Exclusiv! Despre doamna judecător Sorina Marinaș, cercetată disciplinar

Așa cum și-a dorit doamna judecător Marinaș, am citit apărările formulate de către domnia sa în acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară la sesizarea mea. Apărările Sorinei Marinaș îmi ridică noi semne de întrebare. Prin urmare, o întreb public pe doamna judecător Marinaș:

  1. Așa cum ați precizat în mesajele postate pe forumul judecătorilor sunteți mama unui copil. Copilul dvs este conceput/ născut anterior lunii decembrie 2020 când, după spusele dvs, a încetat relația cu un domn procuror. Minima decență mă face să cred că procurorul în cauză, cu care la acel moment erați în relație sentimentală (după spusele dumneavoastră), e tatăl copilului. Raționez așa și din cauza faptului că în România legea nu a permis sub nicio formă poligamia, în cazul dumneavoastră, poliandria. Prin urmare, vă întreb doamnă judecător, ce anume se estompează odată cu trecerea timpului : motivul de incompatibilitate sau calitatea procurorului de tată al copilului ?
  2. Mi se pare dubios cum ajunge ca dintre mii de dosare venite de la SIIJ la Parchetul Curții Craiova, tocmai în această perioadă în care IJ cercetează această incompatibilitate, să fie soluționat tocmai un dosar care-l privește pe procurorul în cauză, fostul concubin al doamnei Marinaș, apoi să fie făcută plângere la soluție tocmai împotriva acestui dosar, iar această plângere să ajungă aleatoriu tocmai la completul doamnei judecător Marinaș… pentru ca doamna judecător să se abțină, iar un alt judecător să respingă cererea de abținere, lucru pe care doamna judecător îl invocă apoi în apărarea domniei sale.
    Vă anunț public, doamna judecător , că pe mine, fără a fi practician al dreptului, nu m-ați convins. Am speranța că astfel de încercări nu-i pot convinge nici pe colegii domniei voastre!
    M-ați convins, în schimb, că e necesar să cer IJ să continue verificările! Mai în profunzime.

Hits: 68

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *