Primarul Constanței, Vergil Chițac, a pus lupul paznic la oi

V-am povestit despre referatul complet aiuristic semnat de Cătălin Cucoară, directorul Direcției de Patrimoniu și Cadastru a municipiului Constanța prin care cere Guvernului trecerea unui lac domeniu public al statului în domeniul Primăriei Constanța. Referatul semnat de respectivul domn este la fel de penal ca și decizia de trecere a lacului Belina în custodia CJ Teleorman. Am solicitat oficial primarului Constanței demiterea de urgență a directorului Cucoară. Până la acest moment nici primarul, nici departamentul de comunicare nu au anunțat vreo decizie pe acest subiect. Ceea ce poate arăta o complicitate suspectă. La ce servește acest tip de complicitate vă faceți idee din articolul de mai jos.

Clanul Cucoară sau cum DNA Constanța protejează afaceri imobiliare ilegale

În luna iunie, anul trecut, publicam despre cum primarul din Limanu voia să fure pentru propria-i afacere (AFACERE NEDECLARATĂ DE EL CONFORM LEGII ÎN DECLARAȚIA DE AVERE) un teren domeniu public al statului, trecându-l în inventarul comunei prin hotărâre de consiliu local. Am transmis articolul meu, care poate fi citit AICI, mai multor instituții care au datoria de a veghea la respectarea legilor, mai ales când este vorba de un bun public, cum este o plajă. Evident, articolul meu a ajuns și la DNA Constanța. Concomitent cu acțiunea mea de informare publică a fost făcută o plângere penală la DNA Constanța, cu acest subiect și cu altele legate de primarul din Limanu. Spre surprinderea mea, DNA Constanța a trimis cauza la alt parchet, considerând că nu e de competența parchetului anticorupție din România, invocând un articol de lege. A trebuit să li se atragă atenția că exact acel articol invocat de ei face ca acea speță să fie de competența DNA! Așa ceva nu am mai întâlnit! Au preluat înapoi plângerea penală, dar cu întârziere deci. Între timp s-au mai întâmplat niște lucruri:

  1. Apele Române a constatat la începutul lunii iulie, la două săptămâni de la publicarea investigației mele, că pe terenul domeniu public al statului, pe plaja din Vama Veche, funcționează ilegal un bar (nu știau că este chiar al primarului localității). Mai jos aveți punctul de vedere al Apelor Române, care mi-a dat dreptate.
  2. Prefectura Constanța, la vreo două săptămâni de la publicarea articolului meu, a atacat în contencios administrativ hotărârea de consiliu local inițiată de primarul din Limanu, considerând-o ilegală. Mai jos aveți punctul de vedere al Prefecturii Constanța, care mi-a dat dreptate. În mod normal DNA Constanța trebuia să ia act de cele două puncte de vedere ale celor două instituții care au sarcina de a ocroti avutul public al statului. Nu erau opiniile unui ziarist, ci deciziile unor instituții guvernamentale. De ce DNA Constanța s-a făcut că nu vede hoția de care se face vinovat primarul? O explicație plauzibilă ar putea fi aceasta: Pe data de 13 iulie 2020, la distanță de trei săptămâni de la publicarea articolului meu și după ce Apele Române și Prefectura Constanța își definitivaseră concluziile, un domn cadastrist, cu numele de Cristian Cucoară, încerca să înregistreze la Oficiul de Cadastru Constanța trecerea ilegală a terenului domeniu public al statului în inventarul comunei Limanu. Domnul cadastrist Cristian Cucoară, care s-a deplasat la fața locului desigur, nu a văzut că pe teren figura un bar, nici nu s-a întrebat al cui o fi. Sau poate că l-a întrebat pe primar și a aflat al cui este… OCPI Constanța a refuzat oficializarea hoției, având punctul de vedere al Apelor Române și al Prefecturii Constanța. Dar cine este acest domn Cristian Cucoară? Este fratele expertului în cadastru Cătălin Cucoară, specialist DNA în cadastru. Cei doi frați Cucoară locuiesc în aceeași casă din Constanța, lucru mai rar întâlnit. Dar dacă frații se înțeleg bine, având și aceeași meserie, de cadastriști, normal că se au mai ceva „ca frații”! Soțiile celor doi frați apreciază înțelegerea dintre ei. Soția expertului DNA Cătălin Cucoară lucrează chiar la firma de cadastru a lui Cristian Cucoară. În ciuda apropierii dintre frați nici Cătălin Cucoară, de la DNA, nici Cristian Cucoară care a primit pe firma sa de cadastru – Car Top – contracte prin încredințare directă de la primăria Limanu, nici soția expertului Cucoară de la DNA, care lucrează chiar la Car Top, firmă ce, repet, a primit contracte prin încredințare directă de la primăria Limanu, nu au auzit vreodată de furtul din domeniul public al statului orchestrat chiar de primarul din Limanu! Și nici DNA Constanța nu voia să audă… (dar aici urmează să vă dăm și alte detalii) După multe tergiversări DNA Constanța a catadicsit săptămâna trecută să facă o audiere cu unul dintre principalii martori pe care l-au citat ca să-l întrebe ceea ce procurorii știau deja. Cineva din DNA Constanța se teme că trebuie să ajungă la afacerile fraților Cucoară și spera să amâne la infinit. Îl anunț pe această cale că suntem mulți care suntem cu ochii pe ei și nu de azi. (dacă anul 2007 le spune ceva)

