Pe 14 noiembrie voi “pleda” la o facultate de Drept în apărarea farmecului Dobrogei, dar și în apărarea lui Mihai Eminescu

Luni, 14 Noiembrie, este Ziua Dobrogei.
Cu această ocazie voi fi la Facultatea de Drept a Universității Ovidius din Constanța, unde voi ține o condensată “pledoarie” pentru poetul Mihai Eminescu, mai puțin cunoscut și ca “avocat” lucid al Dobrogei. Argumentele splendide ale marelui poet în favoarea ținutului proaspăt alipit României erau în 1878, și sunt și în 2022, poate cele mai nobile idei scrise cu privire la Dobrogea. Dar, cum orice lucru bun nu rămâne nepedepsit, Mihai Eminescu a fost răstălmăcit recent de contemporanii noștri din presă sub forma unor fake-news-uri din care rezultă că marele poet nu ar fi fost nici adeptul revenirii Dobrogei la România, nici un admirator al ei. Total fals! De aceea mă voi strădui să înlătur după puterile mele, la Facultatea de Drept, această nedreptate făcută și Poetului, dar și Dobrogei.
Dacă există poeți care s-au bucurat că au avut șansa să cunoască alți poeți care au avut șansa să dea mâna cu Eminescu (a scris Nichita Stănescu despre această bucurie) de Ziua Dobrogei, prin cuvintele mele rostite la Facultatea de Drept a Universității Ovidius voi invita pe dobrogenii mei să se bucure:
Bucurați-vă mulți ani de șansa pe care ați avut-o să vă nașteți în fermecătoarea Dobroge, despre care Mihai Eminescu a scris atât de frumos!

Hits: 3

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *