Stiri

Românii din Spania și-ar putea păstra pe viitor cetățenia română

Miercuri a avut loc în orașul Castellon de la Plana din Spania un eveniment inedit: prima ședință comună a Guvernului României și a Guvernului Spaniei. Întâlnirea a avut mai multe teme de discuție, dar cea mai sensibilă a fost despre regimul cetățeniilor. La cererea repetată a oficialilor români guvernul spaniol a acceptat să fie constituit un grup de lucru care să discute despre posibilitatea ca românii să nu mai fie obligați să renunțe la cetățenia română pentru a obține cetățenia spaniolă. Guvernul de la Madrid nu acceptă dubla cetățenie. Constituirea acestui grup comun de lucru poate însă genera o schimbare în sprijinul cetățenilor români care muncesc în Spania.
La finalul reuniunii din Castellon de la Plana au fost semnate mai multe memorandumuri de colaborare între ministrul Muncii, Marius Budăi, şi ministrul spaniol al Muncii şi economiei sociale, Yolanda Díaz Perez, între şefii diplomaţiilor din cele două ţări, Bogdan Aurescu şi Jose Manuel Albares, între ministrul român al Agriculturii, Petre Daea și ministrul spaniol al Agriculturii, Luis Planas Puchades și între miniştrii Sănătăţii din România şi Spania, Alexandru Rafila şi Carolina Darias San Sebastian.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *