Premierul Ciucă cere folosirea instrumentelor moderne la colectarea taxelor

Statul și cei care îl administrează trec printr-o perioadă nu chiar ușoară – o perioadă în care angajații, cu puterea de cumpărare afectată de inflație, le cer salarii mai mari, în timp ce încasările bugetare nu se ridică la nivelul acestor nevoi. De ce încasările bugetare nu țin pasul cu vremurile? Sunt mai multe motive, toate legate de imperfecțiunile din procesul colectării taxelor. Și e culmea că în această perioadă a digitalizării foarte avansate, în care AI mai are un pic și merge la serviciu în locul nostru, în România încă mai există, la scară mare, sume uriașe care reușesc să se ascundă de impozitare. Așa că cererea venită către ANAF dinspre Nicolae Ciucă – să se folosească instrumentele electronice pentru a se depista aceste venituri – nu surprinde pe nimeni. Pe nimeni în afară de funcționarii care ar fi trebuit deja să folosească instrumente electronice precum cel cunoscut sub numele de “radarul mărfurilor” – o platformă care urmărește mărfurile cu risc fiscal ridicat (alcool, legume și fructe, îmbrăcăminte și încălțăminte etc.) Această platformă este obligatorie de un an de zile, deci ar trebui să producă deja rezultate. Și bani la buget. Să sperăm că mai are Ciucă timp să o rezolve. Că cel de vine in loc la rotativă nu pare genul care să știe unde e butonul de start la calculator.

Hits: 3

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *