PSD, în plină campanie de furat primari de la alții

PSD a intrat pe modulul “vin alegerile, hai să furăm primari de la celelalte partide”. Scopul operațiunii: voturile, bineînțeles. Toată lumea știe că, la alegeri, în România, cel mai important personaj e nu “alegătorul”, ci “primarul”. El, primarul, e ceva mai scump decât alegătorul. Nu îl atragi în PSD cu un mic și o bere. Trebuie să îi garantezi o relație foarte rentabilă cu administrația de la centru, după ce el îți va aduce voturile care te vor ajuta să controlezi butoanele de la București. În fine, ați înțeles ideea: pe scurt, tot un act de corupere electorală e, de cumpărare de voturi, doar că plata se va face ulterior, din bani de la bugetul de stat și sub acoperirea finanțării unor “proiecte locale”. Mai o bordură schimbată, mai un drum reasfaltat pentru a șaptea oară în ultimii doi ani, mai un podeț peste un râu care eventual nici măcar nu există, dar ar putea exista la un moment dat, dacă plouă și se înclină un pic Pământul – așa se cumpără un primar aducător de voturi. Iar dacă nici PSD nu se pricepe la cumpărarea de voturi din banii contribuabililor, atunci cine să se priceapă? Celelalte partide, neavând acest talent al motivării traseismului politic cu banii populației, se trezesc de fiecare dată când se apropie alegerile că încep să le dispară din primari. Da, legea spune că mandatul de primar încetează atunci când primarul pierde, prin demisie, calitatea de membru al partidului pe lista căruia a fost ales, dar procedurile îl ajută pe traseist să rămână în funcție până la alegeri, când va fi ales pe lista PSD.
Asta în caz că v-ați întrebat cum face PSD să câștige de fiecare dată alegerile generale. Fură primari de la alții la alegerile locale.

Hits: 15

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *