Exclusiv! Scandal la Ministerul Sănătății: fostul șef al Corpului de control are interzis să mai intre în minister
La Ministerul Sănătății în această dimineață s-a iscat un mare scandal pe motiv că autosuspendatul șef al Corpului de Control al Ministerului Sănătății, Constantin Dina, a fost lăsat de jandarmi să intre în instituție și să urce la ministru. Vlad Voiculescu a cerut explicații de la Jandarmerie, din partea căreia a și primit răspunsul că Dina avea încă legitimație vizată pe acest semestru. În mod normal Dina ar fi trebuit să predea legitimația în momentul autosuspendării, dar a ignorat această cerință în mod voit, pentru a putea uza ilegal de ea. Inclusiv această situație arată ce fel de comportament avea Dina pe vremea când era pe funcție, cam cât de mult respecta regulile ministerului și pe colegii din minister. Despre rapoartele la comandă politică, sugerând că el este omul de încredere al SRI, am povestit cu altă ocazie. La DSP Constanța nu a avut timp să observe ce haos este, nici Dina, nici instituțiile invocate cu non-șalanță de el, la intimidare. Cadrele medicale supuse presiunii arbitrare a lui Dina să știe că cel puțin în acest moment Dina are interzisă intrarea în minister ca și cum ar avea o funcție acolo. La DNA unde mergea cu delațiuni scrise de indivizi care aveau de susținut interesele unor companii din industria farmaceutică mai are voie să intre și, mai ales să iasă. Dar sperăm că și această situație e doar una provizorie…
Hits: 179