Greșeala primarului Constanței, un caz Belina 2

Încântat de câștigarea alegerilor cu scor mare (doar vreo două procente față de următorul clasat), primarul Chițac a zis să aleagă în jurul lui oameni capabili, care să nu-l facă de râs. Sau poate că i-au zis alții ce să aleagă… Cert este că domnul Chițac l-a luat de la DNA pe expertul Cătălin Cucoară și l-a pus șef la Direcția de Patrimoniu și Cadastru. Probabil că nu era treaba SRI să-i spună dacă face bine sau rău cu această numire și, desigur, domnul Chițac nici nu a întrebat la SRI. La scurt timp după numirea lui Cucoară la primăria Constanța (în noiembrie 2020), primarul Chițac a discutat cu Bogdan Bola, directorul Apelor Române pe Constanța (discuția a avut loc în decembrie 2020). În urma acelei discuții despre care puteți citi AICI, primarul a anunțat că ar putea prelua spre administrare Lacul Tăbăcăriei pentru a-l curăța cu fonduri europene. Deci se putea să acceseze fonduri europene având lacul doar în administrare. La o lună distanță, cu suportul lui Cătălin Cucoară, pe baza unui referat fals întocmit chiar de Cătălin Cucoară, primarul Chițac cere Guvernului nu doar trecerea lacului în administrarea primăriei, cum discutase cu directorul Apelor Române, ci trecerea în domeniul public al primăriei. Că cică să poată accesa fonduri europene… pe care oricum le lua și dacă îl avea doar în administrare. Primarul Chițac a fost întrebat de un jurnalist dacă are în vedere crearea de terase pe Lacul Tăbăcăriei dacă-l va dobândi în proprietate și a răspuns că: „nu în acest moment”. Cu alte cuvinte, are în vedere pe viitor. Această afacere a trecerii ilegale a unui lac domeniu public al statului în inventarul primăriei Constanța pentru a face terase pe el este exact afacerea primarului din Limanu, girată de fratele lui Cucoară. Aud că există stat paralel în România. Există atunci când oameni puși să vegheze la respectarea legilor statului fac înțelegeri între ei pentru a putea fura tocmai din domeniul public al statului. Ce se întâmplă azi în Constanța, cu încercarea lui Cătălin Cucoară, fost angajat al DNA (se laudă că și al SRI), actualmente director al Directiei Patrimoniu și Cadastru a municipiului Constanța, de a introduce un lac domeniu public al statului în inventarul primăriei, este o rețetă patentată deja chiar de fratele acestui individ. Domeniul public al statului român este parte din avuția națională de care se poate bucura oricare cetățean al României! Nu e averea angajaților DNA, nu e averea angajaților SRI, nu e averea primarilor, nu e averea lu de-alde Cucoară. Este parte din averea tuturor românilor! Un procuror DNA nu are voie să stea de șase când un primar fură un munte, fură o plajă, fură un lac. Iar SRI, care se ocupă de probleme de siguranță națională, ar putea să nu stea de șase când se fură lângă frontiera României malul mării. Statul paralel este atunci când funcționari din instituțiile de stat își dau mâna ca să năruie principii fundamentale ale statului, cum este acela al unei justiții prompte și corecte, cum este acela al averii naționale.

Deunăzi a fost arestat cel care a fost nr 2 în cel mai mare serviciu de informații din România, serviciul de informații al Apărării. Se pare că nu apartenența la un serviciu de informații sau apartenența la o instituție de investigații penale te scapă de pușcărie la infinit, nici măcar în România….

(Va urma)

Hits: 325

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *