Agățăm plăcuța suedeză în cui până trecem puntea
Când s-a aliat la guvernare cu PSD, acum doi ani, PNL a trebuit să înfrunte un val de critici. Jurnaliștii și influencerii de dreapta, care duseseră împotriva PSD lupte crâncene, cu arma plăcuței suedeze, au ridicat vocea, cumva legitim, denunțând un soi de trădare. Chiar și în interiorul PNL s-au ridicat mici baricade, de către cei care conduseseră până atunci guvernul coaliției cu USR. Bun, supărările au fost de înțeles – noi înșine numărându-ne printre principalii furnizori de critici. Dar acum hai să vedem și care e rezultatul acestei alianțe. Care e rezultatul pentru PNL și, de ce nu, pentru țară, chiar dacă despre ce a obținut țara e prematur să vorbim, schimbarea fiind una de paradigmă, cu efecte sociale și economice pe termen lung. Așadar, ce a adus această alianță pentru PNL? E greu de spus dacă a adus scăderi în sondaje, pentru că scăderile în sondaje sunt normale când partidele sunt la guvernare. În plus, scăderile cât de cât notabile au avut loc înainte de alianța cu PSD. Alianța cu PSD a adus însă PNL-ului un avantaj, care poate profita și țării, ca să ne exprimăm ca la corporație: l-a poziționat ca singurul partid care poate guverna și cu stânga, și cu dreapta. Cu stânga și cu dreapta moderată, nu cu extremiștii. Nu e clar dacă asta a urmărit, dar e sigur că asta a obținut. Ceea ce nu e chiar puțin lucru, ba din contră, pentru că acum, față de ce credeam cu doi ani în urmă, avem nevoie de un partid care să ne țină departe de orice criză politică. La televizor, acestei chestii i se spune “stabilitate”. Noi îi spunem “Doamne-ajută că se înțeleg și ăștia. Până trecem de vremurile astea tulburi, agățăm plăcuța suedeză în cui.”
Hits: 3