Exclusiv!Uniunea Europeană NU dă bani pentru a alimenta ura! Muzeul Holocaustului și Muzeul „Tăcerii” de la Râmnicu Sărat pot fi în oglindă (II)

– Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a devenit instituție de ACOPERIRE A TORȚIONARILOR

Cazul Traian Băsescu, pe care căutătorii CNSAS prin dosarele securiștilor l-au „protejat” ani la rând pentru a nu se afla că a făcut poliție politică, nu este cea mai mare problemă a acestei instituții. Cel mai grav lucru este că CNSAS, fie prin indolența, fie prin meschinăriile unor angajați, răstălmăcește istoria, întoarce pe dos realitatea dureroasă. Este bine cunoscută afirmația ticăloasă a lui Mădălin Hodor, cercetător al CNSAS, care a afirmat despre victimele așa numitului „Experiment Pitești” că au fost niște „c…ați cu ochi care se torturau între ei pentru un blid în plus”. Nu l-a întrebat nimeni pe ce bază a făcut această afirmație, având în vedere că este cercetător la CNSAS și se presupune că ar avea dovezi solide în acest sens, pe care însă nu le-a prezentat niciodată. Într-o țară europeană care a condamnat comunismul, Hodor ar fi trebuit dat afară imediat de la CNSAS, pentru ofensă adusă victimelor de la Pitești. În loc de a fi exclus din CNSAS, Hodor a fost premiat cu un post de lector la… Academia SRI. (detalii AICI). Acel SRI care cică nu are și nu vrea să aibă de-a face cu metodele criminalei Securități, dar care angajează deci pe unul care transformă victimele comunismului în torționari. CNSAS nu doar că permite unui membru al său să facă astfel de afirmații înfiorătoare și să lucreze chiar la o structură a SRI. Dar pe aceeași logică strâmbă, de lipsă de respect față de victime, CNSAS se străduiește din răsputeri să acopere marii torționari. Aveți mai jos o mărturie despre modul în care CNSAS ocolește numele unui celebru torționar: Ștrul Mauriciu. De origine evreu, acesta a torturat și ucis cu mâna lui un număr impresionant de români arestați fără a avea vreo vină. Deși în Caietele CNSAS (revistă a instituției), faptele acestui criminal sunt des amintite, pe baza dovezilor existente, paradoxal CNSAS îl dă pierdut din lista torționarilor, deși individul a condus personal anchete și, repet, a ucis cu mâna lui deținuți politic. De ce ascunde Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității acest lucru? Are legătură cu apartenența etnică a acestui criminal? Se pare că Ștrul Mauriciu a emigrat în Israel. Întâmplător, Alexandru Nicolschi, cel care a inițiat și supravegheat crimele de la închisoarea Pitești, era tot etnic evreu. Nici Nicolschi nu a fost pedepsit după Revoluție, a beneficiat de o suspectă protecție. În România se studiază despre Holocaust în școli. Despre uciderea în masă a intelectualilor români în perioada comunistă nu se predau lecții, iar CNSAS ar putea încerca să spună într-o zi că intelectualii români s-au ucis pur și simplu între ei, fiind „niște c…cați cu ochi și cu ceva carte”… În martie 2021, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politic din România, domnul Octav Bjoza, a fost demis din funcția de subsecretar de stat (funcție mai degrabă onorifică) de către fostul premier, Florin Cîțu, pentru că a îndrăznit să spună că printre cei care au impus bolșevismul în România au fost și etnici evrei. Adică pentru un adevăr istoric, cunoscut, dovedit, dar care, culmea, cică nu trebuie rostit. În același sens, de mistificare a istoriei, pare să lucreze și CNSAS în acoperirea unor odioși torționari din etnia evreilor. Membrii CNSAS ar trebui să-și amintească faptul că Holocaustul este despre rasism, este azi cea mai cunoscută formă a rasismului din istoria recentă, iar rasismul nu poate justifica rasismul. Mai exact, respectul cuvenit victimelor Holocaustului nu presupune acoperirea unor criminali evrei. Memoria Holocaustului nu exclude Memoria Victimelor Comunismului! A nu ascunde un torționar evreu, doar pentru că este evreu, nu înseamnă a nega Holocaustul, ci înseamnă a respecta deopotrivă victimele comunismului. Pogromul de la Iași a fost posibil din cauza unor descreierați români, la fel cum parte din crimele comuniste au fost posibile și din cauza unor descreierați evrei. Și cel mai dureros este că aceiași criminali evrei acoperiți de CNSAS dintr-un așa zis respect pentru victimele Holocaustului au ucis chiar și evrei în pușcăriile comuniste, tot din xenofobie (vedeți mai jos cazul lui Isidor Holingher, descris în revista Caietele CNSAS, DAR neacuzat oficial de CNSAS de crime contra umanității, ca parte a organelor represive comuniste) Fascismul și comunismul sunt două fațete, aproape confundabile, ale aceleiași plăci a rasismului din secolul trecut. Cine cântă în strună uneia din părțile plăcii, cine nu vrea să vadă și fațeta cealaltă, cu toate detaliile ei odioase, poate fi numit adept al rasismului. Pe evreii care ascund torționari evrei ai pușcăriilor comuniste putem să-i numim „fasciști”, fiindcă au comis crime odioase în stilul fasciștilor. Cine neagă crimele comuniste comise de cutare individ împotriva etnicilor români se face vinovat de aceeași faptă ca acela care neagă crimele fasciste comise de cutare individ împotriva etnicilor evrei.

Vă invit să citiți relatarea trimisă săptămâna trecută de domnul Gheorghe Ștefan Samoilă, fiul uneia dintre victimele torționarului Ștrul Mauriciu. Deși a făcut cerere la CNSAS în urmă cu 15 ani cu privire la depistarea ucigașilor tatălui său, nici azi CNSAS nu îndrăznește să-i transmită cine a fost criminalul-șef: Ștrul Mauriciu. Domnul Samoilă nu neagă Holocaustul, ba dimpotrivă, îi vrea pedepsiți pe toți criminalii care au comis în comunism crime precum s-au comis în Holocaust, prin tortură. Iată relatarea domnului Gheorghe Samoilă, fiul profesorului Alexandru Samoilă:

“Ștrul Mauriciu și CNSAS

Tatăl meu, profesor de limba latină și română la liceul Barbu Știrbei din Câmpina din 1942 până în 1948, trimis apoi ca profesor de limba română la școala generală din comuna Telega, unde locuia, a
fost arestat de securitate în noiembrie 1957 și ținut în anchete timp de 263 de zile în arestul
securității din strada Vasile Lupu din Ploiești. Acolo, în condiții absolut inumane (descrise cel mai
bine de scriitorul Bujor Nedelcovici, în urma discuției cu colonelul de securitate Momâi Gheorghe-
fragment atașat în anexă), 4 anchetatori de securitate coordonați de șeful Regionalei de Securitate
Ploiești, locotenent colonelul Ștrul Mauriciu, au anchetat pe tatăl meu în 8 ședințe de anchetă și în
tot atâtea pe cei considerați că pot să contribuie la completarea dosarului turnându-l pe Samoilă.
Cum tatăl meu nu a recunoscut nimic din acuzele în cea mai mare parte inventate de securitate,
anchetatorii au înaintat procuratorii tot atâtea cereri de prelungire a reținerii învinuitului Samoilă
fiindcă respectivul nu recunoștea nimic din învinuirile dresate. Condițiile de anchetă în cazul celor
care nu își recunoșteau vina sunt descrise în scăpările anchetatorului Momâi în interviul scriitorului
Bujor Nedelcovici din anexă precum și în fragmentul din memoriile Mitropolitului și scriitorului
Bartolomeu Anania pe care le-am inserat în anexă. În urma anchetelor, securitatea lui Ștrul Mauriciu
au înaintat justiției un dosar fals pe baza cărora justiția militară prin alt torționar sinistru, Csako
Eduard 1 , a condamnat tatăl meu pentru delictul de Uneltire contra ordinii sociale (art. 209, pct 1) la
15 ani de închisoare și confiscarea întregii averi. După doi ani petrecuți în Jilava și Aiud, tatăl meu,
bolnav de TBC, cu pneumotorax pulmonar (având un singur plămân valid încă din anul 1937) a murit
în data de 26 noiembrie 1960 în închisoarea de la Aiud fiind îngropat într-o groapă comună într-un
loc pe care nu l-am aflat niciodată.
După revoluție, conștient de faptul că tatăl meu a suferit nevinovat, în anul 1996, am răspuns unui
anunț al ziarului Evenimentul Zilei care a publicat un articol intitulat Campania de reabilitare a
oamenilor condamnați pe nedrept în perioada 1944-1963, cerând să mă pună în legătură cu
Parchetul General pentru a declanșa o acțiune de anulare a sentinței a cărei victimă a fost tatăl meu.
Nu au făcut-o așa cum mă așteptam și am considerat că mă întâlnesc cu încă o cauză pierdută.
În anul 2006, m-am îndreptat către CNSAS cerându-mi propriul dosar fiind conștient că un fiu al unui
”dușman al poporului” nu poate avea altceva decât un dosar substanțial de urmărire operativă. Spre
mirarea mea am primit răspunsul că nu există un astfel de dosar.
În anul 2007, m-am dus la CNSAS și am făcut cerere de acces la dosarul tatălui meu. Când începusem
să-mi pierd speranțele, după vreo 6 luni am fost chemat și pus în fața multelor dosare 2 dedicate
urmăririi informative și penale a profesorului Samoilă. Am petrecut acolo multe ore, cu sufletul prins
într-o fibrilație emotivă pe care doar încolțirea din când în când a lacrimilor o mai potolea. O poveste
tragică cu prietenii înșelate, trădări, suferințe atroce terminate cu moartea și aruncarea într-o
groapă comună neștiută. Și ultima piesă din dosar conținând recursul în anulare al Curții Supreme de
Justiție a României din 2003 și sentința prin care tatăl meu a fost achitat de orice vină incluzându-l
astfel oficial în rândul atâtor nevinovați care au fost ucişi de comunişti. Totul fusese doar o înscenare
a securității în urma căreia distruseseră fizic o viață și moral atâtea altele. Un moment aproape la fel
de dureros a fost însă descoperirea cu stupefacție a faptului că procesul nu a putut fi judecat mai
devreme deoarece Primăria comunei Telega solicitată de justiție să îndeplinească o formalitate a
trimis cinci răspunsuri în care a afirmat că profesorul Alexandru Samoilă, cel care fusese o personalitate recunoscută a Telegii, este necunoscut la adresă?!? Se fereau “toboșarii vremurilor
noi” să aibă legătură cu un proces al unui condamnat politic.
Fierbând de furie și crezând că timpul dreptății a sosit, am socotit că anchetatorii, cei care au
instrumentat un dosar fals, precum şi cei care au judecat strâmb, trebuie să fie trași la răspundere.
Mi-au înregistrat civilizat cererea la CNSAS, erau doar funcționari la fel de civilizați ai noii democrații
și mi-au trimis după treisprezece ani de zile, în 24 martie 2022, o lista cu 122 de cadre ale securității
care au fost implicate în instrumentarea documentelor pe baza cărora tatăl meu a fost condamnat
din care rezulta că respectivii anchetatori implicați au decedat și nu mai au calitate procesuală. Nu
m-am putut să nu mă gândesc că au așteptat să moară la indicația probabilă a unor forțe obscure din
spatele lor.
Și din păcate, cel care a coordonat anchetele, locotenent-colonelul Ștrul Mauriciu, autorul strategiei
de aplicare de “legende și combinațiuni” în virtutea cărora oameni nevinovați au fost umiliți,
schingiuiți, moralmente distruși înainte de a fi distruși fizic în lagăre și închisori, nu s-a regăsit pe lista
lucrătorilor de securitate.
Drept urmare, am considerat că e de datoria mea să cer CNSAS includerea Generalului Maior Ștrul
Mauriciu pe lista lucrătorilor de securitate demascați, după citirea Caietelor CNSAS unde respectivul
este menționat în documente.
Am aflat din acele documente biografia respectivului și faptul că și-a pierdut părinții, prima soție și
doi copii înainte de 1944 fiind trimiși de trupele horthyste la Auschwitz, fapt ce explică cumva
“posibilitatea existenței unei anumite compasiuni în numirea sa în Siguranță combinată și cu faptul
că se conta pe o oarecare dorință de vendetă față de legionari, horthyști și fostele clase dominante”
(Caietele CNSAS, nr. 7-8/2011, Liviu Pleșa, Cadrele securității în timpul lui Teohari Georgescu. Pag.
18).
Dar adevărul spus pe jumătate este mai rău decât o minciună, după cum spunea Gorbaciov.
Jumătate de adevăr impune compătimire, dar cealaltă jumătate este legată de responsabilitatea
legată de felul în care s-a ocupat de “înăbușire a revoltelor țăranilor din satele Vrancei, în urma
cărora au fost trecute prin foc și sabie sate întregi, uciși fără judecată zeci de țărani, arse gospodării
și judecate, în lotul Paragină, după un an de anchetă sălbatică, 68 de persoane, dintre care 25 de
elevi. ( Doina Jela, Lexiconul negru, p.275, citare din Caietele CNSAS,
2010- Nicolae Ioniță, pag. 50), de anchetele odioase din anii 1957-1959, coordonate de colonelul Mauriciu în sediul regionalei de Securitate Ploiești, strada Vasile Lupu, de care a „beneficiat” și tatăl meu
împreună cu ceilalți 28 de învinuiți, așa cum am prezentat în prealabil, precum și în celelalte anchete
desfășurate până în 1961, când a fost trecut în rezervă.
Trebuie menționat faptul că Ștrul Mauriciu era printre puținele cadre din Securitate cu studii
superioare în anii 1950-1960, fiind absolvent de drept, hotărât să aplice legea așa cum indicase
Ministrul de Interne Alexandru Drăghici: “Securitatea era şi este un instrument al partidului.
Este obligată sa respecte legalitatea, dar legalitatea o întoarcem cum ne convine”
Profilul colonelului trebuie însă să fie completat corespunzător: Etnic evreu nu a dovedit empatie nici
față de etnia sa, victime ale anchetelor sale fiind și evrei. Mai mult, a fost „implicat în epurarea
subordonaților de origine evreiască, semnând fără ezitare referatele întocmite de structurile de
cadre din subordine, în care se propunea ca respectivii agenți să fie scoși din Securitate”, Liviu Pleșa
– Minoritatea evreiască din România pag 232 Caietele CNSAS nr. 22/2018.
Un alt caz strigător la cer din aceeași sursă este cazul șefului Direcției II-a, Isidor Holingher care, în
timpul deportării evreilor la Tighina, uns în calitate de șef al unui detașament de evrei puși la muncă
obligatorie făcea controlul strict al deținuților și, dacă nu se îndeplinea norma, “oprea oamenii să
meargă la masă” și făcea liste negre cu cei în cauză, care erau pedepsiți ulterior de conducerea lagărului; “avea un ciomag cu care bătea evreii care nu munceau bine” (ANCSAS, fond Cadre, dosar
nr.33, f. 22-23).
Trecuți în rezervă în anii 1960-1961 pentru vina de a fi avut rude în străinătate, cei doi au fost
„săltați” în grad de general-locotenent de către Nicolae Ceaușescu în anul 1970. Referitor la Ștrul
Mauriciu, nu mă pot abține să nu mă gândesc că Nicolae Ceaușescu, implicat în pedepsirea țăranilor
din Vadu Roșca -Vrancea, care protestau împotriva colectivizării, dezvoltase o empatie pentru
locotenent-colonelul evreu care fusese și el implicat în pedepsirea țăranilor din Vrancea. (vezi Jela-
Lexiconul negru)

Anexă

Valeriu Anania, fragment din Memorii
“Securitatea din Ploieşti, condusă pe atunci de colonelul Mauriţiu Ştrul, era vestită în toată ţara prin
bătăile crunte aplicate deţinuţilor. Aproape zilnic auzeam urletele celor chinuiţi şi se încrâncena
carnea pe noi. Se făcea atunci tăcere în celulă, şedeam cu degetele încleştate unele în altele, câţiva
se rugau. Sâmbătă după-amiaza, pe la ora 4, ne apuca o veselie subită şi necontrolată, făceam glume
proaste şi improvizam epigrame; ştiam că până luni dimineaţa nu mai e anchetă şi nici bătaie. Regula
însă nu era absolută. La marile sărbători comuniste-23 August, 7 Noiembrie, 30 Decembrie- ofiţerii
erau consemnaţi să-şi petreacă timpul la sediul Securității. Atunci, seara, se deschidea uşa la celula
din capătul coridorului, deţinuţii se întorceau, la comandă, cu faţa spre uşa deschisă, cineva îi
măsura cu ochii şi arăta cu degetul pe unul:
-Tu!
Nefericitul era scos din celulă şi adus peste un sfert de oră cu carnea şi oasele zobite. Apoi se
deschidea uşa celulei următoare şi se petrecea acelaşi ritual. Scrâşnetul zăvoarelor şi gemetele celor
aduşi de subţiori creştea sinistru. Cei din celulele încă nedeschise încremeneau de groază şi se
repezeau la closet, ceea ce făcea ca toate rezervoarele de pe coridor să bolborosească a batjocură
pentru bieţii oameni care îşi picurau emoţiile pe meatul urinar. Nimeni nu ştia pe cine va cădea
sorţul, căci nu exista, cel puţin în aparenţă – nici un criteriu. Un “Tu!” punctat cu degetul de un ofiţer
cu chipiu albastru era suficient ca osânditul să fie dus în camera de tortură, pus pe rangă, bătut şi
adus înapoi. Era modalitatea securiştilor lui Ştrul de a celebra o sărbătoare naţională.”
Pag. 275, 276 din Valeriu Anania, Editura Polirom, 2008
Fragmente dintr-o convorbire la Văleni de munte în anul 2005 cu ofițerul de Securitate, colonelul
Momâi Gheorghe, anchetatorul tatălui scriitorului Bujor Nedelcovici

“Era mai al dracului locțiitoru’ lui… ăăălllaaa, primul care l-a avut, apoi a plecat la Arad, era
locotenent colonel, era o jigodie…

• Și ăla bătea?…
• Da… Dar și Blidaru Nicolae era folosit la ăștia, mai fanatici, care erau mai ai dracului, ăsta era fără
  Dumnezeu… nu se uita…
• Cum îi bătea… Cum îi ancheta?
• Practic se dădea la ei și mai tare, și auzeam și eu pe urmă…
• Auzeai țipete?

– Nu se auzea țipete de jos, din arest.”

“- Nu contează…Dar jos, la celule, cum dormeau deținuții? Am auzit ca dormeau pe ciment.

• Ei pe dracu, pe ciment?
• Aveau pătură?
• Sigur ca da!
• Dar patul era de ciment.
• Da. Era de ciment. Pe toată aripa…
• Și celula 34 in care a fost închis tatăl meu?
• Nu mai știu…Cele mai nasoale erau alea din spatele clădirii.
• Si ce înseamnă nasoale?
• Adică nu prea avea aer.
• Respira sub ușă…
• Nu! Avea geam, dar geamul era mic și dupa masa avea… dar ii scotea afară.
• Îi scotea zilnic?
• Depinde căți erau de mulți. Curtea era la mijlocul clădirii…
• Îți poți imagina cineva bolnav de plămâni care era închis intr-o celulă în care nu avea aer și era
  obligat să se lungească pe ciment și să respire pe sub ușă?!”
  Pumnul și cartea

Bujor Nedelcovici

Cu speranța că aceste fragmente care reprezintă un crunt adevăr legat de suferința umană nu vor fi
considerate ficțiuni literare, ci adevăruri dureroase.

1. Csako Eduard – participant la execuția colonelului Arsenescu la Jilava, șef al unui grup de rezistență armată
anticomunistă Haiducii Muscelului
2. 15 dosare totalizând peste 1500 de pagini”

Alexandru CĂUTIȘ

(Autorul acestui articol nu neagă Holocaustul! Autorul acestui articol nu acceptă totodată să fie considerată familia sa ca fiind vinovată de crimele comise în perioada fascistă împotriva evreilor români, întrucât unul din bunicii săi a participat la salvarea evreilor fugiți din România în perioada antonesciană)

VA URMA

Hits: 38