Cine nu și-a făcut bine treaba dintre Bogdan Aurescu și Rareș Bogdan

Domnul Aurescu, ministrul de Externe, i-a răspuns agresiv domnului Rareș Bogdan, europarlamentarul. L-a comparat cu Sputnik, organul de presă rusesc, fiindcă i-a cerut demisia. Și acum se pune întrebarea cine are dreptate. Sau nu se pune? Hm, parcă nu prea se pune. Și nu se pune din două motive. Primul motiv ar fi că Rareș Bogdan vine din breasla presei și are organul libertății de exprimare hiperdezvoltat. În al doilea rând, pentru că domnul Aurescu vine din breasla tehnocraților și ar trebui să știe că misiunea breslei lui nu este să facă scandal. Așadar, nu se pune întrebarea cine are dreptate, ci cine își face treaba potrivit fișei postului și, desigur, potrivit calităților profesionale prin care a atras atenția colegilor la cooptarea în echipă. Aici parcă domnul Aurescu are un minus. În sensul că, da, pe timpul mandatului său s-a ratat intrarea în Schengen, iar formația lui de diplomat ar trebui să îl inspire la replici mai echilibrate atunci când îi reproșează asta cineva din partidul care il susține. Și care pierde electorat la fiecare eșec.
Apropo, știți de ce partidele pun uneori tehnocrați în funcții cheie din administrație? Ca să câștige încrederea electoratului, nu ca să o piardă. Și sperăm că vom fi și noi comparați cu Sputnik pentru o observație de ordinul evidenței.

Hits: 4

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *