Exclusiv! Pentru DNA Constanța: Afacerile și ilegalitățile familiei unui fost expert DNA în cadastru

La Departamentul Patrimoniu și Cadastru al orașului Constanța a fost pus șef Cătălin Cucoară, fost expert al DNA pe probleme de cadastru. Cât de bine și-a făcut treaba acest expert și cât de anevoios în anumite dosare de răsunet național vă voi povesti cu altă ocazie. Acum este momentul pentru lucruri mai simple. Poate că domnul primar Vergil Chițac, primarul Constanței, nu a avut de unde să afle despre modul de lucru al lui Cucoară și poate că domnul primar Vergil Chițac nici nu are încredere în cei care l-au susținut în campanie. Dar poate observa niște date clare, pe care, ca prieten adevărat al domniei-sale, i le ofer cu speranța că va avea suficient de mult discernământ spre a le înțelege implicațiile viitoare.

  • În primăvara lui 2020 am prezentat în mai multe episoade (puteti vedea Aici, Aici, Aici ) un caz grav despre un teren domeniu public al statului, practic o bucată de plajă, ocupată abuziv și fictiv de un bar al primarului din Limanu, Daniel Georgescu. Barul se numește chiar așa, Unbar (fost Acolo). Acel teren a fost definit în 2011 de o instanță din România ca fiind domeniu public al statului român. Abia în 2017 hotărârea de instanță a fost luată în considerare, dar doar formal, de către Primăria Limanu. Interesul primarului a fost să mențină un statut incert pentru acel teren, în ciuda hotărârii de instanță din 2011.
  • În plină pandemie, în martie 2020, am aflat că primarul din Limanu a girat un act fals de inventariere a terenului pe care avea barul său (deținut fictiv), ca fiind teren din proprietatea primăriei Limanu, nu teren din proprietatea statului, cum stipula clar sentința judecătorească din 2011. Am scris oficial prefecturii Constanța și aceasta a atacat în contencios administrativ falsa inventariere girată de primar. De asemenea, am scris Apelor Române, în administrarea cărora trebuie să fie acel teren domeniu public, fiind vorba de o plajă. Și Apele Române mi-au dat dreptate și au atacat actul primăriei.
  • De-a lungul verii lui 2020 barul primarului a funcționat bine mersi. Niciun procuror nu l-a deranjat pe primar, deși DNA Constanța are date concrete despre această hoție și are chiar nume de martori care pot servi anchetei.
  • În vara lui 2020, în luna iulie, primarul Georgescu a apelat la un cadastrist ca să intabuleze ilegal terenul pe care își ținea el fictiv barul, adică o bucată de plajă din România, teren despre care Prefectura a zis că e domeniu public al statului, teren despre care Apele Române a zis că e teren domeniu public al statului. Cine credeți că era acel cadastrist? O fi un cadastrist oarecare? Ei bine, nu! Se numește Cristian Cucoară și este fratele lui Cătălin Cucoară, fost expert cadastrist al DNA, actualmente șef al Departamentului Patrimoniu și Cadastru Constanța. Vă prezint mai jos dovada primită azi de la ANCPI că acest Cristian Cucoară a încercat să intabuleze în numele primăriei Limanu un teren aflat în proprietatea statului român, fiind domeniu public al statului, mai exact o plajă.
  • Probabil Cristian Cucoară, cadastrist cu experiență, nu a văzut la fața locului că acel teren e de fapt o plajă, nici nu a știut de sentința din 2011, nici nu a știut că primarul are un bar acolo, deținut fictiv…
  • Domnul Cristian Cucoară nu prea a avut tangențe cu Primăria Limanu,… doar vreo câteva lucrări câștigate fără licitație de la Primăria Limanu, cu firma sa de cadastru, Car Top SRL. Iată câteva din lucrările luate fără licitație de firma lui Cucoară Cristian fix de la Primăria Limanu, cu mențiunea că încredințarea directă se face in limita a 30.000 euro:
    1. – Documentatii cadastrale si inscriere in Cartea funciara drumuri rurale (DA26750411) 14.068 RON Oferta acceptata Cumparare directa COMUNA LIMANU (CONSTANŢA) 71354300-7 05.11.2020
    2. Documentatii cadastrale si intabulare (DA26490775) 1.410 RON Oferta acceptata Cumparare directa COMUNA LIMANU (CONSTANŢA) 71354300-7 05.10.2020
    3. Dezmembrare imobile (DA25160478) 2.000 RON Oferta acceptata Cumparare directa COMUNA LIMANU (CONSTANŢA) 71354300-7 02.03.2020
    4. Plan topografic cu viza OCPI pt intocmire PUZ (DA25548938) 9.000 RON Oferta acceptata Cumparare directa COMUNA LIMANU (CONSTANŢA) 71351810-4 04.05.2020
    5. Servicii de topografie (DA25928474) 4.800 RON Oferta acceptata Cumparare directa COMUNA LIMANU (CONSTANŢA) 71351810-4 10.07.2020
    6. Expertiza topografica judiciara si consultanta tehnica de specialitate (DA23918119) 3.000 RON Oferta acceptata Cumparare directa COMUNA LIMANU (CONSTANŢA) 71319000-7 23.09.2019
    7. Documentatii cadastrale si actualizari lucrari cadastru intravilan (DA23529624) 4.500 RON Oferta acceptata Cumparare directa COMUNA LIMANU (CONSTANŢA) 71354300-7 19.07.2019
    8. Documentatii cadastrale pasuni (DA23529579) 26.040 RON Oferta acceptata Cumparare directa COMUNA LIMANU (CONSTANŢA) 71354300-7 19.07.2019
    9. Expertiza topografica judiciara si consultanta tehnica de specialitate (DA20944235) 4.800 RON Oferta acceptata Cumparare directa COMUNA LIMANU (CONSTANŢA) 71319000-7 01.08.2018
    10. Studii topografice drumuri rurale (DA20307009) 39.600 RON Oferta acceptata Cumparare directa COMUNA LIMANU (CONSTANŢA) 71351810-4 10.05.2018
    11. Servicii cadastru drumuri rurale pana la 500 metri liniari (DA20304441) 27.600 RON Oferta acceptata Cumparare directa COMUNA LIMANU (CONSTANŢA) 71354300-7 10.05.2018
    12. Consultanta expertiza topografica (DA20544091) 5.000 RON Oferta acceptata Cumparare directa COMUNA LIMANU (CONSTANŢA) 71319000-7 08.06.2018
  • În total firma lui Cristian Cucoară a încasat prin încredințare directă de la Primăria Limanu suma de 139.118 RON numai din aceste contracte. Și nu este tot. În această firmă lucrează și soția lui Cătălin Cucoară, expertul DNA, frate al lui Cristian Cucoară.

Ca să rezum, Cătălin Cucoară, fost expert DNA, actual director al Departamentului Patrimoniu și Cadastru al orașului Constanța are un frate care deține o firmă de cadastru la care lucrează chiar soția directorului Departamentului de Patrimoniu și Cadastru. Acea firmă a luat prin încredințare directă contracte de la o primărie din județ, iar în vară fratele șefului Departamentului Patrimoniu și Cadastru al Constanței a încercat să intabuleze fraudulos un teren la solicitarea primăriei de unde luase contracte fără licitație. În urmă cu două săptămâni Primăria Constanța a organizat o licitație pentru o lucrare cadastrală, punând condiția de participare doar a firmelor de cadastru de categorie A, cum este chiar aceea deținută de fratele șefului Departamentului Patrimoniu și Cadastru Constanța. O fi conflict de interese? O altă speță în care șeful Departamentului Patrimoniu și Cadastru al Constanței s-a implicat este trecerea din domeniul public al statului în ipostaza de domeniu public al Primăriei Constanța a Lacului Tăbăcăriei. Nu cu mult timp în urmă Liviu Dragnea era acuzat că a luat fraudulos Lacul Belina printr-o astfel de metodă. Contactat telefonic, domnul Cătălin Cucoară, șeful Departamentului Patrimoniu și Cadastru Constanța ne-a declarat că nu vede o problemă în faptul că soția lui lucrează fix la o firmă de cadastru, care e chiar a fratelui său. În al doilea rând ne-a declarat că intabularea unui teren în patrimoniul primăriei Limanu, în condițiile în care acel teren a fost desemnat de o instanță judecătorească drept teren domeniu public al statului, ar fi ilegală. Poate domnul Cucoară vorbește rar cu fratele său, nu se sfătuiesc, deși fostul expert DNA locuiește în aceeași casă cu fratele. Ar putea chiar DNA-ul să afle dacă au vorbit pre acest subiect și pe altele, cu privire la încadastrări cu cântec la Constanța.

Domnule Chițac, nu vă pătați blazonul de ofițer cinstit al Armatei Române cu „experți” în cadastru care au la activ legături dubioase. Voi reveni cu detalii.

Comments

a

Hits: 706

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *