Pensiile vor crește cu 12,5 %, procentul vehiculat inițial de pe PNL

Guvernul Ciucă a anunțat ieri seară că s-a decis creșterea punctului de pensie cu 12,5% începând cu data de 1 ianuarie 2023. Noua valoare a unui punct de pensie va fi de 1.784 de lei. Față de această majorare a fost anunțată cu același prilej și acordarea unui sprijin țintit pentru pensionarii cu pensii mici, astfel:

  1. Sprijin de 1.000 de lei pentru pensiile sub 1.500 de lei
  2. Sprijin de 800 de lei pentru pensiile între 1.501 și 2.000 lei
  3. Sprijin de 600 de lei pentru pensiile între 2.001 și 3.000 de lei.

Sumele de mai sus vor fi împărțite în două tranșe care se vor acorda semestrial pe parcursul anului 2023. De asemenea, persoanele care au pensii mai mici de 1.700 de lei vor primi și anul viitor voucherele sociale de 250 de lei, o dată la două luni, pe tot parcursul anului.

La creșterea punctului de pensie și la sprijinul financiar semestrial se va adăuga anunțatul sprijin pentru plata facturilor la energie, în cuantum de 1400 lei, pentru pensionarii cu vârsta de peste 60 de ani şi care au pensii mai mici de 2.000 de lei. Această sumă va fi împărțită de asemenea în două tranșe pentru a acoperi cheltuielile din iarna aceasta și din iarna viitoare.

„Perioada pe care o traversăm este una marcată de multiple crize la nivel mondial și trebuie să asigurăm o amortizare a efectelor generate de inflația crescută. De aceea, PNL s-a opus ferm unor creșteri mai mici de 15% și a obținut în negocieri creșteri totale care depășesc 15,8%”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.

Hits: 1

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *