Exclusiv! Pista de biciclete din Vama Veche a fost construită, în parte, PE PLAJĂ!

Plajele României sunt în categoria terenurilor domeniu public de interes național. În plus, dacă România ar fi o țară civilizată, ar trebui să existe respect pentru natură. Ce respect pentru natură, ce respect pentru lege mai este atunci când pe o plajă sălbatică, celebră pentru farmecul ei natural, niște primari au decis să toarne beton? S-a întâmplat în 2009, la Vama Veche, când între drumul de țară și plajă primarul a decis să facă, cu bani europeni, o pistă de biciclete. În ciuda protestelor „vamaioților” vechi, drumul de beton a sluțit peisajul Vămii. Peste zece ani, primarul actual, Daniel Georgescu, a pus și el pe mijlocul pistei stâlpi de iluminat. Azi aflăm că aceste construcții au fost făcute direct pe plajă, FĂRĂ ACORDUL STATULUI! O fi de interesul DNA acest aspect?

În 2015 DNA Constanța a trimis în instanță dosarul pistei de biciclete din 2 Mai și Vama Veche, semnalând fraude majore, înțelegeri ilegale, inculpați fiind primarul de atunci, Iustin Urdea și acoliți ai săi (detalii AICI). Peste șapte ani, adică în urmă cu patru zile, dosarul DNA Constanța a fost retrimis de instanță spre refacerea anchetei (detalii AICI). Dosarul respectiv a fost așadar prost întocmit. Ce nu a știut instanța care l-a trimis spre refacere este că pista de biciclete, pe lângă aspectele de fraudă reținute de procurori, mai are o mare problemă: Este construită pe DOMENIUL PUBLIC AL STATULUI, plajă/faleză de INTERES NAȚIONAL. Pe o plajă a statului nu se poate turna beton, și oricum, nu poate decide o primărie să toarne beton pe plaja statului. Procurorii de la DNA Constanța nu au sesizat acest aspect, nu au investigat și acest aspect, deși era o infracțiune mai gravă decât furtul din banii europeni care au stat la baza creării pistei de biciclete. Să presupunem că primarul Iustin Urdea nu știa în 2009 că face o pistă de biciclete pe terenul domeniu public al statului. Dar alte instituții ar fi trebuit să știe. În primul rând ar fi trebuit să știe Apele Române și nu era greu să observe, întrucât în 2008 a fost reactualizat un studiu geomorfologic al litoralului românesc, care era foarte lămuritor. În acel studiu făcut de Geoecomar se spune foarte clar că plaja/faleza din Vama Veche se întinde până la drumul de acces, denumit DE (drum de exploatare). Nu trebuie să fii specialist în geologie, specialist în ape sau procuror pentru a constata un lucru evident, anume că pista de biciclete este la est de acel drum de acces, deci pe plaja/faleza statului. Cu toate acestea NIMENI de la Apele Române, NIMENI de la DNA Constanța nu a sesizat că Primăria Limanu a turnat beton pe plajă, cu bani europeni! La DNA Constanța era angajat ca expert cadastrist Cătălin Cucoară, al cărui frate, Cristian Cucoară, este chiar cadastristul care a făcut pentru statul român harta plajelor și falezelor României, atenție, pe baza studiului Geoecomar. Deci Cristian Cucoară știa clar unde și cât de vastă este plaja/faleza STATULUI ROMÂN! Putea chiar să-i indice fratelui său, expertul cadastrist al DNA. Nu numai că acest Cristian Cucoară nu i-a indicat fratelui său că pe plaja statului român se toarnă beton, dar a și făcut el însuși noi cadastre, la cererea Primăriei Limanu, prin care plaja/faleza statului au fost preluate abuziv la primărie. Vom publica pe larg într-un articol viitor despre rolul lui Cucoară în această porcărie. Să revenim la DNA Constanța. Știți poate că DNA Constanța a instrumentat dosare cu diverse plaje sau faleze din Constanța, învinuindu-l pe Mazăre. Lucrând la acele dosare DNA Constanța a aflat de existența studiului Geoecomar, l-a și folosit ca reper. Când a investigat frauda legată de pista de biciclete din Vama Veche, brusc DNA Constanța a uitat să se mai uite pe studiul respectiv și să vadă acel lucru banal, anume că limita vestică a terenului statului este drumul de acces la plajă, iar pista de biciclete se află la est de drum. DNA Constanța a mai uitat să întrebe la OCPI de ce pista de biciclete, lucrare publică făcută din bani europeni, nu a fost trecută în cadastru. Poate că expertul cadastrist al DNA, Cătălin Cucoară, ar fi putut observa acest lucru ciudat. Poate dacă nu era implicat chiar fratele său în preluarea abuzivă de către Primăria Limanu a terenului de sub pista de biciclete… Domnul expert cadastrist al DNA, Cătălin Cucoară, ar mai fi putut observa că pe mijlocul pistei de biciclete actualul primar al localității Limanu, Daniel Georgescu, a făcut în 2019 și o instalație de iluminat public. De asemenea, nici primarul Daniel Georgescu, ca și fostul primar, Iustin Urdea, nu a cerut acordul statului pentru a pune stâlpi și a trage cabluri pe plaja/faleza inalienabilă a statului român. Apele Române mi-au confirmat că lor nu li s-a cerut acest acord. Dacă Urdea ar putea să inventeze că el nu știa că este terenul statului unde face el pista, Daniel Georgescu știa sigur că trage rețea de iluminat public pe terenul statului, care este în categoria plajă/faleză fiindcă în 2019, când a făcut acea lucrare pe mijlocul pistei de biciclete, terenul de sub ea nu aparținea primăriei, dintr-un alt motiv banal: însuși primarul Georgescu propusese în 2017 consiliului local de la Limanu scoaterea din inventar a acelui teren, întrucât se hotărâse în instanță că este domeniu public al statului, adică plajă/faleză (în acest sens vedeți mai jos declarația primarului dată în 2019). Deci cu tupeu a făcut în 2019 lucrarea de iluminat public pe terenul care nu era al primăriei, iar în 2020, cu și mai mare tupeu, a apelat la Cristian Cucoară pentru reintabula, în mod fals, acel teren ca fiind al primăriei.

Am vrut să prezint cât mai simplu acest caz, fără să dau chestiuni tehnice. Am vrut să se vadă clar ce nu a observat DNA Constanța. Procurorilor care ani la rând au ignorat aceste fapte, expertului cadastrist Cucoară și fratelui său, primarilor numiți mai sus, le voi face plângeri penale la Parchetul European. DNA a ajuns parte dintr-un vast grup infracțional de la Constanța și am datoria de a anunța oficial acest lucru. Mai jos public harta primită recent de la Apele Române, filiala Constanța, care certifică faptul că parte din pista de biciclete ocupă terenul statului. Până la momentul actual Apele Române nu a reușit să analizeze întreaga pistă de biciclete, le promit că-i voi ajuta eu să o facă. Public în integralitate răspunsul primit de la Apele Române cu privire la acea situație și vă rog să observați în acel răspuns câteva lucruri:

1. Toate actele încheiate cu privire la construirea pe domeniul public, care este inalienabil, sunt lovite de nulitate absolută.

2. Apele Române nu și-au dat niciodată acordul pentru betonarea plajei/falezei la Vama Veche

3. Apele Române nu și-au dat niciodată acordul pentru amplasarea de stâlpi pe terenul statului, din categoria plajă/faleză.

4. Niciun drept privat nu se poate opune proprietății publice din zona costieră.

Unii dintre dumneavoastră, mai slabi de cap, poate veți spune că pista de biciclete a fost o lucrare publică și că este în interes public, deci este foarte bine că a făcut-o. Păi atunci să facem piste de biciclete pe toate plajele României, să facem piste de biciclete și în pădurile – rezervații naturale. Ce mai contează natura, mai ales că natura nu știe să strige când este distrusă. Iar procurorii DNA și experții lor oricum nu au urechi să audă și ochi să vadă furtul domeniului public.

Va urma

Hits: 43

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *