Exclusiv! Săracii bogați care nu au bani să achite munca instanțelor de judecată
Taxele judiciare de timbru, ce trebuie achitate în cadrul unui proces, reprezintă plata serviciilor prestate de către instanțele judecătorești, precum și de către Ministerul Justiției și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Practic sunt taxe ce se duc la buget. Deși suntem în plină criză financiară, deși nu sunt bani la bugetul de stat pentru a plăti drepturile salariale ale grefierilor și judecătorilor, statul mai este păgubit și cu sume foarte mari pe care unii justițiabili nu vor să le plătească, recurgând la diverse mânării. Nu avem în vedere pe niște oameni nevoiași, care nu au posibilitatea de a-și plăti taxele judiciare, ci despre unii foarte bogați, cu multiple proprietăți imobiliare. Cum este cazul lui Gostin Marin, un personaj foarte controversat.
Revoluționarul făcut de Iliescu polițist, aranjor de dosare penale, îmbogățit din drepturi litigioase
Gostin Marin a fost „implicat” în Revoluția din 1989. Am folosit termenul „implicat” fiindcă rolul lui la Revoluție a fost unul care l-a situat între apropiații lui Ion Iliescu, presa semnalând o posibilă implicare a lui Gostin în incinerarea cadavrelor primilor manifestanți de la Timișoara, operațiunea „Trandafirul”, despre care puteți citi inclusiv pe Wikipedia:
Cert este că „revoluționarul” Gostin Marin a fost transformat de Ion Iliescu în cadru MAI, ca răsplată a actelor sale din timpul Revoluției. Dacă a jucat un rol în acoperirea masacrului de la Timișoara, acesta nu putea fi decât în favoarea unor criminali, fie din Armată, fie din trupele de Securitate. Un alt detaliu surprins de presă este că Gostin Marin a beneficiat ulterior, când s-a specializat în diverse afaceri cu primăriile, de sprijinul unor foști ofițeri de Sucuritate. Cum este cazul generalului SRI Anghel Ion, al cărui nume îl găsim pe o listă publicată de paulgoma.free.fr:
Cu sprijinul generalului Anghel a dorit Gostin Marin să aranjeze dosare la Parchetul Curții de Apel Constanța, acest detaliu fiind într-o declarație dată procurorilor de un fost asociat al lui Gostin, pe care o publicăm mai jos:
”In fapt, subsemnatul Dimoftache Razvan declar ca il cunosc pe numitul Gostin Marian de aproximativ 7 ani. L-am cunoscut la generalul SRI Anghel Ion , care mi l-a prezentat ca fiind un apropiat al Serviciului Roman de Informatii si rugandu-ma sa il ajut cu un dosar penal pe care il avea la Constanta, la Parchetul de pe langa Judecatoria Constanta legat de o fapta de tulburare de posesie si/sau distrugere in localitatea Eforie. Aceasta rugaminte a venit ca urmare a faptului ca generalul SRI Anghel Ion aflase despre relatia mea de prietenie cu Prim Procurorul Parchetului de pe langa Judecatoria Constanta in persoana numitului Gigi Stefan Valentin. Arat faptul ca il cunosteam pe generalul SRI de aproximativ 5 ani de la d-na colonel SRI Carmen Duca care fusese ofiter SRI la Sectia Constanta, dupa care plecase prin detasare la SRI Bucuresti. Imi fusese prezentat ca fiind un ofiter superior cu care este bine sa am o relatie apropiata cu atat mai mult cu cat se ocupa de sectorul de ofiteri acoperiti. Prin relatia pe care am dezvoltat-o cu generalul Anghel Ion, am observat ca are o relatie apropiata cu multe persoane din Constanta , intelegand in acest fel ca are multa influenta pe zona, asadar, am acceptat sa ma implic si sa incerc sa-l ajut pe numitul Gostin Marian. L-am intalnit pentru prima data la Constanta , in statiunea Mamaia la un local cu specific romanesc in zona Cazino. La aceasta masa a participat si dl. General Anghel cu familia si mai multe persoane. Cu aceasta ocazia mi l-a prezentat pe cel despre care imi vorbse anterior si am stabilit sa ma intalnesc ulterior in Bucuresti. Urmatoarea saptamana m-am deplasat la Bucuresti unde l-am intalnit pe Gostin Marian la sediul firmei sale din zona Bd. Lascar Catargiu. Acolo mi-a explicat situatia dosarului penal, mi-a inmanat cateva documente si cateva idei scrise de mana ce urma sa i le prezint Prim Procurorului Gigi Stefan Valentin pentru a-l putea ajuta mai usor si a intelege cum se prezinta situatia. Mi-a spus de asemenea ca pentru ajutorul oferit, ii va plati lui Gigi Stefan Valentin o suma de bani, pe care insa nu mi-o amintesc cu exactitate. Cred ca era vorba despre doua sau trei mii de euro. Revenind la Constanta, am discutat cu prietenul meu Gigi Stefan Valentin despre cele ce fusesem rugat, insa nu i-am spus ca interventia provenea de la Serviciul Roman de Informatii pentru a nu-l speria, si l-am prezentat pe Gostin Marian ca fiind un amic. Gigi Stefan Valentin a promis ca se va uita pe dosar si ca vom relua ulterior discutia dupa ce se va documenta. Dupa aproximativ o luna am reluat discutia cu procurorul care mi-a spus ca il va ajuta si sa ii transmit sa pregateasca suma promisa. Nu imi mai amintesc exact detaliile, insa retin faptul ca o perioada relativ lunga de timp nu am dat de Gostin Marian iar intrebandu-l pe generalul Anghel ce se intampla cu aceasta de nu raspunde si ca risca sa pice de neserios, acesta mi-a comunicat ca este plecat in America cu probleme de servici si ca ma va cauta cand va reveni. In timpul cat a durat pana a revenit in tara Gostin Marian, stiu ca i s-a dat initial o solutie favorabila in dosar, dupa care, probabil in urma contestarii masurii de catre cealalta parte, s-a reinceput urmarirea penala. Cand m-am intalnit cu Gostin Marian acesta a fost suparat, reprosandu-mi ca s-a reluat urmarirea penala in dosar si ca nu are pentru ce da banii. I-am explicat ca initial primise o solutie favorabila asa cum stabilisem, insa cum nu am putut lua legatura cu el, e posibil ca procurorul sa se fi suparat si sa fi dispus inceperea urmaririi penale. Imi amintesc ca imediat dupa reprosurile adresate de Gostin Marian, am fost contactat si de generalul Anghel care a insistat sa fac tot ceea ce tine de mine sa rezolv favorabil problema sugerand ca in caz contrar pot exista repercursiuni pentru toate persoanele fara sa explice exact ce reprezinta acest fapt, insa am inteles ca persoana lui Gostin Marian era foarte importanta pentru dl. general sau pentru SRI, ori pentru ambele . Ajuns la Constanta , am mers la procurorul Stefan cu care am reluat discuția , povestindu-i ca m-am întâlnit cu Gostin și ca problema se va remedia și am discutat cu acesta ca soluția de scoatere de sub urmărire penala sa nu-i fie trimisa procedural prin posta , ci sa mi-o înmâneze mie personal după ce da solutia și sa nu i-o dau decât după primirea banilor. Așa s-a și întâmplat, Gostin Marian înmânându-mi un plic cu bani pe care apoi i l-am dat când am revenit in Constanta lui Gigi Stefan Valentin. Arat ca m-am întâlnit cu Marian Gostin in mai multe locații din Bucuresti cum ar fi : hotel Minerva, un vaporaș de pe lacul Herăstrău, restaurant Burebista , ultima oară la Taverna Sarbului , însă prima data și momentul in care mi-a fost înmânaț plicul cu bani, m-am întâlnit cu acesta in biroul lui de pe strada I. C. Visarion. Întrucât am avut unele suspiciuni cu privire la modul cum au decurs lucrurile, am decis ca toate documentele pe care mi le-a dat Gostin Marian , inclusiv ideile scrise de mana de acesta , sa le copiez și sa le păstrez scanate. La percheziția din 10 Februarie 2016 mi-a fost ridicat un hard extern pe care aveam aceste documente iar copiile hardului care mi-au rămas, se afla in prezent pe un suport informatic împreuna cu alte documente mai puțin uzuale in afara țării și nu pot dispune momentan de ele pentru a le depune ca probe la dosar. Am procedat la aceasta metoda de protecție întrucât am înțeles ca procurorii care m-au arestat și mi-au înscenat dosarele penale, au avut ca principal obiectiv sa între in posesia acestor copii. Fata de cele aratate mai sus, va rog sa luati masurile legale ce se impun si tragere la raspundere penala a persoanelor implicate. |
În anturajul afacerilor lui Gostin este și Mihai Pascu, tatăl șoferului drogat care a ucis doi tineri la 2 Mai, după cum a semnalat publicația on-line riseproject:
Marin Gostin a făcut afaceri de multe zeci de milioane de dolari cumpărând drepturi litigioase. Schema era următoarea: Identifica proprietăți naționalizate de comuniști și neretrocedate proprietarilor de către primării. Împreună cu niște asociați care băteau țara în căutarea posibililor moștenitori, Gostin cumpăra pe prețuri de nimic drepturile litigioase, undeva pe la câteva mii de dolari. Adevărații proprietari nu reușiseră cu anii să-și recapete ce le confiscaseră comuniștii, dar Gostin Marin, odată ce cumpăra acele drepturi, convingea brusc autoritățile locale să-i redea imobile ce valorau milioane de dolari. Vom publica mai jos câteva link-uri către articole de presă ce descriu afacerile imobiliare ale „revoluționarului”- magnat imobiliar. Revenind la titlul acestui articol, vă prezentăm tupeul acestuia față de Ministerul Justiției. Marin Gostin are zeci de procese deschise pe numele său de către cei care l-au țepuit. Acesta le amână cu o motivație halucinantă: Susține că e sărac și nu are cum plăti taxa de timbu! Pentru aceasta a recurs la un subterfugiu, invocând un divorț cu partaj. În instanță se dă sărac, spunând că i-a lăsat soției averea sa colosală, se dă și biet cadru MAI pensionat pe caz de boală. Având în vedere țepele imense de care este acuzat în instanță, Gostin are de plătit câte un timbru judiciar cu valori de zeci de mii de lei. Aceștia sunt bani care trebuie să meargă la bugetul de stat, Gostin Marin vitregind bugetul cu sume colosale (vom reveni asupra acestui aspect în articolele viitoare). Dar să vedem cum se poate da drept sărac în timp ce pe numele său sunt propărietăți cu valoare mare.
Cazul Braseriei din Eforie Sud
Într-unul dintre procesele în care are de plătit instanței, deci statului, taxă de timbru de vreo 70.000 lei, Gostin a invocat că este un biet pensionar MAI. Ca orice pensionar MAI, Gostin deține un local la Eforie Sud, „Braseria” din Eforie Sud, situată pe strada Faleză nr 2 (adresa a fost schimbată între timp). În mod normal statul ar trebui să pună sechestru pe acel imobil și chiar să-l execute silite pentru a-l determina să plătească datoriile făcute, inclusiv taxele de timbru. În loc să urmărească recuperarea prejudiciilor create și stoparea unei minciuni sfruntate în instanță, cum că nu are bani pentru taxa de timbru, niște funcționari locali din Eforie Sud au făcut un raport prin care imobilul respectiv este de fapt o adunătură de fiare vechi. Sursele noastre din plan local ne-au transmis fotografii din care rezultă că imobilul este bun de locuit, bun de afaceri. Pe Google maps figurează un hotel la acea adresă, strada Falezei, nr 2, iar surse locale ne-au transmis că și dacă strada și-a schimbat denumirea în strada Dezrobirii, tot avem de-a face cu un imobil funcțional.
Oare tentaculele fostei Securități se întind și azi asupra Justiției din România și o vitregesc de sume ce se cuvin instanțelor? Să fie judecătorii atât de naivi încât să nu vadă cum bugetul lor de salarii este diminuat prin astfel de metode? Sau unii dintre procurorii Curții de Apel Constanța fac aranjamentele acestea posibile? Sunt întrebări la care chiar SRI, CARE NU ESTE CONTINUATOAREA SECURITĂȚII, ar trebui să fie interesat să afle răspunsurile. Bugetul Justiției, bugetul SRI, bugetul țării trebuie protejat. Nu doar de către românii din presă…
(Va urma)
Hits: 28