Vârsta de pensionare va trebui revizuită conform angajamentelor din PNRR

MInistrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a declarat că în Planul Național de Redresare și Reziliență este prevăzut termenul de 2035 pentru implementarea politicilor UE în privința pensionării.
“Creşterea vârstei de pensionare e un jalon care urmează după jalonul de pensii speciale. Creşterea vârstei de pensionare şi alinierea, de fapt, a vârstei de pensionare este prevăzută în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, însă termenul, din câte îmi aduc aminte, este anul 2035. E un jalon care urmează după jalonul de pensii speciale şi pe care, la momentul potrivit, o să-l prezinte colegii de la Ministerul Muncii, fiind, de asemenea, o greutate ca aceste reforme în ceea ce priveşte cheltuielile publice cu pensiile să poată să fie validate de către Comisia Europeană. Sunt cele mai grele jaloane şi trebuie să le acordăm sprijin, pentru că, până la urmă, România, interesul României este în joc.”
Până în 2035, a mai precizat ministrul Boloș, va trebui să nu mai existe diferențe la vârsta de pensionare între bărbați și femei.

Hits: 3

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *