Exclusiv! Președintelui Iohannis i-a fost furată mașina, iar procurorii, deși Poliția a identificat hoții, nu vor să-i deranjeze

Cum vi s-ar părea dacă ați afla că i s-a furat mașina lui Iohannis, că Poliția a prins hoții, dar un procuror a decis să nu le facă dosar penal, ba mai mult, ar face tot ce poate ca să-i ajute să umble în continuare cu mașina furată de la președinte? Ar fi foarte ciudat și foarte grav. Ce ați citit în titlu se petrece azi în România, dar la o scară mult mai mare. Nu doar o mașină a unui român cu numele Iohannis a fost furată, ci se fură cu non-șalanță imobile care sunt domeniu public al statului, practic ale tuturor cetățenilor români în viață, iar hoții sunt protejați de procurori. Vă dăm mai jos o situație ADEVĂRATĂ, prezentată generic, urmând ca zilele viitoare să completăm cu dovezi concrete:

  1. În Constituția României cel mai de preț bun, care dă sens statului român, este DOMENIUL PUBLIC. La articolul 136 al Constituției este scris clar:

(3) Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.

(4) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile.

Domeniul public al României este averea comună a poporului român. Ca urmare, cine fură domeniul public face cea mai mare hoție posibilă. Furtul a miliarde de lei din bugetul de stat nu este o pagubă cu consecințe la fel de grave ca furtul domeniului public. Un cunoscut specialist din BNR îmi spunea cândva referitor la acest lucru: „Bani tipărim mâine, dar o altă Românie, cu tot ce are ea ca domeniu public, pâmânt, mare, aer, nu mai putem face!”

2. De doi ani de zile am atras atenția tuturor instituțiilor statului care au ca atribuții respectarea legilor, asupra unei situații mai grave decât furtul terenului de la Băneasa (domeniu public de asemenea) comis de condamnatul Puiu Popoviciu. Este vorba de o bucată de plajă/faleză a României întinsă de la 2 Mai la Vama Veche. O suprafață de 43.000 metri pătrați de domeniu public de interes național, după cum ne spune chiar Constituția țării.

3. Plaja/faleza respectivă este definită prin Hotărâre de Guvern ca spațiu public al țării, dar a fost și consfințită ca atare de patru hotărâri de instanță. Apoi, TOATE instituțiile naționale din România care se ocupă cu regimul juridic al spațiului public românesc au subliniat același lucru: este domeniu public al statului român!

4. În ciuda evidenței, în ciuda dovezilor pe care le dețin TOATE instituțiile naționale din România care se ocupă cu regimul juridic al domeniului public românesc, acea imensă faleză a fost înstrăinată ILEGAL, folosită ILEGAL de către primari ai localitații Limanu (județul Constanța) și acoliții lor, vreme de 11 ani!

5. Poliția Română, de la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române, a făcut o anchetă în 2020 și a depistat elemente concrete care arătau comiterea unor fapte penale, în speță un EVIDENT abuz în serviciu comis de primarii respectivi. (vom publica despre această anchetă a IGPR)

6. Poliția Română, de data aceasta de la nivelul Inspectoratului de Poliție Constanța, a făcut o anchetă în 2021 și a depistat și alte elemente concrete care indicau de asemenea același abuz în serviciu comis de primarii respectivi. (vom publica și despre această anchetă a IPJ Constanța)

7. Mai mulți martori au fost indicați procurorilor DNA Constanța, în susținerea faptelor penale descoperite de IGPR și IPJ Constanța.

8. În încercarea de a acoperi faptele, acoliții primarului din Limanu au deversat tone de moloz și pământ pe o porțiune din plaja de la Vama Veche, ca să dea impresia că acolo nu e o plajă.

9. Ce credeți că a făcut DNA Constanța?

  • DNA Constanța NU a luat în considerare anchetele Poliției!
  • DNA Constanța NU a audiat martorii dispuși să aducă dovezi!
  • DNA Constanța NU a administrat probele indubitabile ale avantajului avut de unul dintre primari din această hoție comisă cu premeditare, depistată de Poliție!
  • DNA Constanța NU a audiat inculpații indicați de Poliție. Deloc! (la dosar nu sunt audierile, DNA le-a cerut inculpaților niște documente, pe care DNA le-a primit prin poștă)
  • DNA Constanța NU a cerut punct de vedere de la Ministerul Finanțelor, cel care deține, în ultimă instanță, evidența bunurilor publice ale statului român.
  • DNA Constanța NU a cerut la ANAF punct de vedere în privința redevențelor neplătite la statul român pentru folosirea ILEGALĂ a unui teren domeniu public al statului român.

DNA Constanța, încercând să salveze infractorii indicați de anchetele Poliției (și nu numai…), a comis cea mai odioasă faptă: A acoperit fapte penale grave cu privire la domeniul public, fapte penale prin care a fost încălcată Constituția României, o Hotărâre de Guvern a României, patru sentințe judecătorești definitive, fapte penale indicate de IGPR și IPJ Constanța. Dacă președintelui Iohannis i s-ar fura mașina personală, Poliția ar depista hoții, iar un procuror i-ar salva, dându-le voie să folosească în continuare mașina furată, nu ar fi la fel de grav ca situația de mai sus. Domeniul public al statului român, în speță plaja/faleza de interes național, este bunul tuturor românilor. Practic procurorii DNA Constanța au acoperit un furt comis împotriva tuturor românilor! Zilele următoare voi publica mărturii, puncte de vedere ale instituțiilor statului. Iar în luna martie voi face o expoziție cu fotografii despre acea plajă/faleză și cu acte ilegale, complicități, neglijențe în serviciu care au dus la hoție și, ulterior, la încercarea DNA Constanța de a salva infractorii indicați de IGPR și IPJ Constanța.

Din experiența mea de 23 de ani în presa națională pot spune că nu există în România o hoție mai clară ca cea descrisă generic mai sus și pe care DNA să încerce să o acopere. Toți cei care știm adevărul pe speța aceasta nu-i vom lăsa!

Va urma

Alexandru Căutiș

Hits: 26

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *