Exclusiv! Parchetul General trimite DNA să investigheze posibile acte de corupție comise chiar de… șeful DNA
V-am povestit cum în pandemie, în luna mai 2020, procurorul-șef adjunct al DNA, domnul Codrin Gavra, a primit foloase necuvenite, constând în servicii de cazare și masă într-o unitate de cazare a MAI, ce deservește exclusiv personalul MAI sau omologi ai lor din alte state. (puteți revedea AICI detaliile) Pentru ca procurorul numărul doi al DNA pe țară, Codrin Gavra, să primească aceste foloase necuvenite, a făcut cerere procurorul-șef al DNA, deci numărul unu al DNA, Crin Bologa. Am cerut MAI să-mi indice cu exactitate care este temeiul legal pentru care Codrin Gavra, la solicitarea lui Crin Bologa, a primit cazare și hrană, în luna mai 2020, din partea MAI. NU am primit răspuns de la MAI, ceea ce indică faptul că nu (mai) exista în 2020 un temei legal pentru așa ceva. Am solicitat Poliției lămurirea situației, iar Poliția a înaintat la Parchetul General solicitarea mea. Aatăzi, surpriză, Parchetul General îmi transmite că „întrucât se relevă posibila încălcare a unor dispoziții legale” a transmis spre soluționare acest caz la … DNA. Cu alte cuvinte: Să decidă DNA dacă șefii DNA se fac vinovați de acordarea de foloase necuvenite unuia dintre șefii DNA! Aceasta este Justiția din România!
Fac un apel la ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, de a solicita date despre acest caz, întrucât oferă o radiografie a momentului necesară în contextul discutării desființării/reînființării Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ).
Domnule ministru al Justiției, nu este normal ca procurori ai DNA să investigheze pe șefii DNA! Domnule ministru, nu acceptați ca SIIJ să devină o remorcă a DNA. În ultimii ani rolul DNA în combaterea corupției a fost diminuat vizibil. Ba mai mult, și cred că dețineți aceste informații, parte din procurorii DNA au început să facă parte din grupuri de crimă organizată. Dacă nu dețineți aceste informații aveți dreptul să le cereți instituțiilor care au competențe în culegerea de informații, fie pe partea de crimă organizată, fie chiar pe partea de siguranță națională. DNA a ajuns protectorul unor mari infractori (pot pune la dispoziție mai multe dovezi) și nu este normal ca SIIJ să fie controlată tocmai de DNA. Aveți o dovadă și în cazul foloaselor necuvenite primite de numărul doi al DNA, cu sprijinul numărului unu al DNA. Domnule ministru al Justiției, cereți, vă rog, colegului dumneavoastră, ministru Lucian Bode, temeiul legal pentru care MAI l-a cazat și hrănit pe procurorul Gavra. Poate dumneavoastră vă transmite, dacă are ce…
Alexandru Căutiș
Hits: 23