Vești bune de la democrație

O veste bună de la politicieni pentru alegători – deși de multe ori e greu de imaginat așa ceva: PNL și PSD nu vor merge pe liste comune la alegeri. Asta a fost decizia celor de la PNL, așadar vestea bună de la ei vine. De ce e o veste bună? Pentru că alegerile sunt despre a alege, nu despre a restrânge opțiunile celor care aleg. Prin urmare, decizia este în interesul alegătorului. Decizia era și previzibilă, deoarece o cerea democrația, iar în coaliția PNL-PSD există un partid democratic. Dar să revenim: decizia ca cele două partide să candideze separat este în interesul alegătorului, fiindcă în urma ei alegătorul va avea între ce sa aleagă. Va avea ce să aleagă între impozite copleșitoare și stat mai suplu. Între favorizarea specialilor și folosirea banilor pentru investiții. Între salariul minim pe economie și clasă de mijloc. Între gaura din covrigul de Buzău și orice altceva. Să nu fim înțeleși greșit: nu avem nimic cu covrigul de Buzău, pe care îl considerăm expresia unui progres față de vremea când oamenii puteau vota cu micul de Căcâna. Dar covrigul ăla de Buzău despre care vorbim aici e aproape sută la sută gaură.

Hits: 2

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *