În plină pandemie sindromul Puiu Popoviciu unește PNL cu PSD la Vama Veche (ep. 1)

În pandemie Guvernul Orban a făcut apel la solidaritate națională, un fel de reintroducere a ideii „generației de sacrificiu”, care a fost atât de repetată în anii 90. Probabil că prin solidaritate actualii politicieni, deopotrivă de la putere și din opoziție, au înțeles că trebuie să fure împreună, fără să țină cont de culoare politică. Fiindcă vrem să fim în ton cu sezonul estival care a început cu un plus de bucurie anul acesta, după un cumplit arest național la domiciliu dictat prin starea de urgență, vă prezentăm o hoție de peste 3.000.000 de euro produsă în cea mai aglomerată locație de pe litoralul românesc: Vama Veche. Nicăieri nu e ca-n Vamă, chiar și la capitolul hoții în cârdășie politică!

Preambul. Unul dintre cele mai răsunătoare tunuri date după Revoluție a fost „afacerea Băneasa”, prin care Puiu Popoviciu a furat un imens teren aflat în proprietatea publică a statului. Ca să rezumăm pe înțelesul tuturor, un teren ce figura drept domeniu public al statului și care nu a trecut niciodată în domeniul privat al statului, a fost luat prin înșelăciune de Popoviciu. Ca exemplu, este ca și cum o șosea națională devine proprietatea unei persoane private sau, fiindcă vorbim de litoral, ca și cum platoul Mării Negre aferent României ar trece în proprietatea unei firme de apartament. Ceea ce este domeniu public al statului român nu poate fi înstrăinat, conform Constituției, și totuși acest lucru a fost posibil pentru infractorul Puiu Popoviciu, la începutul lui 2000. În 2008 am avut ocazia să public în Academia Cațavencu, în exclusivitate națională, toate dedesubturile acelei escrocherii. Instanțele de judecată mi-au dat dreptate, Puiu Popoviciu și alte persoane implicate sunt condamnate la închisoare. Nu credeam că peste 20 de ani voi vedea un transfer similar de o gravitate și mai mare. Iresponsabilitatea românilor întrece însă orice supoziții pesimiste …

Puiu Popoviciu de Vama Veche” este chiar mai cu tupeu ca adevăratul Puiu Popoviciu

„Puiu Popoviciu de Vama Veche” se numește Daniel Georgescu și este primarul localității. Dacă Puiu Popoviciu real s-a chinuit să mascheze furtul terenului de la Băneasa sub forma unor contracte încâlcite cu o universitate, „Puiu Popoviciu de Vama Veche” a făcut totul doar din pixul lui. A sustras un teren domeniu public al statului, de peste 3.000.000 de euro, nu prin inginerii contabilicești complicate, ci așa, mai ca la țară, cum furi un pepene de pe câmp. S-a făcut că se leagă la șireturi și a dosit terenul în căruța primăriei. În plină pandemie acesta a inițiat și semnat, pe data de 14 mai 2020 o hotărâre de consiliu local care zice doar atât, că trece în inventarul comunei terenul  identificat sub titulatura de CTD 466, în suprafață de 14.212 metri pătrați . Așa, pur și simplu. În referatul care stă la baza hotărârii nu se zice nimic. De unde îl ia și îl trece în domeniul privat al comunei? Ce era cu acel teren, a picat din cer, l-a adus marea la o furtună și l-a aruncat pe plajă? Sau a căzut din plasa unor pescari? Nu zice nimic despre proveniența lui. Iar să spună că l-a trecut din domeniul public al comunei în domeniul privat al comunei, chiar nu putea, fiindcă acel teren nu a fost niciodată teren domeniu public al comunei, ci al statului român, iar primarul știa sigur acest lucru. Din rândurile de mai jos veți vedea că dacă primarul Daniel Georgescu motiva că a găsit terenul de 3.000.000 de euro pe plajă, fiindcă i-a căzut din cioc unui pescăruș care survola Vama Veche, era mai plauzibil decât dacă ar fi mințit că nu știa că nu e terenul primăriei sale.

Primarul Daniel Georgescu din 2016 îl crede infractor pe primarul Daniel Georgescu din 2020

Când în 2016 a candidat la primăria Limanu (din care face parte și Vama Veche), Daniel Georgescu a urlat contracandidatului său Urdea Nicolae, pe atunci primar în funcție, că este un infractor, pentru că a trecut prin fals în catastifele primăriei acest teren care era de fapt domeniu public al statului român. Și avea dreptate Daniel Georgescu în 2016. Ce făcuse Urdea Nicolae? În anul 2005, fără ca Primăria Limanu să fie proprietarul terenului CTD 466, primarul Urdea Nicolae l-a trecut din pix în inventarul localității. În urma unui proces care a durat 7 ani, instanța judecătorească a decis negru pe alb în 2012 că s-a produs un fals, că terenul în cauză face parte din domeniul public al statului și a obligat primăria Limanu să-l radieze din inventarul său. (VEZI FACSIMIL 1) Au mai trecut 4 ani din mandatul lui Urdea în care acesta a ținut ilegal acel teren în catastifele primăriei conduse de el, deși instanța îl obliga să-l radieze din inventar. În total, din 2005 în 2016, vreme de 11 ani, primarul Urdea a folosit ilegal acel teren. Ca să înțelegeți gravitatea, Urdea a accesat și fonduri europene și a construit o pistă de biciclete pe acel teren care nu era al primăriei. Pista de biciclete, făcută pe un teren care nu aparținea primăriei, ci statului, a fost construită în speranța că trece nevăzut furtul acesta, sub umbrela unui proiect util. Doar că ce nu se vede de la București, uneori se vede de la Bruxelles, când este vorba de fonduri europene, la Bruxelles nu a ținut figura cu pista de biciclete. Fostul primar Urdea are dosar penal pe speța aceasta, curând se dă sentința. Dar să revenim la primarul Georgescu.

  În campania electorală din 2016 candidatul PSD Daniel Georgescu l-a desființat pe primarul Urdea, de la PNL, l-a numit infractor și pentru că nesocotise timp de 4 ani de mandat o hotărâre de instanță și folosise abuziv acest teren din domeniul public al statului. Ca urmare a șarjelor împotriva primarului în funcție (îndreptățite) candidatul Daniel Georgescu a câștigat alegerile din 2016 la primăria Limanu. Ai putea crede, cititorule, că din moment ce în campanie tuna împotriva „infractorului Urdea”,  imediat noul primar, Daniel Georgescu, a pus în practică ceea ce a cerut instanța judecătorească încă din 2012, anume scoaterea terenului CTD 466 din inventarul comunei și revenirea acestuia în domeniul public al statului. În ce țară te crezi, cititorule? Aici e România, aici e țara unde un individ strigă „hoțul”, doar ca să pară că el e cinstit și să ajungă el să fure în locul celui pe care-l persifla! Aici e țara unde hoții sunt modele și cine nu este hoț este exemplu negativ! Aici este țara unde speranța o ucid cei care ar fi putut să renască speranța…

Abia în 2017, la un an de la preluarea mandatului, Daniel Georgescu a semnat radierea din inventarul comunei a terenului CTD 466 care era al statului, deși, repet, acest lucru era stabilit încă din 2012 de către o instanță judecătorească. A mai amânat cu un an și Georgescu, adversarul „infractorului” Urdea, ceea ce altfel îi reproșase lui Urdea în campania electorală… În referatul (VEZI FACSIMIL 2) Hotărârii de Consiliu Local nr. 187/2017 prin care s-a decis radierea  din inventarul comunei a terenului CTD 466, membrii comisiei de inventariere, din staful primăriei Limanu deci, invocă faptul că nu au cunoscut din 2012 până în 2017 ce le impunea instanța. Ați mai auzit așa ceva, ca o primărie să spună că vreme de 5 ani nu a știut ce i-a impus o hotărâre de instanță? Nu un ageamiu zice că nu știe ce i-a impus instanța după un proces lung, ci însăși o primărie! Și nu pe orice speță, ci într-una în care o primărie de comună a păgubit statul cu peste 3.000.000 de euro. Se bea și se fumează mult la Vama Veche. Oare au consumat ceva și la primărie când au dat această motivare? După cum se vede „spiritul Vamei” bântuie și pe culoarele primăriei. Dar mai deducem ceva, legat de spiritul legii: Cu începere din 2017 Primăria Limanu, în frunte cu primarul Daniel Georgescu, a tras concluzia că, în spiritul și litera legii, terenul CTD 466 NU este al Primăriei Limanu, ci, respectând hotărârea judecătorească, este al STATULUI ROMÂN. Iar acest stat român nu începe când faci stânga pe pod la Limanu și se termină când pui piciorul la vecinii bulgari. Statul român și un teren al statului român trecut în domeniul public al statului român înseamnă mai mult decât autoritatea și proprietatea unei comune. Scuze că am repetat sintagma ”statul român”, era doar pentru a sublinia gravitatea furăciunii. A mai fost unul care se substituia statului, dar măcar ăla era rege, nu primar de comună.

  Din 2017 până în 2020 acel teren nu a mai figurat în inventarul comunei Limanu, respectând hotărârea de instanță. Acum vine bomba! Brusc, o dată cu pandemia, primarul Georgescu a fost lovit de amnezie, de mâncărimi în palmă sau poate doar de ceea ce se numește „febra alegerilor locale”, care e mai periculoasă decât Covid -19 și a făcut și el taman ce-l acuza pe fostul primar, „infractorul” Udrea: pe data de 14.05.2020 a trecut la loc, din pix, acel teren CTD 466 în domeniul privat al comunei.

Propunerea care stă la baza Hotărârii de Consiliu Local nr. 61 din data de 14.05.2020, propunere făcută de primarul Daniel Georgescu, zice sec: „Aprobarea introducerii în domeniul privat al comunei Limanu a suprafeței de teren” (VEZI FACSIMIL 3)

 Cu alte cuvinte, primarul Daniel Georgescu din 2020 a încălcat și mai grav decât fostul primar Udrea hotărârea de instanță care spunea că acela este terenul statului, fiindcă Urdea s-a făcut că nu știe de hotărârea de instanță (ceea ce era oricum o motivare idioată, dar măcar a încercat o minciună). Pe când primarul Daniel Georgescu din 2020 știa tocmai de la primarul Daniel Georgescu din 2016 că cine nesocotește acea hotărâre de instanță este „un infractor”, că doar așa îl cataloga în campania electorală Daniel Georgescu pe contracandidatul său, Urdea.

Dacă primarul Daniel Georgescu din 2016 îi face plângere penală primarului Daniel Georgescu din 2020 cred că se termină cu încă „un infractor”. Sau poate că i-au făcut alții plângere penală… De fapt, cititorule, știi cine i-ar putea face plângere penală lui Daniel Georgescu? Chiar tu! Orice român din această țară poate să-i facă plângere penală pe această speță, întrucât trecerea ilegală a unui teren din domeniul public al statului în domeniul privat al unei comune înseamnă încălcarea drepturilor oricărui cetățean român. Să explicăm un pic cu un exemplu: Piața Victoriei unde este Guvernul României este domeniu public al statului. Orice român are dreptul să circule prin Piața Victoriei. Dacă vine primarul Georgescu și trece ilegal Piața Victoriei drept teren proprietate privată a comunei Limanu înseamnă că într-o zi același primar poate închiria sau vinde Piața Victoriei unui cioban din sat, ca să facă o stână. Ce, nu ar merge o stână în fața Guvernului, la Piața Victoriei? Hai, nu o stână, dar un bar, o terasă cool pe toată întinderea Pieței Victoriei, care să ocupe tot carosabilul, nu ar merge? Mai ales dacă terasa este a primarului… Dar despre asta în episodul următor.

Reprezentantul Guvernului în județul Constanța se pare că reprezintă altceva decât interesul statului

Apropo de Piața Victoriei, prefectul PNL de Constanța nu a respins ca fiind ilegală HCL nr 61/14.05.2020 . Deși nicăieri în această hotărâre nu se arăta că acest teren ar aparține cumva primăriei, prefectul a acceptat această bizarerie. Repet, este un caz mai simplu și de o gravitate mai evidentă decât cazul „afacerii Băneasa”. Domnul prefect PNL Niculescu nu s-a prins că are de-a face cu un „Puiu Popoviciu de Vama Veche”. Nici nu a știut valoarea imensă a terenului. Nici nu a știut pentru cine a fost pregătită această hoție. Nici măcar nu a bănuit cine este în spatele acestei mega-infracțiuni… DAR, când i-am atras personal atenția asupra acestui caz și i-am trimis dovezi, prefectul a explodat. Stai, nu cumva să crezi, cititorule, că prefectul PNL de Constanța a luat foc din cauză că a văzut ce golănie imensă a făcut primarul PSD al unei comune din județ. Nu, PNL și PSD sunt la nivel de Constanța ca copiii lui Mazăre (cacofonia este intenționată, se potrivește situației). Prefectul s-a enervat, dragă cititorule, din cauză că l-a luat un jurnalist la întrebări, stricând probabil niște aranjamente. Din sursele mele foarte sigure din prefectura Constanța prefectul a convocat o întâlnire restrânsă (nu spui încă cine a participat, urmează în episodul următor) în care s-a discutat cum să îl păcălească pe jurnalist, cum să-l aburească că este totul legal. Lucru care m-a amuzat tare. Prefectul PNL de Constanța ar putea să se uite un pic în județ ca să vadă cam câți primari s-au crezut la fel de acoperiți în afaceri ilegale cu terenuri, girați sau nu de prefecți și care primari sunt azi pe un teren, cum să zic, foarte bine păzit de sârmă ghimpată. Prefectul PNL de Constanța ar putea să se uite un pic și în timp, la cazul escrocheriei lui Puiu Popoviciu. În 2008 când am publicat în Academia Cațavencu despre acea ilegalitate cu terenul statului premier era Tăriceanu, care dezvoltase o afacere fix pe terenul în cauză. De asemenea era președinte Băsescu, a cărui fiică avea cabinet notarial fix pe acel teren și mai obținuse un apartament fix pe acel teren, chiar de la Puiu Popoviciu. Cu tot sprijinul politic la cel mai înalt nivel, o biată anchetă jurnalistică din Academia Cațavencu, dublată (cam lent) de o anchetă a DNA, a arătat ceea ce un președinte de țară și premierul ei nu voiau să se știe: anume că Puiu Popoviciu este un infractor care a furat un teren domeniu public al statului. Adevărul iese la lumină, chit că nu vrea un președinte de țară la un moment dat, chit că nu vrea un premier la un moment dat, chit că nu vrea un prefect la un moment dat. Când Puiu Popoviciu va fi adus în țară ca să-și ispășească pedeapsa pe care a primit-o s-ar putea să aibă multe de povestit. Cum multe s-ar putea să povestească și alții, cât de curând.

Alexandru CĂUTIȘ

VA URMA

FACSIMIL 1

FACSIMIL 3

Hits: 5323

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *