Mesajul eurodeputatului Rareș Bogdan legat de protejarea spațiului arctic

“Îmi exprim sprijinul deplin pentru eforturile depuse de Uniunea Europeană și de statele sale membre, de Australia, Norvegia, Regatul Unit, Uruguay, Statele Unite și Noua Zeelandă în vederea înființării a două noi zone marine protejate în Antarctica de Est și în Marea Weddell din Oceanul Antarctic. Pe această cale, consider că, atât Comisia, cât și statele membre, trebuie să-și intensifice eforturile bilaterale și multilaterale pentru a garanta că există sprijin pentru înființarea acestor zone marine protejate și, în special, să se concentreze asupra membrilor Comisiei pentru conservarea faunei și florei marine din Antarctica, care și-au exprimat opoziția față de propunerile legate de zonele marine protejate.
Doresc să reamintesc că cele două noi zone marine protejate, care ar urma să aibă o suprafață combinată de aproximativ 3 milioane km2, vor contribui la îndeplinirea angajamentelor UE și a celor globale privind protejarea biodiversității marine. De aceea, este necesar ca UE să își folosească toată influența diplomatică și capacitatea de informare pentru a contribui la încheierea unui acord privind desemnarea unor zone marine protejate vaste în Oceanul Antarctic.
Susțin acest demers și reamintesc că zonele marine protejate reprezintă un instrument important pentru protejarea ecosistemelor oceanice, deoarece ele pot spori diversitatea și abundența speciilor.”

Hits: 9

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *