Exclusiv! Litoralul românesc este plin de restaurate/cluburi fără autorizare de construire legală

Cazul „Colectiv” este multiplicat în sute de situații pe litoralul românesc, unde funcționează de ani de zile (deci chiar și după tragedia de la Colectiv) restaurante și baruri care nu au autorizare de funcționare legală. În general aceste locații aparțin primarilor sau rudelor și prietenilor primarilor, adică a celor care au semnat autorizări de construire false sau nu au observat lipsa autorizărilor de construire sau aparțin altor persoane cu funcții publice din județul Constanța. Practic, acești primari ar trebui să fie viitorii „Piedone” ai sentințelor judecătorești. Alături de ei merită să fie pedepsiți inspectorii Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC) Constanța și directorul ISC Constanța. Vă dăm în articolul de față trei exemple de astfel de restaurante/cluburi din trei localități diferite.

  1. Cazul restaurantului Cherhana de la Ovidiu

Lacul Siutghiol din județul Constanța face parte din ariile protejate ale programului Natura 2000 și este definit ca Arie de Importanță Avifaunistică (AIA) conform Directivei UE – Habitate 92/43 din 1992 și Arie de Protecție Specială Avifaunistică (SPA), conform Directivei UE – Păsări 79/409 din 1979 și HG 1284/2007, cod ROSPA0057. Doar citind fraza precedentă puteți deduce că lacul Siutghiol are un regim cu totul special prevăzut la nivelul Uniunii Europene și că orice construcție apărută pe suprafața lui este fie interzisă, fie supusă unui control amănunțit. Vom publica în articolele viitoare nu despre una, ci despre zeci de construcții făcute ILEGAL chiar pe suprafața lacului Siutghiol, adică pe o Arie Protejată Natura 2000. În articolul de față ne referim doar la una dintre ele, anume restaurantul Cherhanaua Ovidiu, din localitatea Ovidiu. Acest restaurant a fost construit pe suprafața sit-ului natural protejat Siutghiol cu acceptul foarte concret, cu sprijinul direct al primarului din Ovidiu. Pentru a putea fi construit un restaurant pe o arie protejată Primăria orașului Ovidiu a procedat la fel ca în cazul Vama Veche, prezentat de noi în 2021 (puteți citi AICI). În anul 2014 Primăria Ovidiu a început să desființeze zona de stufăriș a lacului Siutghiol, în dreptul străzii Primăverii, nr 22 și să toarne pământ în lac, pentru a construi, chipurile…. un debarcader cu fonduri europene. Evident, distrugerea stufărișului, adică exact a zonei pentru care lacul Siutghiol a fost încadrat în rândul ariilor protejate, a fost nu numai ilegală, ci de o barbarie evidentă. Dar dacă aveau oamenii nevoie de un debarcader,ce mai contau păsările!… Vom dedica un articol special acelei situații. În articolul de față ne referim strict la ce putem vedea azi, 13 mai, când în locul stufărișului și în locul debarcaderului (construit de asemenea ilegal) găsim : un ditamai restaurantul, numit Cherhana, construit cât se poate de ilegal! Primarul orașului Ovidiu, George Scupra, a semnat în 2021 autorizarea de construire pentru acest restaurant. Tot primarul Scupra a semnat înainte de alegerile locale din 2020 și contractul de închiriere a așa-zisului debarcader construit pe suprafața unei arii naturale protejate, prin care a închiriat cu prețul de 235 euro pe lună o suprafață construită denumită „cantină” în mărime de 29 mp și o suprafață denumită „terasă” în mărime de 156 mp. Și „cantina”, și „terasa” constituiau cică un „debarcader”. Practic, pentru a putea da o minimă justificare apariției unor construcții în preajma sit-ului natural protejat, primarul a inventat acest „debarcader”, care era în fapt o locație tip restaurant, nu un banal debarcader, pe care Primăria Ovidiu a închiriat-oînainte de alegerile din 2020 unei societăți comerciale pentru a face un restaurant public asumat. Ca și cum nu era suficient că pe suprafața unui lac aflat sub protecția legislației europene a apărut un restaurant, primarul Scupra a permis extinderea acestuia de la 29 mp și terasă de 156 mp, la… 375 mp construiți!!!! Cu prețul chiriei de 235 euro pe lună, prețul unui apartament în Constanța, primarul Scupra a permis apariția unui restaurant pe o suprafață de 375 mp dintr-o arie protejată, dedicată păsărilor. Prețul, și așa mic, calculat pentru cei 29 mp, nu a fost modificat, în ciuda faptului că restaurantul s-a extins de 12 ori decât era prevăzut în contractul (oricum ilegal) semnat între Primăria Ovidiu și societatea comercială care a preluat „debarcaderul”. În momentul în care, primăvara aceasta, a început o anchetă a IPJ Constanța în privința acestui caz, primarul Scupra a anulat autorizarea de construire, DAR nu a desființat construcția ilegală. Acest restaurant construit ilegal pe baza unui „debarcarder” (în fapt tot un restaurant) construit de asemenea ilegal, într-o arie protejată, ocupă și azi o porțiune din lacul Siutghiol. Primarul spune că autorizarea ilegală dată sub semnătura sa „nu a produs efecte juridice”!… (vedeți mai jos facsimil) În mentalitatea de distrugători ai mediului natural protejat primarilor li se pare normal, li se pare că nu produc niciun rău, nici măcar efecte juridice, prin autorizările lor ilegale! Iar alți funcționari publici din județul Constanța, care ar trebui să depisteze aceste autorizări ilegale, se fac și ei că nu le văd. Ce funcționari publici au contribuit la aceasta vom publica în curând, când vom anunța toate datele noastre și Guvernului României. În momentul de față niște procurori din Constanța încearcă cu disperare să ascundă aceste fapte. Poate unii dintre ei sau acoliți ai lor au case construite în aceeași arie protejată, vom vedea acest lucru. Sunt cu zecile astfel de case și Garda de Mediu sau Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) Constanța nu le-au observat…

2. Cazul restaurantului Massaranduba din Năvodari

Plajele din România sunt în categoria terenurilor de interes național și au un regim special de protecție. Acest regim special nu poate fi nicidecum acela că pe plaje pot apărea construcții fără autorizare de construire. Adică pe restul terenurilor din România, terenuri de stat sau terenuri private, să fie obligatorii pentru o construcție autorizările, iar pentru plaje, care sunt sub regim de protecție, să poată construi oricine fără autorizații. E, nu chiar oricine poate construi pe plaje, fără autorizare, ci primarii, prietenii primarilor sau alți funcționari numiți politic. Cum este cazul restaurantului Massaranduba, din Năvodari, care aparține doamnei Mirela Matichescu, fost administrator public al județului Constanța, o apropiată strânsă a fostului ministru de Finanțe, Eugen Teodorovici. Între Eugen Teodorovici și Mirela Matichescu există nu numai o relație de prietenie, ci și una de afaceri, chiar în legătură cu restaurantul Massaranduba. Puteți citi despre această legătură în materialul publicat în 2020 de colegul Cristian Pantazi, de la g4media.ro. Puteți citi AICI acel articol. Din 2020 până astăzi restaurantul a funcționat fără autorizare de construire pe plaja din Năvodari. Niciun inspector de la Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) Constanța nu a văzut în acest fapt o ilegalitate. Niciun parchet din Constanța nu a văzut în acest fapt o ilegalitate, la distanță de șapte ani de la dezastrul de la Colectiv… Câți dintre cei care trebuia să se autosesizeze au primit terenuri, și-au construit case, restaurante cu sprijinul funcționarilor publici protejați? Noi vom reveni cu cateva nume. Parchetul General al României ar trebui să aibă o listă mare cu vinovați.

La insistențele Inspectoratului de Stat în Construcții de la nivel central și în urma controalelor Inspectoratului de Stat în Construcții de la nivel central, ISC Constanța a cerut lămuriri în 2022 de la Primăria Năvodari. Răspunsul a venit, cum era de așteptat: pentru restaurantul Massaranduba, construit pe plaja statului român, NU există autorizare de construire. Primarul din Năvodari amână, ca și cel din Ovidiu, demolarea restaurantului ilegal construit.

3. Cazul Unbar din Vama Veche

Vreme de mulți ani primarul actual din Vama Veche, Daniel Georgescu, a ocupat cu barul său din Vama Veche o porțiune din plaja/faleza statului român. Fie că s-a numit barul ACOLO, fie că s-a numit Unbar, după ce a devenit primar, Daniel Georgescu a avut un interes evident la acel bar. Pe lângă faptul că un fost asociat al său, pe nume Ninel Dănilă, a dat declarații clare și a pus la dispoziție dovezi care arătau interesul financiar al primarului la acel bar de pe plaja statului român, există și dovada că barul a fost deținut, imediat ce a devenit primar, de către Tiberiu Boghici, finul primarului. Numele de „Unbar” a fost cedat de acest fin al primarului, care deținea o locație similară, cu același nume, la Corbu. Pentru a putea câștiga de pe urma acestui bar primarul a trecut abuziv plaja/faleza statului, de sub bar, în inventarul comunei Limanu. După ani de tergiversări, în urma implicării semnatarului acestui articol la nivelul Ministerului Mediului, al Ministerului de Finanțe, al Corpului de Control al Premierului , plaja/faleza de la Vama Veche a fost în parte intabulată de statul român, inclusiv porțiunea de sub acest bar. Intabularea a fost o formalitate, dreptul de proprietate al statului român asupra acelei plaje/faleze fiind consfințit foarte clar de legile statului, de hotărâri de guvern, de Constituția României, dar și de cinci hotărâri de instanță date în intervalul 2011-2019. Un control întreprins de Ministerul Mediului a concluzionat că acel bar din Vama Veche funcționează ilegal, adică fără autorizații valabile de construire, pe terenul domeniu public al statului român. Și azi, 13 mai 2022, barul Unbar vinde băuturi alcoolice pe domeniul public al statuluiromân , fără a avea acceptul statului român, fără a avea autorizații valabile de construire!!! De asemenea, conform unui control al Inspectoratului de Stat în Construcții, hotelul La Frontiera, restaurantul și terasa hotelului din Vama Veche, toate ale primarului Daniel Georgescu, funcționează FĂRĂ AUTORIZAȚII DE CONSTRUIRE LEGALE! (detalii AICI) Evident, primarul Georgescu nu cere demolarea lor… Dar ce fac procurorii din Constanța, ce face Garda de Mediu Constanța, ce face Oficiul pentru Protecția Consumatorilor Constanța, ce face Inspectoratul de Stat în Construcții Constanța? Toți fac ce a făcut și Piedone la Colectiv…

Solicit pe această cale președintelui României să ceară informații despre aceste situații care de ani de zile sunt descrise în presă. Președintele României a promis după dezastrul de la Colectiv reformarea clasei politice din România, pentru ca dezastre ca cel de la Colectiv să nu mai aibă loc în România. În perioada 2015-2022, așadar post-Colectiv, pe litoralul românesc au apărut sute de localuri publice FĂRĂ AUTORIZARE DE CONSTRUIRE, pe terenurile statului român, unele în arii protejate, altele în zona de protecție a falezelor României. Au fost construite pas cu pas, ilegal…

Va urma

Hits: 37

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *