OCPI Constanța a confirmat suspiciunea noastră: la Mangalia se construiește ilegal pe faleza domeniu public

Pe faleza din Mangalia se construiește, cu fundație săpată, o clădire. Faleza este domeniu public al statului român, ar trebui să fie în administrarea Apelor Române, și reprezintă o zonă de siguranță/protecție în cazul unui cutremur ce ar declanșa un tsunami. Astfel de cutremure s-au produs cu o frecvență de unul la 400 ani. Un astfel de cutremur a distrus orașul antic Dyonisopolis (Balcic) și se pare că a năruit cetăți precum Tomis (Constanța de azi), Stratonis (necertificată ca localizare, dar posibil în zona Tuzla). În ciuda avertizărilor specialiștilor de la Apele Române, în ciuda opoziției Apelor Române, practic a statului român, primăria Mangalia a permis această construcție aflată în stadiul de realizare azi. Mai grav este că s-au cheltuit de curând fonduri europene pentru consolidarea falezei (taluzului), iar azi se sapă cu nonșalanță la baza ei. După atenționările venite din partea noastră și din partea publicației dobrogealive.ro, singurele care au atras atenția asupra acestui caz incredibil, Comisia Interministerială organizată la cererea premierului Ciucă a organizat ieri o ședință specială. Vom reveni cu detalii din acea ședință. În mod normal discuțiile, deciziile Comisiei Interministeriale ar trebui să fie publice. Dar întrucât acolo sunt prezenți și niște pușlamale, rolul acestora a fost să stopeze transparența. Punctul de vedere al ANCPI la această ședință de ieri a fost același cu cel exprimat de noi și de dobrogealive.ro. Îl redăm mai jos.
VA URMA

Hits: 14

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *