Mihai Eminescu prilej de Fake-News de Ziua Dobrogei

Nu o să vă vină să credeți, dar în privința lui Eminescu si în zilele noastre se mai dau “Fake-News-uri”, exact cum se făcea in 1878… Iar acestea se pot răspândi mai tare decât pe vremea poetului, fiindcă rămân agățate pe Internet cu anii.

In 1878, anul preluării Dobrogei, a existat o aprinsă polemică între ziarul Timpul, unde publica marele poet si alte ziare, spre exemplu ziarul Românul. Nu o dată în acel an Eminescu a fost acuzat pe nedrept în diverse publicații că ar avea idei pe care nici nu le gândea, nici nu le scrisese, cu privire la Dobrogea. Timp de câteva luni în anul 1878 Eminescu a scris articole în favoarea alipirii Dobrogei, dar a răspuns și celor care se opuneau acestui eveniment, ba chiar și acuzelor ce i se aduceau de către colegii din presă. Ce este trist e că, la fel ca atunci, chiar și în presa de azi despre Eminescu se dau știri neadevărate.
Anul trecut, chiar cu ocazia Zilei Dobrogei, intr-o publicație istorică , Evenimentul Istoric, se publica cu titlu mare articolul fals că Eminescu nu a fost de acord cu anexarea Dobrogei, și că unul din motive ar fi că populația autohtonă era în opinia poetului, cică, una formată din “sălbatici”… Nimic mai fals.

Iată “știrea” falsă din Evenimentul istoric, de anul trecut, pe vremea asta


Cum s-a produs acest fake News. – punctele demontate de Eminescu.

Cine citește pe Internet, repet, cu ocazia Zilei Dobrogei, ce îndrugă domnul Drugă pe Evenimentul Istoric poate crede că acestea erau ideile lui Eminescu, fiind redate cu ghilimele: anume că nu trebuia să fie alipită Dobrogea României, că populațiile autohtone din Dobrogea erau niște sâlbatici etc. Citesc niște tineri azi un articol ca cel de mai sus și rămân cu impresia că Eminescu a susținut așa ceva, căci, repet, doar este redat cu ghilimele… Adevărul este însă cu totul altul! Mihai Eminescu tocmai combătea astfel de inepții spuse de alte ziare în 1878.

Pe 26 August 1878 Mihai Eminescu publica în ziarul Timpul un articol în care desființa ce spunea ziarul Românul. În prima parte a articolului său poetul reda punctul de vedere greșit și ignobil al acelei publicații (Românul) , pentru ca în partea a doua să-și exprime nu doar dezacordul față de acel punct de vedere, ci și argumente care arătau cât de greșită este opinia ziarului Românul. Ce ați citit mai sus publicat cu ocazia Zilei Dobrogei de către Evenimentul Istoric este de fapt prima parte a articolului lui Eminescu, adică aceea în care redă ce susțin alții. Domnul Drugă însă pune cu ghilimele și zice că acelea erau opiniile poetului scrise în 1878. Poate că domnul Drugă nu a vrut să citească și restul articolului lui Eminescu sau s-a făcut că nu-l pricepe, deși era foarte clar, pe puncte. Da, în 1878 Eminescu desființa punct cu punct opiniile celor care nu priveau cu ochi buni alipirea Dobrogei cu România.

Iată mai jos ce susținea cu adevărat Mihai Eminescu în articolul din august 1878:

După cum se poate lesne desprinde, Mihai Eminescu susținea puternic, cu argumente, alipirea Dobrogei și scria foarte apreciativ la adresa populației autohtone compuse din tătari, turci, greci etc. Deși nu fusese niciodată în Dobrogea până în 1878, știa foarte bine opinia populației autohtone, anume că au preferat alipirea cu România și nu să intre sub tutela bulgarilor, cum fusese ca variantă. Și din acest motiv Eminescu susținea că autohtonii dobrogeni trebuie respectați. Îi preferaseră pe români bulgarilor și nu se cădea ca tocmai românii să înceapă să-i pedepsească pentru alegerea făcută. În cinstea autohtonilor pe care de fapt îi aprecia, Eminescu a scris mai multe articole. Vă dăm câteva pasaje în care vă invităm să descoperiți:

  1. Ce părere avea Eminescu despre cum trebuie făcute școlile în Dobrogea. – Susținea că trebuie să existe școli confesionale, deci sub egida moscheilor, bisericilor, cu predare în limba autohtonilor, – tătari, turci, greci și, desigur, români.

2. Eminescu susținea ceva ce și azi nu pricep mulți dintre românii ce se cred buni și mari patrioți: anume că nu poți obliga pe un minoritar să învețe limba română! Eminescu susținea că limba română trebuie să fie limba statului, a administrației, dar dacă cineva dintre minoritari nu vrea să o învețe este liber să nu o învețe, nu trebuie să fie obligat să o învețe. Și în sprijinul ideii sale dădea ca exemplu situația din Transilvania, unde românilor li se impunea să învețe maghiara. Citiți acest pasaj al lui Eminescu și gândiți-vă de câte ori nu ați auzit spus în zilele noastre că minoritarii maghiari ar trebui obligatoriu să învețe românește, că de ce să fie unii care trăiesc în România și nu știu românește. Ei bine, Eminescu nu gândea așa! Și întâmplător a fost românul care a valorificat în modul cel mai consacrat limba română, a fost românul care a înnobilat enorm limba română! Și tocmai el nu avea pretenția obligativității limbii române pentru minoritari… Unii dintre noi doar pălăvrăgesc toată viața în românește și cred că au dreptul să facă pe grozavii în numele limbii române, cerând și altora de lângă ei să-i îngâne. Uite că Eminescu, despre care nu s-ar putea spune vreodată că nu a iubit limba română sau că nu a respectat-o, nu a avut cocoșenia asta. Papagalii vorbitori sunt cei care fac și pe cocoșii, nu poetul fermecător…

3. Eminescu susținea că proprietățile din Dobrogea nu trebuie automat transferate la stat și că trebuie lăsate autohtonilor. Ca și azi, lăcomia clasei politice era mare în 1878…

4. Eminescu a pledat pentru păstrarea mozaicului cultural al Dobrogei, pe care a numit-o „Orient în miniatură”.

De ziua Dobrogei încheiem acest articol cu urarea:

Dobrogeni, bucurați-vă mulți ani de șansa de a vă naște pe un tărâm pe care însuși Eminescu l-a lipit în 1878 de inima sa!

Alexandru Căutiș

Felicitări Facultății de Drept a Universității Ovidius din Constanța, care a fost pe 14 noiembrie gazda unor prelegeri inedite despre istoria, arhitectura și populația Dobrogei de odinioară. Felicitări și Bibliotecii Academiei Române, care azi, 23 noiembrie, a găzduit evenimentul „Dobrogea, de la grecii din Milet la generația Millennials”, eveniment organizat de către Ziua de Constanța și care poate fi urmărit AICI

Hits: 17

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *