Fix de Centenar, statul român e în stare să dea Ardealul unor criminali (episodul 2)

Dacă în primul episod discutam despre cazul Banffy Daniel, condamnat pentru crime de război și crime împotriva umanității, demersurile investigative derulate până în prezent au indicat cifre cutremurătoare: la nivel național, ulterior celui de-al doilea război mondial, ar fi fost pronunțate sentințe definitive de condamnare pentru crime de război și crime împotriva umanității împotriva a 1658 de persoane. Dumnezeu știe în numele câtora dintre aceștia au fost obținute proprietăți și imobile, similar celebrului de acum caz BANFFY… S-ar putea însă ca Dumnezeu să le dea gândul bun unor oameni care pot obține astfel de date, despre astfel de cazuri, și atunci tot niște oameni ar trebui să dea niște sentințe împotriva criminalilor și a celor care i-au tratat altfel decât drept criminali de război.

Instanțe de judecată sau instanțe de cu jula dată

 Și dacă tot în primul episod menționam despre inacțiunile statului român în astfel de situații, se pare că, în puținele situații în care statul român a avut curajul să acționeze timid pentru repunerea în posesia unor bunuri pierdute prin eludarea prevederilor legale, acțiunile acestuia au fost contracarate de sentințe ale unor instanțe de judecată. Vă introducem într-un hățiș de hotărâri judecătorești combinate cu șmecherii avocățești nu tocmai ușor de citit. Merită însă efortul, mai ales dacă sunteți transilvăneni, ca să știți cine și cum vă ia țara de sub picioare. Prezintă relevanță situația dosarului 8258/2002 referitor la acțiunea reclamanților Szabo Ildico Eniko, Szabo Arpad și Szabo Melinda Maria, moștenitori ai defunctului Szmolka Heinrich, condamnat pentru complicitate la crime de război prin Hotărârea Penală nr.8/1946 pronunțată de Tribunalul Poporului Cluj , în contradictoriu cu statul român care a solicitat nulitatea absolută a titlurilor de proprietate, tocmai pentru motivul condamnării suferite de predecesor.

Astfel, prin sentința civilă nr. 2165/25.04.2004, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul 8258/2002, instanța a admis acțiunea formulată de reclamanți, invocând că: „Prin Hotărârea nr. 8 din 31 mai 1946 a Tribunalului Poporului Cluj, Szmolka Heinrich a fost condamnat la 5 ani detențiune simplă, pentru complicitate la crimă, în baza art. 2 și art. 3 din Legea nr. 312/1945. Art. 3 al. 6 din această lege prevede că, pe lângă pedeapsa principală se va pronunța și confiscarea averii în folosul statului”. Instanța de judecată a stipulat însă că „potrivit mențiunilor din cartea colectivă al CF 2106 Bistrița, înscrierea dreptului de proprietate al statului asupra imobilului în discuție s-a dispus în baza sentinței nr. 8/1946 a Tribunalului Poporului Cluj și a dispozițiilor Legii nr. 312/1945”, instanța consemnând că „pedeapsa confiscării averii este în dezacord cu dispozițiile art. 15 din Constituția României din 1923, care prevede că nicio lege nu poate înființa pedeapsa confiscării averilor, situație față de care trecerea la stat a imobilului aparținând defunctului Szmolka Heinrich s-a făcut cu încălcarea Constituției, fără titlu valabil.”

Demersurile investigative vor continua pentru stabilirea și a altor situații în care descendenți ai criminalilor de război au beneficiat de obținerea unor titluri de proprietate, datele obținute până în prezent indicând și existența altor situații de ilegalitate, după cum urmează:

1. Beneficiarii legilor de reparație nu aveau calitatea de moștenitori ai foștilor proprietari.

În conformitate cu prevederile art.8 alin.(2) din Legea nr.18/1991 „De prevederile legii beneficiază membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativa agricolă de producție sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta, precum și, în condițiile legii civile, moștenitorii acestora, membrii cooperatori care nu au adus pământ în cooperativă și alte persoane anume stabilite.”

Făcând trimitere la condițiile legii civile, Legea nr.18/1991 are în vedere atât moștenirea legală cât și cea testamentară, fără să extindă această instituție și la alte ipoteze.

În acest sens, vin și dispozițiile art. 13 din Legea nr. 18/1991, potrivit cărora  calitatea de moștenitor le revine atât persoanelor care au acceptat, în termenul legal de opțiune succesorală, succesiunea lăsată de fostul proprietar, cât și acelora care au fost repuși în termenul de acceptare a succesiunii prin formularea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, în condițiile legii reparatorii speciale.

Astfel, în situația în care dezbaterea succesiunii a avut loc anterior apariției Legii nr.18/1991, iar în urma dezbaterii succesiunii au fost desemnați alți moștenitori decât beneficiarii legilor de reparație, ipoteză care se regăsește în aceste cauze, aceștia din urmă nu puteau dobândi calitatea de succesori ai fostului proprietar, nefiind incidentă teza a II-a a dispozițiilor art.13, care vizează exclusiv situațiile în care succesiunea foștilor proprietari nu a fost dezbătută până la  intrarea în vigoare a legii speciale reparatorii.

1. Aplicarea greșită a dispozițiilor legale adoptate în materia fondului funciar prin reconstituirea dreptului de proprietate asupra întregii suprafețe deținute de fostul proprietar în favoarea unui singur moștenitor, deși la dosarul administrativ au fost depuse acte (certificate de moștenitor) care relevă existența mai multor moștenitori.

Astfel, problema care se ridică în aceste cauze este dacă Legea nr. 18/1991 presupune ca fiecare moștenitor să formuleze o cerere sau dacă cererea formulată de unul dintre succesori este profitabilă si celorlalți. Această problemă este rezolvată nu numai de alin. (3) al art. 8 din Legea 18/1991, care prevede că stabilirea dreptului de proprietate se face la cerere, ci și de art. 9 alin. (3), (4) și (5), care obligă ca solicitantul să depună cererea personal sau prin poștă, în care să indice numele și prenumele, cererea fiind necesar a fi însoțită de o declarație, pe proprie răspundere, precum și de art. 13 alin. 2, care conferă beneficiul repunerii in termenul de acceptare moștenitorilor care au făcut cererea la comisie. Prevederile art 13 alin. 3 din Legea 18/1991, conform cărora titlul de proprietate se emite cu privire la suprafața de teren determinată pe numele tuturor moștenitorilor, urmând ca ei să procedeze potrivit dreptului comun, se referă numai la moștenitorii care au formulat cerere de reconstituire în termenul legal, fără a fi cuprinși în categoria „tuturor moștenitorilor”, acei moștenitori ce nu și-au exercitat dreptul de a solicita reconstituirea dreptului de proprietate cu respectarea prevederilor legale privind reconstituirea dreptului de proprietate.

Art.11 pct.4 din Legea 18/1991, stabilește regula potrivit căreia în patrimoniul celor îndreptățiți la reconstituirea dreptului nu se naște ope legis, deci în mod direct, un drept de proprietate, ci pentru a dobândi acest drept, se naște dreptul de reconstituire. Mai mult, cererea de reconstituire este un act de dispoziție, care rămâne la latitudinea celui îndreptățit la exercitarea prerogativelor conferite de lege.

Cererea de reconstituire a dreptului de proprietate trebuie formulată de fiecare moștenitor în nume propriu, cererea formulată de unul dintre moștenitori, în nume personal, nefiind profitabilă tuturor moștenitorilor.

În acest sens, trebuie observat că nu se aplică Legea nr.10/2001 care prevede la art.4 alin.4 „De cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire”.

• Obținerea titlurilor de proprietate pentru terenurile care nu făceau obiectul legilor de reparație.

Astfel, în cauzele prezentate, au fost identificate circumstanțele care indică  faptul că terenurile care au făcut obiectul procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate în baza reglementărilor adoptate după anul 1989 privind reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist, au fost expropriate integral/parțial în temeiul Legii reformei agrare din anul 1921, cu plata justei și prealabilei despăgubiri către foștii proprietari.

Având în vedere că legislația adoptată în materia fondului funciar a fost concepută ca un act reparatoriu în raport cu măsurile de colectivizare forțată din perioada comunistă (6 martie 1945 – 22 decembrie 1989), intenția legiuitorului fiind aceea de a repara nedreptățile produse de regimul comunist, solicitările de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor pentru care s-a dispus măsura exproprierii în temeiul Legii reformei agrare din anul 1921 nu puteau face obiectul unei analize din perspectiva legilor fondului funciar.

1991. Titluri de proprietate emise cu nerespectarea prevederilor art.48 din Legea nr.18/1991.

O situație distinctă o prezintă cazurile în care s-a solicitat, în temeiul  legislației adoptate după căderea regimului comunist, reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor care le-au aparținut petenților sau antecesorilor acestora, cu mai multe decenii în urmă. În raport de legislația în vigoare la momentul depunerii cererilor, petenților li s-a refuzat – prin decizii administrative, confirmate uneori de instanțele judecătorești – această reconstituire, pe motiv că nu îndeplineau cerința referitoare la cetățenia română, astfel cum se prevedea la art. 48 din Legea nr. 18/1991.

Potrivit practicii CEDO, condițiile impuse de legislația națională nu erau contrare art. 1 din Protocolul 12 la Convenție. Curtea a arătat în numeroase cauze că reclamanții nu se aflau decât în poziția unor simpli petenți, observând că cele mai multe instanțe interne s-au pronunțat în sens nefavorabil în ceea ce privește recunoașterea dreptului de reconstituire a proprietății de către moștenitori, în cazul succesiunilor deschise anterior revizuirii Constituției. Întrucât solicitanții au venit la succesiunea părinților lor cu mulți ani înainte de revizuirea Constituției din 2003, Curtea a dedus din acest fapt că masa succesorală nu poate include vreun drept de proprietate asupra terenurilor în litigiu și că aceștia nu pot pretinde să fi moștenit un astfel de drept.

Deși Legea nr. 18/1991 urmărește restabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor aflate în patrimoniul cooperativelor agricole, reconstituirea sau constituirea acestui drept nu se realizează în mod automat. Curtea observă că, pentru a putea pretinde să le fie restituite terenurile care au aparținut părinților lor, reclamanții trebuie să îndeplinească anumite condiții impuse de Legea nr. 18/1991.

Curtea constată că diferența de tratament criticată (în raport de cetățenia petentului) își are originile în legislația națională și, în special, în Constituție. Autoritățile au dorit să limiteze posibilitatea, în cazul cetățenilor străini, ca aceștia să dobândească dreptul de proprietate asupra terenurilor în România subordonând-o unor diverse condiții care au fost atașate aderării României la Uniunea Europeană (Curtea a observat că intenția României de a stabili un cadru juridic specific s-a concretizat prin adoptarea unei legi speciale (Legea nr. 312/2005) care a impus, pentru achiziționarea de terenuri de către resortisanții unui stat membru al Uniunii Europene, o perioadă de tranziție de la 5 la 7 ani, în funcție de caz, negociată de România la momentul aderării sale la Uniune.

În cazul cererilor de reconstituire formulate în condițiile Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar, nu de puține ori, atât instanțele de judecată cât și Comisiile investite cu soluționarea cererilor, nu au verificat în nicio modalitate condițiile impuse de art. 48 din actul normativ menționat (cetățeni români cu domiciliul în străinătate, precum și foștii cetățeni români care și-au redobândit cetățenia română…).

 Pentru astăzi vă lăsăm doar cu partea teoretică a problemei, urmând ca în episoadele viitoare ale serialului nostru să vă dăm cazuri concrete pentru fiecare abatere de la lege. Cetățeni din Ungaria care au abuzat de titlul de moștenitor, cetățeni din Ungaria care au cerut (și obținut) în unele cazuri averea unor criminali de război din Transilvania, cetățeni care nu aveau nicio legătură cu România, dar au devenit latifundiari români vor face subiectul anchetei noastre. La o sută de ani de la Unire merită să ne cunoaștem istoria și să ne onorăm înaintașii făcând să triumfe adevărul.

 Alexandru Căutiș  

Hits: 779