Majorare cu 50 milioane de euro pentru achiziții de microbuze electrice școlare
În filmele americane vedeam în anii ‘90 cum merg copiii la școală cu autobuze simpatice pe care scria mare “School bus”. Obișnuiți să mergem pe jos la școală nu ne puteam imagina cum ar fi ca așa ceva să existe și în România. Și noi eram dintre elevii norocoși, care nu mergeau până la școală decât vreo 20 de minute la pas. Altora, din sate pierdute prin munți, le lua și două ore. Problema aceasta a transportului către școală a copiilor aflați la distanță mare pare să fie rezolvată în sfârșit în România prin celebrul PNRR. Au fost prevăzute fonduri de 200 milioane euro pentru așa ceva și, de curând, au fost suplimentate cu încă 50 milioane de euro. O sumă fabuloasă, pe care statul român nu are voie să o piardă. Mai ales că nu vorbim doar de autobuze de tipul celor văzute în filme, ci chiar de unele mai tari, microbuze electrice. De acestea vor beneficia în jur de 212.000 elevi din 1200 de localități.
,,În calitate de ministru al Educației, îmi propun să nu pierdem niciun leu care poate fi atras prin PNRR, printr-o adaptare continuă la nevoia din teritoriu. Contactele semnate astăzi, prin care microbuze electrice moderne vor ajunge în peste 1200 de localități, reflectă dorința noastră de a răspunde la nevoile reale din județe, cât și colaborarea eficientă între administrația centrală și cea locală. În cadrul acestei finanțări, am făcut eforturi să suplimentăm cu 50 de milioane de euro alocarea investiției, majorând de la 200 de milioane la 250 milioane de euro, fără TVA, iar la acestea s-a adăugat și cofinanțarea consiliilor județene în valoare de peste 7 milioane de euro.”, a declarat Ligia Deca, ministrul liberal al Educației.
Hits: 104