Putregaiul din MAI: omul politic

Are dreptate Lucian Bode, actual ministru al MAI, este putregai în instituția sa. Vede chiar pe biroul lui. „Putregaiul” înseamnă în limba română ceea ce s-a stricat, ceea ce, fiind stricat, poate strica în continuare partea bună. În MAI partea bună este că există încă polițiști dedicați meseriei lor. Partea rea este că sunt trimiși în funcții de conducere niște imbecili, niște infractori, niște „putregaiuri”.

Iată cum „putregaiul” strică polițiștii buni

De unde credeți că ajung în funcții de conducere în MAI sau la inspectoratele de Poliție aceste „putregaiuri”? Din politică, de unde vine și domnul Bode. Să vedem cum acționează putregaiul. Voi da două exemple pe care domnul Bode le știe foarte bine.

  1. Un terchea-berchea, fost securist, a fost pus într-o guvernare a PSD prefect al unui județ din sudul țării. Dobitocul avea un fiu, pui de dobitoc, dar chiar mai mare ca dobitoc decât tatăl său. Ca orice tată grijuliu, dobitocul prefect s-a căznit să-i fie bine fiului, care fiind prea dobitoc ca să aibă vreun merit, trebuia impus ca șef pe undeva. La aprozar, șef peste niște tonete de zarzavat nu se cădea, că risca să-l confunde lumea cu vreun dovleac. În organigramă, sub prefect este șeful Inspectoratului Județean de Poliție, deci o funcție perfectă pentru un dobitoc, care nu ar risca prea mult, avându-l ca șef taman pe tac-su. De la Guvern i s-a zis însă prefectului că prea bate la ochi să fie tatăl prefect și progenitura subaltern. Și atunci s-a găsit soluția: fiul să fie șeful inspectoratului de Poliție din județul vecin. Preocupările noului șef s-au făcut simțite imediat în județ. Mai multe prostituate au descoperit că nu numai șoferii de TIR au nevoie de serviciile lor, ci și șeful Poliției județene. Una dintre prostituate a rămas gravidă cu ditamai inspectorul-șef și i-a păstrat, pe lângă copil, și niște amintiri plăcute, înregistrate. Înregistrările cu partidele de sex și discuțiile dintre un șef de inspectorat de Poliție și prostituată au ajuns pe biroul ministrului Bode. Un șef de poliție care merge la prostituate și este înregistrat acolo în timpul funcției sale fizilologice, o fi putregai pentru MAI? Sau contează că e pui de dobitoc și atunci poate comite orice….
  2. Un alt terchea-berchea de securist, tot din sudul țării, a ajuns chiar ministrul MAI, având specializare de sudor. Sudează cu bani pe post de electrozi. Se lipește pe sine de funcții și s-a lipit, pe bani, și de postul de ministru. Și cum banii trebuia să-i recupereze cumva, ministrul-sudor a decis să mai facă niște lipituri. I-a lipit pe niște infractori din imobiliare, foști securiști ca și el, de niște terenuri de lângă sediul central al Jandarmeriei. Din cauză că la Jandarmerie era un depozit de muniție, care nu permitea construcția unor blocuri prin preajmă, ministrul-sudor a mai făcut o lipitură: a aranjat cu un șef al Logisticii din MAI să dispară depozitul de muniție al Jandarmeriei. Din imobiliare vin banii pentru lipituri, nu din ordinea publică. Lipiturile acestea făcute cu bani au ajuns pe biroul ministrului Bode.

Când vorbește de putregai, Lucian Bode ar trebui să privească pe biroul lui, are niște dosare pline de putregai. Și apoi să-și privească mâinile. Mâinile lui au răspândit putregaiul, semnând susținerea pentru șefi de Poliție dobitoci și semnând pentru continuarea lipiturilor făcute de un ministru-sudor.

*Nu voi da nume acum, încă aștept un răspuns de la MAI la o solicitare pe care am făcut-o în vară.

Hits: 16

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *