Exclusiv! Interesele Portului Constanța sunt reprezentate la Viena de un… PFA înregistrat în Austria

Cu ocazia posibilei intrări a României în spațiul Schengen cu spațiul maritim și aerian s-a decis înființarea unui serviciu de sprijin comercial la Viena. Acest serviciu nu exista în toamna lui 2023. Pare o decizie bună pentru România, având în vedere că tocmai Austria s-a opus intrării României în Schengen. Ar fi de înțeles că acel serviciu a beneficiat, încă de la crearea sa, de o atenție sporită din partea autorităților române. Mai ales de atenția reprezentanților guvernamentali în Consiliul de Administrație al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța (CNAPMC). Din datele noastre, conform corespondenței cu CNAPMC, serviciul acesta nou și foarte important în contextul discuțiilor cu Austria legate de Schengen, a fost dat în sarcina unui PFA cu numele de Ioan Bobe, ce aparține lui Ioan Bobe, fost director al Camerei de Conturi Constanța. Am căutat acest PFA în România și nu l-am găsit înregistrat. În schimb, l-am găsit înregistrat în Austria, ca PFA austriac. Cu acest PFA din Austria, cu numele de Ioan Bobe, este probabil că s-a semnat contractul de reprezentare a Portului Constanța. Așteptăm confirmări de la CNAPMC în acest sens. Dacă această informație se confirmă apar câteva întrebări legitime:

  1. Cum de o companie națională a României, de interes național mai important ca niciodată, și-a dat spre gestionare dezvoltarea comercială în Austria către un PFA, care nici măcar nu este înregistrat în România.
  2. Un PFA trebuie să facă dovada că deținătorul lui este expert într-un anume domeniu specific de activitate și are experiență în lucrul pe acel domeniu specific de activitate. Un PFA, probabil înființat în toamna anului 2023, care nici măcar nu este înregistrat în România, a făcut dovada în Consiliul de Administrație al CNAPMC că a lucrat intens în domeniul portuar din România, că Ioan Bobe este un specialist înregistrat în Austria cu activități portuare de mult timp, să zicem peste un an de zile? Probabil nu au fost prezentate în Consiliul de Administrație al CNAPMC astfel de dovezi de înalt profesionalism, astfel încât să merite ca acel PFA din Austria să reprezinte Portul Constanța.
  3. Domnul Ioan Bobe avea voie să fie director la Camera de Conturi Constanța și să dețină și un PFA în Austria?

În declarația de interese a lui Ioan Bobe nu apare declarat acest PFA din Austria

Ioan Bobe și-a încetat formal activitatea de director la Camera de Conturi Constanța din 2024, atenție, prin auto-suspendare. Omul a invocat „motive personale” și, practic, și-a asigurat poziția de director la Camera de Conturi Constanța pentru viitor. „Motivul personal” al domnului Bobe pare să fie că și-a găsit de lucru în altă parte, prin acest PFA din Austria. Asta ar însemna că oricine din România de la o instituție de stat, dacă își face un PFA și îl invocă drept „motiv personal”, poate ține blocat un post de director general la acea instituție. Nu observă nimeni că a creat special acel PFA pentru a bloca postul. Sau poate domnul Bobe a avut creat acest PFA din Austria chiar înainte de a înceta de a mai fi director la Camera de Conturi Constanța și trebuia să-l treacă în declarația de interese. Ultima sa declarație de interese datează din 22.01.2024 și nu specifică nimic despre PFA-ul din Austria, nici despre contractul cu CNAPMC, deși acest contract era deja semnat, din câte înțelegem din comunicarea cu fostul director al CNAPMC, Florin Vizan. Atașăm și acea declarație de interese a lui Ioan Bobe. Întrucât există un dosar penal deschis la Parchetul Curții de Apel Constanța (dosar nr 144/P/2023) cu privire la falsul în declarațiile publice de avere și interese ale lui Ioan Bobe, solicităm Parchetului extinderea anchetei și cu privire la acest PFA.

VA URMA

Hits: 20

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *