Exclusiv! Faleza plajei din Vama Veche va fi intabulată de către statul român după 10 ani de jaf comis de autoritățile locale!

Săptămâna viitoare statul român va intabula în sfârșit terenul CTD 466 din localitatea Limanu (județul Constanța). De un an și jumătate am atras atenția multor instituții* din România cu privire la furtul unui teren de 43.000 mp din localitatea Limanu, teren ce constituie faleza plajei din 2 Mai și Vama Veche. În toate solicitările mele (de ordinul zecilor) am spus constant că acest teren a fost definit foarte clar, chiar de către o instanță judecătorească, încă din 2011, ca fiind domeniu public al statului român, de tipul faleză/plajă. Timp de zece ani primarii și unii consilieri locali ai Primăriei Limanu au ocupat abuziv acest teren, domeniu public al statului român, cu baruri și hoteluri. Timp de zece ani 4,3 hectare de faleză/plajă a României au fost lăsate pradă autorității locale. Cine calculează prejudiciul creat statului, cine calculează câștigurile ilicite ale acelor hoți? Ar fi trebuit să o facă DNA Constanța, numai că aceasta, chiar de la vârful procurorului-șef Crin Bologa, pactizează cu infractorii.

Pe data de 22 iunie 2020 am scris primul articol de investigație despre furtul acelui teren (poate fi citit Aici). Pura coincidență face ca titlul aceluia să fie în ton cu ce vedem azi pe scena politică –  ”În plină pandemie, sindromul Puiu Popoviciu unește PNL cu PSD la Vama Veche”. Vreme de un an și jumătate am investigat situația acelui teren și am observat constant încercările primarului din Limanu de a fura terenul CTD 466 ( iată lista articolelor mele pe acest subiect; Aici, Aici, Aici, AiciAici, AiciAici, Aici, Aici, Aici, Aici, Aici, Aici, Aici )

Pentru cine nu are răbdare să citească acele articole, pentru care am muncit luni de zile, fac un scurt rezumat pe înțelesul oricui:

1. Terenul CTD 466 de 43.000 mp, în fapt faleza plajei din 2 Mai – Vama Veche a fost tot timpul domeniu public al statului român, menționat ca atare în Hotărârea de Guvern 1705/2006 și în hărțile oficiale cu proprietatea statului român. În mod ilegal, prin hotărâri de consiliu local, primarul din Limanu și consilierii săi au trecut în 2009 acel teren în inventarul comunei ca fiind domeniu privat al comunei. (deci nu domeniu public, ci domeniu privat, ca să poată vinde sau închiria după bunul plac)

2. Un investitor local, domnul Gheorghe Ciuciu, a făcut o plângere în instanță cu privire la această ilegalitate crasă și a primit câștig de cauză în 2011. Pe baza expertizelor oficiale ale statului român, pe baza faptului că acea faleză nu a fost și nu putea fi teren domeniu privat al comunei Limanu, s-au pronunțat în favoarea statului român patru hotărâri de instanță: Hotărârea judecătorească nr 609 /03.07.2011 pronunţată de către Tribunalul Argeş; Hotărârea judecătorească nr 2343 /04.07.2012 a Curţii de Apel Târgu-Mureş; Hotărârea judecătorească nr 1866/R/ 27.03.2014 – Curtea de Apel Târgu Mureș și Hotărârea judecătorească 1649/ 18.11.2019 – Judecătoria Mangalia. Toate aceste hotărâri judecătorești au stabilit foarte clar că terenul CTD 466 este domeniu public al statului român și că trebuie intabulat ca atare, nicidecum nu poate fi domeniu privat al comunei Limanu.

  1. Deși prima hotărâre judecătorească, definitivă și irevocabilă, a fost dată în 2011, deși au urmat alte două hotărâri complementare celei din 2011, în anul 2016 proaspătul primar al comunei Limanu, Daniel Georgescu, a mai inventariat încă o dată terenul CTD 466 ca fiind parte din domeniul comunei. Respectivul primar NU poate invoca necunoașterea acelor sentințe, întrucât primăria, prin serviciul său juridic, fusese parte în acele procese, DAR și pentru că același Daniel Georgescu fusese consilier local în cadrul aceleiași primării în perioada 2012-2016. Faptul că primarul a propus consilierilor locali inventarierea în 2016 a unui teren consacrat ca fiind domeniu public al statului român de trei instanțe judecătorești care s-au pronunțat în 2011, 2012 și 2014 nu poate fi numită decât: ILEGALITATE.
  1. În 2017 însă, la solicitările repetate ale celui care a inițiat procesul în 2011, domnul Gheorghe Ciuciu, același primar se vede nevoit să ceară consilierilor locali scoaterea din inventarul comunei Limanu a terenului CTD 466, invocând chiar hotărârea de instanță din 2011, pe care scrie negru pe alb că nu ar fi cunoscut-o respectivii consilieri (din rândul cărora făcuse parte și el) Cum poate invoca un primar sau un consiliu local că nu a cunoscut ce s-a decis într-un proces de instanță în care a fost parte??? Nici măcar un cetățean de rând nu poate invoca necunoașterea unei sentințe în care a fost parte, darămite un primar sau alt funcționar public. Tupeu semi-maxim!
  1. Spun „tupeu semi-maxim” fiindcă tupeul maxim s-a produs în 2020 când același primar Daniel Georgescu cere consilierilor locali să introducă din nou o parte din CTD 466 în inventarul comunei, adică un hectar și jumătate de faleză din Vama Veche (mai exact 14.270 mp din totalul de 43.000 mp al CTD 466). Vă rog să citiți cu atenție: în 2017 recunoaște că trebuie să scoată în întregime din inventarul comunei terenul introdus chiar de el ilegal în 2016, invocând acea prostie că nu au cunoscut consilierii ce s-a decis în instanță în 2011, pentru ca în 2020 să „uite” iar hotărârea de instanță din 2011 și să treacă încă o dată terenul în inventarul comunei! Asta se numește tupeu maxim! Ce primar de comună din România a mai avut curajul să facă o astfel de joacă de-a alba-neagra cu un teren domeniu public al statului român? Niciun primar nu a îndrăznit așa ceva, vă spun după o experiență de 25 de ani în presă.
  1. De ce a riscat primarul Daniel Georgescu în asemenea hal? Credeți că de prost ce era? Nu, de hoț ce era! A făcut mișcarea aceasta din interes personal! Pe terenul respectiv se afla o cârciumă pe care o deținea pe ascuns, numită ACOLO, devenită UNBAR. În 2016, când ca primar a votat trecerea ILEGALĂ a teerenului CTD 466 în inventarul comunei a ieșit, de formă, din acționariatul societății comerciale Borna Zero, care controla acea locație. În fapt, primarul a controlat afacerea respectivă și a obținut venituri ascunse, nedeclarate, de pe urma ei. În anul 2019 și în anul 2020 i-am reproșat personal primarului controlul asupra locației ACOLO (devenită UNBAR). Chiar în prezența unei terțe persoane a recunoscut că deține locația, dar a încercat să minimizeze ilegalitatea spunându-mi că în fond face ceva frumos, aduce DJ celebri acolo… Mă uitam la el și nu-mi venea să cred ce iresponsabil a putut ajunge primar peste Vama Veche. „Frumusețea” cârciumii lui consta tocmai în faptul că este pe plajă, pe domeniul public al statului. „Frumusețea” cârciumii lui era de fapt amplasamentul ilegal. Mutată în altă parte cașcarabeta lui nu ar fi avut niciun schepsis. Pe plajă însă atrăgea mușterii și automat câștiguri bune, de ordinul sutelor de mii de euro pe fiecare vară. Practic, primarul se lăuda cu hoția lui! Pentru a înțelege indignarea mea vreau să faceți următorul exercițiu: Vă fură unul mașina și când e prins declară: „Hai, domne, lasă că e furată, pun muzică mișto în mașina asta, deci e a mea!” Tu, care citești aceste rânduri, care ai dreptul să te plimbi pe faleza domeniu public al statului român, află că acest drept al tău nu există pentru un primar care „pune el muzică mișto”…
  1. Cele de mai sus, spuse mie de primarul iresponsabil, au fost adeverite și de unul dintre foștii săi colaboratori în afacerea de la cârciuma respectivă, domnul Ninel Dănilă. Încă din 2020 acesta mi-a mărturisit că primarul Georgescu era unul dintre beneficiarii afacerii. De silă pentru acea situație, dar și fiindcă primarul Georgescu l-a înșelat la banii câștigați din afacerea pe terenul statului, Ninel Dănilă i-a făcut plângere în instanță. La acea plângere a atașat convorbiri cu primarul legate de afacerea pe terenul CTD 466, din care reiese beneficiul financiar de pe urma unei afaceri netrecute în declarația sa de interes sau de avere. (Îl felicit pe această cale pe Ninel Dănilă, cunosc zbuciumul sufletesc prin care a trecut și sper ca toți prietenii lui să înțeleagă un lucru elementar: nu se poate numi prieten cel care te cheamă să construiești pe o hoție, mințindu-te că e terenul lui și care te mai și înșală în afaceri pe deasupra.)
  1. Să vedem la nivel de decizii oficiale cum s-a avantajat primarul Georgescu pe sine însuși:

Din 2017 până în 2019 Primăria Limanu nu a solicitat Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară radierea terenului de 43.000 mp, deși nu îl mai deținea nici măcar fictiv în registrele primăriei. În mod ilegal primăria a lăsat în numele său intabulat terenul CTD 466, vreme de doi ani. În 2019 însă se dă o nouă sentință judecătorească prin care .Primăria Limanu este obligată să ceară la OCPI radierea terenului. Instanța constată reaua credință a autorității locale, căci aceasta a menținut în mod fals la OCPI terenul pe care știa sigur că nu-l deține în fapt. – Hotărârea judecătorească 1649/ 18.11.2019 – Judecătoria Mangalia.  Obligată de instanță, pe data de 20.03.2020 Primăria Limanu, prin semnătura primarului Georgescu, solicită oficial la OCPI radierea terenului pe care nu-l mai deținea legal din 2011, iar fictiv-scriptic nu-l mai avea din 2017. Adresele de radiere ale primarului către OCPI au numărul 4417, din 26/03/2020  și nr. 4441, din 26/03/2020. Ca urmare, pe data 27.04.2020, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța întocmea referat oficial de radiere a CTD 466 de pe numele Primăriei, bazându-se pe hotărârile judecătorești pe care le-am enumerate mai sus și pe care primarul Georgescu le cunoștea cu siguranță din 2017 și în 2020, când le-a și aplicat trimițînd cele două adrese de mai sus, întocmite pe baza hotărârilor judecătorești.

Deși referatul OCPI a fost întocmit pe 27.04.2020 el a intrat în vigoare pe data de 11.05.2020, când terenul de 14.270 mp nu mai figura (ILEGAL) nici în inventarul comunei, nici (ILEGAL) la OCPI, ca fiind în inventarul comunei. Dar cum domnul primar Georgescu nu suportă legalitatea, pe data de 08.05.2020

primarul  Georgescu le propune consilierilor locali RE-RE –INVENTARIEREA în proprietatea primăriei tocmai a unei părți din terenul CTD 466, lotul de 14.270 mp. Ca și cum nu știa că ceruse la OCPI radierea, pe motiv că nu e terenul Primăriei Limanu…       O întrebare pentru domnii consilieri locali, cărora le voi trimite acest articol: V-a adus la cunoștință domnul primar Georgescu pe data de 08.05.2020 faptul că pe data de 26.03.2020 el însuși a cerut radierea la OCPI, obligat fiind de instanțe, a terenului CTD 466? V-a spus pe ce bază legală tot el a cerut rereinventarierea terenului pe care cu mâna lui l-a radiat de la OCPI cu 12 zile înainte?  Propunerea primarului de rereinvateriere a fost votată ILEGAL de Consiliul local pe data de 14.05.2020, LA PROPUNEREA PRIMARULUI și cu semnătura de LEGALITATE  a secretarei primăriei, Crăciun Petrache Lorena Antonia! De ce spun ILEGAL, fiindcă primarul însuși a cerut radierea de la OCPI obligat de sentințe judecătorești definitive și irevocabile, secretara primăriei nu avea cum să nu știe de această solicitare și tot el, primarul, și tot ea, secretara primăriei au semnat pe data de 14.05.2020 rereinventarierea de către Consiliul Local a terenului ce figura radiat de la OCPI cu trei zile înainte. Cu aceeași mână cu care au semnat radierea, că-I obligau instanțele, cu aceeași mână au semnat falsa rereinventariere peste două săptămâni. Cine încalcă deliberat o hotărâre de instanță este INFRACTOR!!! Vorbim de un lucru judecat, vorbim de patru hotărâri de instanță de care primarul și secretara primăriei știau, fiindcă pe baza lor ceruseră radierea la OCPI.

NOTĂ: Se pune des problema dacă un jurnalist poate să numească INFRACTOR un politician înainte de a fi judecat, doar pe baza probelor deținute. Adică se pune problema de a avea dreptul să numești INFRACTOR un om politic abia după ce o instanță decide acest lucru. Ei bine, în cazul de față primarul Georgescu poate fi numit INFRACTOR fiindcă s-a deliberat foarte clar în instanță statutul terenului CTD 466, ÎN PATRU INSTANȚE, iar primarul avea cunoștințăîn mod cert de acele decizii de instanță și cu toate acestea, în mod deliberat, a decis să le încalce. A încălcat lucrul deja judecat, este INFRACȚIUNE.

Mergem mai departe. De ce oare s-a grăbit primarul, de ce oare a cerut repede Consiliului Local să voteze un FALS, de ce oare nu a înștiințat oficial Consiliul Local că el, primarul, abia ce solicitase la OCPI radierea terenului CTD 466? Simplu, avea un interes personal! După ce Consiliul Local a rereinvantariat ilegal o parte din terenul CTD 466 pe data de 14.05.2020 primarul a mai solicitat Consiliului Local să voteze o ilegalitate. La data de 10.06.2020, la mai puțin e o lună de când a rereinventariat în fals terenul de 14.270 mp, primarul a solicitat Consiliului Local să voteze prelungirea unui contract de închiriere pentru o parte din chiar acel teren, unde se afla cârciuma amintită mai sus, deținută de el la modul fictiv. Prin Hotărârea nr 78 din 10.06.2020, la cererea primarului, Consiliul Local a votat prelungirea cu… 25 de ani a unui contract de închiriere semnat de primărie în 2004, pentru închirierea unui teren de 80 mp, pe care se găseau niște wc-uri în 2004. Contractul din 2004 expira pe 16.06.2020, de aici graba primarului. Prin acte adiționale succesive sau pur și simplu din pix terenul închiriat în 2004 cu wc-uri pe el a crescut de la 80 mp la 370 mp și pe el a apărut cârciuma primarului. Ca să dea impresia de legalitate primarul a trecut fictiv în inventarul comunei în 14.05.2020 terenul de 14.270 mp, fiindcă expira contractul de închiriere, oricum ilegal. Contractul de închiriere este semnat cu SC Martini, administrată de Viliana Bălău. Despre acest contract de închiriere vom mai povesti. Un lucru foarte interesant ce trebuie însă menționat acum. Viliana Bălău este persoana căreia primarul Georgescu i-a cedat acțiunile sale de la societatea Borna Zero în 2016, când a ajuns primar. La cârciuma ACOLO (devenită UNBAR) au figurat în 2021 ca asociate cele două societăți, SC Martini, care a primit ilegal de la primar terenul statului și SC Borna Zero, care a fost societatea primarului.

  • Pe data de 10.07.2020, cu ajutorul cadastristului Cristian Cucoară, primarul Georgescu a încercat să reintabuleze cei 14.270 mp re-re-inventariați ILEGAL, ca domeniu privat al comunei (nici măcar domeniu public al comunei, ca să poată comite jaful definitiv). Din păcate pentru primarul infractor OCPI a refuzat reintabularea, fiindcă la OCPI au rămas hotărârile de instanță, care arată că terenul respectiv nu este al primăriei Limanu, ci al statului român. Dar cine este acest domn cadastrist Cristian Cucoară? Este fratele expertului cadastrist Cătălin Cucoară, care a lucrat la DNA Constanța. Ambii frați au luat un teren în Vama Veche cu ani în urmă, l-au ținut pe numele altcuiva și l-au trecut pe numele lor de curând, moment în care au și furat la rândul lor 50 mp din terenul domeniu public. Despre hoțiile acestora puteți citi AICI, AICI, AICI, AICI.
  1. Pentru a da o vagă impresie de legalitate primarul Georgescu a intentat proces…. statului român. La modul, „hai să vedem dacă nu cumva terenul furat de la tine, stat, nu se suprapune cu un teren pe care eu nici nu-l am în zonă.” Procesul a fost intentat în 2020. S-a judecat greu, dar cu probe solide. Statul Român, prin Ministerul de Finanțe și prin Apele Române a dovedit ceea ce era de altfel cunoscut încă din sentințele judecătorești invocate mai devreme: CTD 466 este domeniu public al statului român, faleza Mării Negre din 2 Mai la Vama Veche, iar Primăria Limanu nu are absolut niciun drept de proprietate acolo. Pe data de 16.11.2021, deci în urmă cu câteva zile, instanța de judecată a dat dreptate pentru a cincea oară statului român cu privire la acest teren pe care primarul avea interesele lui financiare.

DNA Constanța a devenit locul în care infractorii sunt protejați

Tot ce ați citit mai sus trebuia să fie temeinic investigat de DNA Constanța. Din 2020 încoace le-am transmis toate datele necesare unei bune anchete. Am făcut plângere oficială, am primit statut de martor, DAR NU AM FOST NICIODATĂ AUDIAT! Domnul procuror Abagiu Vasile și domnul procuror Andrei Bodean s-au ferit să aibă la dosar declarații și probe concludente. De ce oare? Are oare legătură cu expertul cadastrist Cătălin Cucoară, angajat al DNA? Știe cumva domnul Cătălin Cucoară lucruri compromițătoare despre cei doi procurori DNA sau chiar despre procurorul-șef al DNA, Crin Bologa, care deține un teren în localitatea Corbu? Cu voia lui Dumnezeu voi afla și vă voi da răspunsurile la aceste întrebări. De un lucru sunt sigur azi: DNA CONSTANȚA nu a investigat cum se cuvenea speța aceasta, iar eu nu voi lăsa lucrurile așa! De doi ani de zile muncesc la această investigație cu aceeași hotărâre cu care am muincit și pentru a devoala în premieră națională, în 2008, afacerea cu terenul furat de Puiu Popoviciu în Băneasa, de la Universitatea Agronomică. S-a dovedit peste ani că am avut dreptate în ceea ce am publicat, dar nici azi statul român, deși a câștigat procesul, nu a recuperat acel teren. Ancheta DNA pe cazul Băneasa a fost întârziată de același… Cătălin Cucoară, mare expert cadastrist al DNA. La vremea aceea președintele țării, Traian Băsescu, premierul României, Călin Popescu Tăriceanu, aveau interese personale pentru stoparea anchetei. Nu au reușit decât să o amâne prin oameni precum acest Cucoară. Nu m-am temut atunci să devoalez hoția lui Popoviciu, protejat de Băsescu și Tăriceanu, președinte și premier. Mă voi teme azi de alde Crin Bologa și incapabilii (să nu le spun infractorii) procurori Bodean și Abagiu?! Tuturor nemernicilor care, primind salarii de la bugetul statului român, nu-și fac datoria, ba dimpotrivă, apără pe cei care fură statul român, le spun răspicat: Jigodiilor, nu toți românii sunt ca voi! Așa cum voi v-ați constituit în grupuri infracționale organizate ne vom asocia și noi, românii care vrem să trăim altfel, și vă vom trimite unde meritați!

La final două vești bune

1. Pe parcurs ce DNA Constanța proteja infractorii în speța de mai sus, IPJ Constanța a făcut propriile-i investigații, am fost audiat ca martor și mi s-a adus la cunoștință că este începută cercetarea penală în dosarul 870/P/2021, pentru mai multe fapte ale mai multor funcționari din Primăria Limanu. Infracțiunile sunt atât de evidente încât dosarul nu ar trebui să tărăgăneze prea mult. Am încredere că în Constanța există și procurori responsabili, nu precum infatuații și incapabilii Bodean și Abagiu. Pe cei doi îi invit public să-și apere reputația profesională și le voi face la momentul potrivit plângeri penale.

2. A doua veste bună, care este și în titlul acestui articol, este că statul român, prin Apele Române, va intabula săptămâna viitoare CTD 466… cu o întârziere de zece ani. Chiar și fără această intabulare Apele Române pot solicita oricând dezafectarea tuturor construcțiilor ilegale de pe acel teren. Celor care spun că „era frumos în Vama Veche fiindcă erau cârciumi pe plajă” le reamintesc că esența localității Vama Veche a însemnat plaja vastă, imensă, marea care se putea vedea lejer în toată desfășurarea ei. Cei care veneau și vin de la Satu Mare, de la Cluj, de la Iași, de la Alba Iulia, de la Suceava, de la Timișoara, din toate depărtările acestei biete țări, vin ca să vadă vastitatea mării, să se simtă bine în largul unei plaje vaste. Nu vin să vadă gardurile și tejghelele cârciumilor îngrămădite pe plajă, ca să câștige un primar, un viceprimar, o secretară a primăriei. CTD 466 este faleza tuturor românilor care iubesc marea noastră. Lăsați românii să-și potolească din privire setea de mare. Cârciumile pot să existe în afara falezei și a plajei, setea de alcool se poate satisface fără să ne batem joc de frumusețea naturală a localității Vama Veche!

Va urma

Alexandru Căutiș

*Voi face o expoziție fotografică cu imagini din Vama Veche de odinioară, la care voi adăuga hotarârile ilegale care au sluțit-o, plus corespondența mea cu instituțiile statului vreme de doi ani de zile. Aceste instituții sunt: Apele Române, Ministerul de Finanțe, Ministerul Mediului, Secretariatul General al Guvernului, Corpul de control al Guvernului, DNA Central, DNA Constanța, MAI, Prefectura Constanța, IPJ Constanța, Oficiul de Cadastru Constanța, Poliția Mangalia și, nu în ultimul rând, Primăria Limanu.   

Hits: 15

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *