Guvernul a organizat o conferință internațională legată de traficul de persoane. Premierul Ciucă: “Traficul de persoane este o formă de sclavie modernă faţă de care Guvernul are toleranţă zero”
Conferința aceasta, denumită „Common challenges and new perspectives in fighting trafficking in persons” este organizată de Guvern prin Departamentul pentru Responsabilitate Socială Comunitară şi Grupuri Vulnerabile, Senatul României şi International Justice Mission. În cadrul acesteia a fost prezentat participanţilor la reuniune mesajul premierului Ciucă, prin vocea doamnei Mădălina Turza, consilier de stat. Iată acest mesaj:
„Traficul de persoane este un flagel global care se manifestă în cele mai nebănuite forme şi îi afectează pe cei mai vulnerabili dintre cetăţenii noştri, inclusiv un număr disproporţionat de mare de copii şi femei. Aproximativ 50 de milioane de persoane din întreaga lume sunt în prezent victime ale traficului de persoane, iar aceste cifre sunt doar date estimative globale despre un fenomen care generează anual câştiguri ilegale de peste 150 de miliarde de dolari. Traficul de persoane este văzut, adesea, ca o formă de sclavie modernă şi, din păcate, este una dintre formele de criminalitate cu creştere accelerată, inclusiv la nivel european, iar noile tehnologii, fluxurile migratorii, dar şi criza COVID 19 au generat riscuri şi provocări suplimentare la nivel european şi internaţional. În ultimii ani, peste 14.000 de victime au fost raportate la nivelul UE, dintre care 72% sunt femei şi fete, iar copiii reprezintă aproape un sfert, adică 22% dintre victimele înregistrate. Marea lor majoritate au fost traficate în scopul exploatării sexuale şi aproape trei sferturi dintre traficanţii înregistraţi, puşi sub urmărire sau condamnaţi, sunt bărbaţi, marea lor majoritate cetăţeni ai UE. Traficanţii se adaptează constant şi adesea îşi schimbă metodele în timp real. Aceştia exploatează persoanele cu resurse insuficiente, pe cei neprotejaţi şi pe cei mai vulnerabili. Ştim deja că pandemia de COVID a dus la exploatarea crescută a copiilor în mediul online şi a avut un impact negativ semnificativ asupra eforturilor de prevenţie, urmărire penală şi protecţie a victimelor.”
În finalul mesajului şeful Executivului a transmis că este imperios necesar ca autorităţile să-şi păstreze angajamentul ferm de a lupta împotriva acestui flagel şi de a avea capacitatea, disponibilitatea şi curajul de a redresa această problemă pe toate cele trei paliere ale sale: prevenţie, combatere şi protecţie a victimelor.
Hits: 1