Interesul României a devenit joc de-a întins ciunga – cazul tezei de doctorat a lui Lucian Bode

Azi Universitatea Babeș-Bolyai a transmis că doar un procent nesimnificativ din teza de doctorat a ministrului Bode, analizată de comisia de etică a universității, este neconformă cu standardele academice. Mai exact 2,93% din ea. S-au înregistrat imediat două curente:

  1. Curentul care trage de procent înspre în sus, al celor care au spus că este mult 3% (deși calculul a fost foarte scrupulos și a ieșit 2,93%) și că li s-a dat dreptate lor.
  2. Curentul care trage de procent în jos, al celor care și-au amintit că și la procuroarea Kovesi a fost un procent de 4,9 de nereguli în teza ei de doctorat și că 2,93 e mai mic decât 4,9 și că ei au dreptate când spun că teza lui Bode nu e plagiat.

Trasul în acest fel de o lucrare de doctorat este tot o copie, a unui gest din copilărie: plagiază ciunga întinsă la două capete. Sau, ca să păstrăm un nivel cât de cât în ton cu o discuție despre o teză de doctorat, copiază jocul la bursă. De la o zi la alta paragraful, punctul și paranteza urcă și coboară pe grila valorică a interpretării academic-bursiere. Brokerii de la această “Tradecademie” sunt furibunzi în a atinge pe piața plagiatelor cotele care să-i satisfacă, în funcție de partea alături de care se află.
Din 200 pagini, 6 pagini ale lucrării lui Bode sunt fără citarea sursei. “E mult”, sar să strige unii. “Ba e puțin”, strigă ceilalți. Și au dreptate ambele părți, dar în alte sensuri:

Da, e mult…. E prea mult să scoți în evidență “catastrofa” unui procent (nu mare) dintr-o teză de doctorat a unuia care este ministru, dar care a mai fost ministru de câteva ori și nu a fost acuzat de plagiat. E prea mult să faci caz de acel procent în contextul în care știi că tocmai ministrul acela are de convins ACUM, nu atunci când a scris lucrarea de doctorat, că România merită să intre în Schengen!

Da, e prea puțin… E prea puțin să fii ministru, e prea puțin să fii doctor în ceva, e prea puțin să fi scris 200 pagini, din care 6 să fie copiate. E prea puțin, fiindcă e vorba de un individ, nu de douăzeci de milioane. 1 la 20.000.000 înseamnă un procent de 0,000005 %. Atât este Bode ca parte procentuală din numărul românilor.
Pentru că un 0,000005% a comis o greșeală de 2,93% în lucrarea sa de doctorat merită ratată intrarea celor 20.000.000 în Schengen?
Este mult prea puțin și totodată puțin cam prea mult!…

Hits: 2

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *