PSD să se ocupe mai cu talent de problema grevei profesorilor sau să predea diplomele de bac

Începe să se limpezească problema protestelor legitime organizate de profesori. În sensul că începe să se vadă care sunt soluțiile, cât și care sunt adevărații responsabili.

Să începem cu partea mai ușoară: responsabilii reali. Cine sunt aceștia? Două ministere administrate de PSD: ministerul Muncii și ministerul de Finanțe. Primul ar trebui să fie responsabil de găsirea unei ieșiri din criză, prin negociere, celălalt de asigurarea resurselor.

Iar acum partea un pic mai grea: soluțiile. Desigur, soluția principală e mărirea salariilor – dar profesorii nu au respins nici ideea măririi primelor, așa cum s-a lăsat de înțeles pe anumite canale media. Nici nu ar fi avut de ce să respingă o astfel de idee, genul acesta de indemnizații fiind răspândit în sistemele de învățământ din multe țări europene sub forma compensațiilor pe diverse criterii. Așadar, in concluzie, soluția o reprezintă banii în plus pe care trebuie să îi asigure ministerele responsabile. PSD să se ocupe de problemă, că e problema lui chiar dacă Ciolacu încă nu vrea să fie premier. Iar dacă nu o poate face, atunci să predea diplomele de bac ale conducătorilor partidului. Acolo unde există așa ceva, că poate nu au toți.

Hits: 2

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *