InvestigatiiUncategorized

EXCLUSIV: Scandal la vârful Poliției Române:

„Feudalism” sub paravan legal la Biroul de Pază Instituțională – acuzații grave de abuz de putere și favoritism

În timp ce IGPR-ul pretinde că trece printr-un proces de reformă activă și profesionalizare, la BPICA (Biroul de Pază Instituțională și Controlul Accesului), regulamentele par a fi simple sugestii, iar legea se aplică discreționar.

Cum este protejat „imunul” GUGONEA de Inspectoratul General al Poliției Române, în ciuda recordului de cercetări disciplinare!

Șeful biroului este comisarul-șef de poliție Gugonea Daniel, un personaj care pare să fi devenit de neatins, beneficiind de o protecție inexplicabilă cu care se laudă că ar veni chiar de la cel mai înalt nivel.

DOSARUL RECORD: 10 cercetări prealabile într-un singur an și nicio demitere

Polițiști din cadrul aparatului central al IGPR dezvăluie o situație fără precedent în istoria recentă a instituției: cu toate că asupra șefului BPICA planează acuzații grave de abuz în serviciu, hărțuire la locul de muncă a subordonaților, fals și uz de fals, acesta rămâne bine înfipt pe funcție. Pentru domnul Imunitate cu epolețiGugonea, care are mai multe cercetări decât posturi de pază, cifrele sunt amețitoare! Polițistul ar avea în acest moment peste 10 cercetări prealabile în lucru și este campion absolut la sancțiuni disciplinare, având 5 doar în ultimii ani, însă acest amănunt pare că nu a contat pentru mai-marii instituției.

Într-o autoritate publică care se respectă și unde integritatea ar trebui să fie literă de lege, un astfel de palmares ar fi dus în orice alt caz la eliberarea din funcție. La BPICA, însă, aceste reguli par a se opri subit la ușa biroului șefului.

Planificarea, „mită” pentru loialitate și biletul spre ciubucurile din privat

Principala pârghie de presiune asupra subordonaților folosită de comisarul șef Daniel Gugonea este, așa cum obișnuiesc mulți șefi, planificarea în serviciu. Ceea ce ar trebui să fie un proces administrativ obiectiv, bazat pe nevoile operative și de respectarea timpului de odihnă, s-a transformat într-un instrument de „recompensă” pentru „loiali” și de pedeapsă pentru cei care îndrăznesc să ridice privirea din pământ.

Sub protecția anonimatului, mai mulți polițiști din cadrul BPICA ne-au descris clar un mecanism discreționar:

„Sunt colegi care apar în grafic doar în ture avantajoase, numai în weekenduri sau noaptea, care le permit să aibă liber constant sau chiar sunt planificați în program dar nu mai vin deloc la muncă. În schimb, cine nu este în grațiile șefului se trezește cu programul schimbat, cu schimbări de posturi și nicio predictibilitate asupra vieții personale. Avem familii, copii, concedii de planificat, nimic nu se respectă!”.

Paza Instituțională sau businessuri personale?

Cea mai gravă dintre acuzații vizează facilitarea unor activități extraprofesionale pentru un cerc restrâns de subordonați, pentru care se pare că planificarea în serviciu este „ajustată” astfel încât anumiți polițiști să poată desfășura nestingheriți activități în mediul privat.

Practic, statul român plătește salarii unor agenți care, prin bunăvoința șefului, își folosesc perioadele de „recuperare” obținute artificial ca să-și rotunjească veniturile. 

Planificarea pentru „băieții deștepți” de la pază permite protejaților care au acumulat ore suplimentare și sporuri de noapte sau de weekend, în mod disproporționat față de restul colectivului, uneori fără ca măcar să se prezinte la serviciu, să-și deschidă tot felul de afaceri (bineînțeles, pe numele unor rude), majoritatea școli de șoferi, unde figurează angajați part-time. Astfel, pentru polițiștii-instructori, programul de muncă la Poliția Română este dictat de banii pe care îi pot încasa în restul timpului de la cursanți, graficele de serviciu fiind întocmite în funcție de programările cursanților, nu de nevoile operative ale instituției. Prin bunăvoința șefului, s-a ajuns, practic, la situația în care polițiștii agreați vin la serviciu în turele de noapte și în weekend pentru a se odihni, ieșind din tură numai buni să presteze în mediul privat.

Mai mult, prin mecanismul „liberul la comandă”, pe cei „pedepsiți” Gugonea îi cheamă la serviciu din concedii, libere sau recuperări după ture de câte 12 ore, în timp de hibrizii, polițiști-instructori, primesc libere exact în zilele cu flux mai mare de cursanți sau când sunt susținute probele practice de examinare de către DRPCIV.

u

Screenshot

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *