Tot mai multe semnale indică sfârșitul carierei lui Ciolacu, în cazul candidaturii la prezidențiale

Marcel Ciolacu., șeful PSD, simte că îi întind colegii o capcană. Sfătuit intens să candideze la prezidențiale, Ciolacu este o împins spre excluderea din PSD. Lucrurile se vor petrece gradual. În primul rând, așa cum indică niște persoane care iau pulsul în PSD, există tot mai mulți lideri pesediști care își doresc schimbarea lui Ciolacu din funcția de președinte, în cazul în
care va pierde alegerile prezidențiale, ceea ce este foarte plauzibil. Apoi, așa cum s-a petrecut cu toți liderii
PSD, va urma chiar și excluderea acestuia din partid, cum au pățit trei prezidențiabili pesediști în trecut. Să ne amintim de parcursul celorlalți lideri ai PSD care au pierdut alegerile prezidențiale – imediat după au pierdut și conducerea partidului. I s-a întâmplat lui Adrian Năstase, lui Mircea Geoana și lui Victor Ponta. Teama lui Marcel Ciolacu este cu atât mai justificată cu cât imediat după
alegerile prezidențiale urmează campania pentru alegerile parlamentare,
ceea ce înseamnă că greii din PSD ar putea încerca o schimbare rapidă a lui
Ciolacu și o revigorare a partidului, așa cum și Viorica Dăncilă a fost
schimbată în mai puțin de 48 de ore.
Surse guvernamentale spun că Marcel Ciolacu grăbește data alegerilor prezidențiale și pentru că știe că lasă în urmă un deficit bugetar și o datorie publică uriașă, probleme care riscă să explodeze în toamnă, cu riscul de a
pierde fondurile din PNRR.
Discuțiile din coaliție continuă săptămâna aceasta, dar se pare că Marcel
Ciolacu e dispus să recurgă la orice metodă pentru a-și securiza locul la șefia PSD. Că doar nu e prost să facă pentru țară…

Hits: 2

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *