Economia României în 2023: prognoza ne dă totuși pe plus

Am intrat în 2023 și toți ne întrebăm cu ce surprize ne așteaptă acest an, economic vorbind. Veștile de la FMI nu sunt chiar cele mai bune: potrivit prognozei instituției, economia globală va scădea, fiind trasă în jos de evoluțiile negative din UE, SUA și RP Chineză. Cauzele scăderii vor fi războiul din Ucraina, inflația și dobânzile mari. Însă în ceea ce ne privește, veștile sunt un pic mai bune: România va fi printre puținele țări din UE cu creștere economică în 2023, iar creșterea se va datora în continuare atragerii de investiții străine, care a performat și în ultima perioadă.

Așa cum știm, România este conectată la economia globală, ceea ce face ca orice contracție a economiilor partenerilor noștri să fie resimțită și în economia locală. Tocmai din acest motiv contează foarte mult investițiile străine: pentru a compensa prin banii aduși de ele în economia locală ceea ce se pierde din cauza situației globale. Investițiile străine au performat în 2022, ceea ce s-a văzut în creșterea economică, iar ele se vor menține la un nivel bun și în acest an, ceea ce de asemenea se va vedea în creșterea economică: datorită lor, vom păstra acest indicator la o valoare pozitivă.

În ceea ce privește inflația – un indicator resimțit de populație mult mai rapid decât creșterea economică -, potrivit prognozei BNR, aceasta se va tempera în primuk trimestru, urmând ca în restul anului să fie în scădere. La această temperare s-a ajuns în principal datorită plafonării tarifelor la electricitate și gaz, măsură luată de Mijisterul Energiei. Conform analizelor BNR, fără plafonare, inflația pe 2022 ar fi fost cu o treime mai mare – mai exact, ar fi ajuns la peste 20%. A doua decizie care a făcut posibilă ținerea inflației sub control a fost creșterea dobânzii de politică monetară, operată de BNR. Aceasta este o măsură clasică în lupta cu inflația și multe țări au luat-o, cu rezultate pozitive. Desigur, sunt și țări care au evitat-o, însă cu consecințe grave – de exemplu, Turcia a optat pentru a ține dobânzile jos, prin decizie politică, împotriva regulilor economiei, iar inflația a scăpat de sub control, ajungând la 85%.

În concluzie, prognozele pentru anul 2023 sunt, în ceea ce privește România, nu chiar cele mai generoase, dar pozitive. Cu mențiunea că economia nu este o știință exactă, iar socoteala din târg poate aduce unele abateri de la socoteală de acasă.

Hits: 3

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *