Semne bune: Inflația a scăzut
Cifrele arată că inflația s-a temperat în România față de luna precedentă. Rata anuală a inflaţiei a scăzut la 15,3% în luna octombrie, de la 15,9% în luna septembrie. Deși pare incredibil, România are una dintre cele mai mici rate ale inflației din regiune.
Primele indicii arată că cea mai eficientă măsură prin care România a reușit să țină inflația sub control este plafonarea tarifelor la energie. Prin măsura luată de guvernul condus de premierul liberal Nicolae Ciucă, chiar dacă unii actori din mediul privat nu au fost foarte încântați, creșterea inflației a fost ținută în frâu. Potrivit BNR, fără această măsură, inflația ar fi sărit de 20%, încă din vară. Spre comparație, Ungaria are o inflație de 20%. În Turcia este o situație de-a dreptul dramatică, inflația a scăpat de sub control, ajungând la 85%, tocmai pentru că banca centrală nu a majorat, la timp, rata dobânzii de politică monetară. Cauzele creșterii inflației sunt determinate de războiul din Ucraina și șantajul energetic al Rusiei, care au împins în sus prețurile la energie. Cum toate produsele/serviciile depind de prețul energiei, a fost automat săltat prețul la toate produselele/serviciile vandabile și aceasta a generat inflația. Din fericire, într-o lume a dezastrului economic România reușește să stea pe o linie de plutire ce-i poate asigura o mai ușoară salvare.
Hits: 1