Exclusiv! Cei care au ocupat abuziv plajele statului român vor ca furtul să devină politică de stat
Astăzi a avut loc la Prefectura Constanța o întâlnire între ministrul Mediului, ministrul Turismului, directorul Apelor Române, prefectul Constanței și primarii din județ care au în administrare localități cu ieșire la mare. În discuția dintre reprezentanții Guvernului și reprezentanții autorității locale s-au remarcat câteva aspecte care merită să fie cunoscute, unele chiar de către procurori:
- Un grup de primari, al cărui „purtător de cuvânt” s-a pus primarul din Limanu, Daniel GEORGESCU, din partea PSD, a susținut că ar trebui ca statul român să cedeze gratuit primăriilor 30% din plaje. De ce a cerut domnul Georgescu acest lucru, cumva pentru afacerile sale (trecute, pe numele lui sau actuale, pe numele unor apropiați), cum este cazul restaurantului Acuamarin din 2 Mai și a barului Unbar din Vama Veche? Ambele locații sunt construite pe domeniul public al statului român, pe plaja sau faleza statului român, care au fost preluate ilegal de Primăria Limanu, fapt certificat de Apele Române. (detalii Aici, Aici, Aici)
- Viceprimarul orașului Mangalia, Dragoș ANGELESCU, de la PNL, a susținut că plajele ar trebui să treacă în totalitate la primării, deci nu doar 30%… Pentru cine nu știe, Primăria Mangalia a concesionat în 2018 un sector de plajă de la Apele Române, ca și cum primăria era un om de afaceri. Ulterior Primăria Mangalia a „subconcesionat” respectivul sector de plajă unor persoane private, sub o formă mascată, pentru că legea interzice subconcesionarea.
- Primarul orașului Constanța, Vergil CHIȚAC, de la PNL, a susținut contrariul, anume că preluarea plajei de către primării ar fi absurdă, ar reprezenta o modalitate de subvenționare mascată.
- Ministrul Mediului, TANCZOS Barna, a atras atenția că ani de zile mai mulți primari „cu faimă” (n.r. cu referire la Radu MAZĂRE, care a fost condamnat la nouă ani de închisoare pentru așa-zisa retrocedare a plajelor) au cerut trecerea plajelor către primării, dar că acest lucru nu a fost agreat de statul român. Ministrul Tanczos a adăugat că nici nu este posibilă trecerea plajelor, fie și în parte, de la Apele Române la primării, întrucât este în desfășurare un vast proiect pe fonduri europene, proiectul de refacere a zonei costiere românești (înnisiparea plajelor, printre altele) și s-ar pierde banii europeni. Pentru cine încă nu vrea să priceapă sau nu vrea să observe, este vorba despre CEL MAI MARE PROIECT PE FONDURI EUROPENE FĂCUT VREODATĂ ÎN ROMÂNIA – ÎN JUR DE UN MILIARD DE EURO
Am început această enumerare cu punctul de vedere al primarului din Limanu, chit că este doar primarul unei comune (la care sunt arondate satele 2 Mai și Vama Veche), fiindcă este cel mai bun exemplu în situația de față în care prăduitorii plajelor vor să fie administratorii lor. În tot județul Constanța NU EXISTĂ o situație mai clară în privința încălcării dreptului de proprietate al statului asupra plajelor/falezelor, ca la 2 Mai și Vama Veche. Așa cum am povestit cu multe alte ocazii, în perioada 2012-2020 au fost date mai multe sentințe judecătorești care impuneau Primăriei Limanu SĂ NU INVENTARIEZE SAU SĂ INTABULEZE acele plaje/faleze ca fiind domeniul privat al primăriei. Cu mult tupeu primarul Daniel Georgescu a încălcat aceste sentințe judecătorești, care sunt VALABILE ȘI AZI! Cu și mai mult tupeu, primarul Georgescu, deși cunoștea acele sentințe judecătorești care erau obligatorii pentru Primăria Limanu (și pentru primarul Daniel Georgescu, evident) le-a încălcat și a reinvatariat în 2020 și 2021 ca fiind terenurile primăriei acele plaje/faleze. În plus, tot cu tupeu, deși știa că încălcat a sentințe judecătorești clare, același primar a ÎNCHIRIAT PENTRU 25 DE ANI o porțiune din domeniul public al statului român către deținătorii unui bar, cu care a fost asociat exact primarul Daniel Georgescu. Azi primarul Daniel Georgescu, care a încălcat sentințe judecătorești definitive și a făcut o închiriere ilegală a unui teren domeniu public al statului român, vrea să primească în administrare 30% din plajele statului. Cu și mai mult tupeu primarul Daniel Georgescu a venit astăzi nu doar la întâlnirea cu reprezentanții Guvernului, ci a venit și la conferința de presă, unde puteau pune întrebări doar jurnaliștii și a adresat și el o întrebare. Ministrul TANCZOS Barna i-a atras atenția că nu este corect să se insinueze printre jurnaliști, discuția cu primarii încheindu-se mai devreme. Ce întrebare a pus primarul Daniel Georgescu din postura de „jurnalist”? Întrucât ministrul anunțase la întâlnirea cu oficialitățile că nu este posibil transferul către primării a plajelor, ele fiind într-un proiect european de îmbunătățire în derulare, primarul Georgescu a intrat cu tupeu la conferința de presă și a întrebat dacă și plaja din Vama Veche va fi cuprinsă în proiect. Cu alte cuvinte, ce voia să sugereze acest primar care desconsideră sentințele judecătorești? Anume că, dacă azi plaja din Vama Veche nu este încă în proiectul de înnisipare, primăria Limanu să poată prelua de la stat 30 % din ea… Acea primărie care a inventariat, intabulat, închiriat ILEGAL fix porțiuni din plaja din Vama Veche, întâmplător, unde este barul Unbar, unde a fost asociat primarul Georgescu, să preia 30 % din plajă de la statul furat. Statul furat să cedeze bunul furat, dacă tot nu se face încă proiectul de înnisipare! Tupeu cum nici Radu Mazăre nu a avut.
În atenția Prefecturii Constanța și a procurorilor (corecți) din județ: modul de lucru al primarului Georgescu cu terenurile primăriei
Pentru a vedea și mai clar cam ce va face primarul Georgescu dacă trec plajele în administrarea sa, prezentăm un caz recent de trecere din pix a unei suprafețe de teren a primăriei Limanu în proprietatea familiei secretarei generale a Primăriei Limanu. În toamna anului 2021 am scris oficial Primăriei Limanu cu privire la faptul că pe un teren ce aparține primăriei, teren situat în dreptul nr 18, de pe strada Albatros, din Vama Veche, este construit un hotel (cu numele Casa în culori)ce aparține familiei secretarei generale a comunei Limanu, Lorena CRĂCIUN PETRACHE, cea care dă avizul de legalitate pe actele primăriei. Am întrebat în toamna lui 2021 cum a fost posibil să apară un hotel pe terenul primăriei. Vreme de peste șase luni Primăria Limanu nu a catadicsit să-mi răspundă! În luna iulie am scris Oficiului de Cadastru Constanța cu privire la acea situație și am primit pe data de 8 august 2022 răspunsul pe care-l atașez mai jos:
Din acest răspuns reiese că la numărul indicat de mine figura la cadastru un teren proprietate privată al Primăriei Limanu, în suprafață de 45 mp pătrați. Nicio construcție (niciun hotel!!!) nu figura la OCPI Constanța ca fiind construit acolo! Peste opt zile, adică pe 16 august 2022, la inițiativa primarului Daniel Georgescu, Consiliul Local Limanu acceptă o rectificare a inventarului comunei Limanu și, din pix, prin HCL 135/2022, cedează familiei secretarei generale a Primăriei Limanu o suprafață de 36 metri pătrați. FĂRĂ LICITAȚIE, FĂRĂ CONTRACT DE CONCESIUNE/ÎNCHIRIERE, FĂRĂ CONTRACT DE VÂNZARE! Pur și simplu, la inițiativa primarului, în condițiile în care a fost avertizat oficial despre faptul că un hotel a fost construit pe domeniul primăriei, primarul și secretara generală a primăriei cedează 36 mp. Cui? Repet, tocmai familiei secretarei generale a primăriei. Cine a semnat pentru legalitate HCL 135/2022? Chiar secretara generală a primăriei. Adică a donat cu semnătura ei familiei sale o porțiune din terenul primăriei, pe care în mod abuziv familia sa construise deja un hotel. Iată această hotărâre:
La OCPI nu figurează construcția vreunui hotel, iar terenul pe care putea fi construit hotelul nu includea oficial și cei 36 mp , la momentul construcției, în urmă cu vreo zece ani. În plus, gardul hotelului Casa în culori este în linie cu stâlpii de iluminat stradal, obstrucționând posibile lucrări în caz de urgență. Vedeți mai jos:
Cum a obținut autorizația de construire familia care a ridicat acel hotel pe terenul primăriei și în linie cu stâlpul de electrificare? A respectat regulille de urbanism? Aceste lucruri ar fi trebuit verificate de primar și de secretara generală a Primăriei Limanu, a cărei familie deține hotelul….
Cum va acționa primarul Georgescu în cazul în care ar fi alocate de statul român suprafețele de plajă deja luate cu japca de Primăria Limanu ani la rând, în ciuda hotărârilor de instanță, nu va acționa la fel ca în cazul Casa în culori? Vă întrebați probabil de ce Prefectura Constanța (unde am adresat întrebări cu privire la aceste aspecte, în august 2022) nu observă ilegalitatea din HCL 135/2022 , de ce Parchetul Mangalia (unde am adresat o plângere penală pentru aceste aspecte, în primăvara lui 2022) nu observă aceste ilegalități de care beneficiază familia secretarei primăriei. Vă vom dezvălui în articolele ce vor urma cârdășia dintre unii oameni din Prefectura Constanța, din Parchetul Mangalia și primarul care încalcă hotărâri de instanță pentru a putea dispune de plajele statului român de parcă i le-a dat mă-sa cadou la preluarea mandatului. Hristu Uzun, directorul Apelor Române pe Dobrogea, amână în mod inexplicabil anunțarea autorităților cu privire la ilegalitățile constatate și cu privire la presiunile politice la care este supus de către primarul Georgescu, ajuns vicepreședinte PSD pe Constanța. Pentru afacerile de cârciumar ale unor asemenea primari statul român își poate permite să piardă fondurile europene de la CEL MAI MARE PROIECT PE FONDURI EUROPENE FĂCUT VREODATĂ ÎN ROMÂNIA (ÎN JUR DE UN MILIARD DE EURO) ?
Va urma
Hits: 29