Europa, păzea, că vine Marcel să te scoată la masă “în format restrâns”
Mai țineți minte când a luat Dragnea cina cu Donald Trump “într-un format restrâns”, după ce a stat o oră și ceva la coadă, pentru că mai erau și alții care plătiseră să ia cina “în format restrâns” cu Trump în aceeași seară? Ei bine, a venit și rândul lui Ciolacu să facă ceva asemănător – dar cu Olaf Scholz, “prietenul și colegul meu”. Nu a fost o cină, că la predecesorul său – a fost doar un prânz, probabil pentru că la cină se vânduse deja tot pachetul “format restrâns” pentru ziua aia. Dincolo de aceste aspecte organizatorice, ar fi interesant de analizat puțin, foarte puțin, și pe partea de limbi străine. În ce limba a vorbit absolventul Universității Biosfera cu “prietenul” Olaf? În engleză? Cum i-a cerut sarea “prietenului” Olaf? “Olaf, mai frend, giv mi ză sare pliz”? Dar când i-a cerut chelnerului să îi pună în pahar jumate vin, jumate Cola, cum s-o fi exprimat? “Garson, pliz, fifti-fifti uain-Cola. Buzău tradișăn!” Mai mult ca sigur, chelnerul l-a ascultat amuzat, s-a aplecat și i-a zis la ureche: “Marcele, tot de la Buzău sunt și eu, dar spre deosebire de tine am terminat o facultate pe bune, că altfel eu stăteam la masă acum cu “prietenul Olaf”, iar tu ne serveai. Hai că îți pun Cola Light la vin, să pari și tu finuț, progresist”.
Hits: 3