Exclusiv! Un deputat PNL (fost PSD) își va rupe diploma de studii în public
Un gest fără precedent în politica românească este pe cale să se producă în curând: Parlamentarul Ovidiu-Ioan Sitterli, deputat PSD până în 2017, actual deputat PNL, își va rupe diploma de studii în public, pentru a marca faptul că este foarte prost pregătit profesional, că nu se pricepe la chestiuni juridice și că degeaba a absolvit o facultate de drept.
Este un gest de onoare la care deputatul Ovidiu-Ioan Sitterli s-a angajat singur săptămâna trecută, într-o declarație oficială făcută în Comisia de Industrii și Servicii din Camera Deputaților. Iată cum s-a ajuns ca un deputat cu pregătire de jurist să fie pus în situația de a-și rupe singur diploma de studii:
De doi ani de zile România amână în mod nejustificat armonizarea cu regulamentele UE a legii românești pe înregistrarea mărcilor, Legea 84/1998 . Teoretic este o banalitate, practic, în România totul este complicat. Amânări de acest fel se lasă cu penalizări din partea UE. Sancțiunea de infrigement, adică o amendă grasă, se poate aplica României fiindcă până la 1 martie nu a transpus în legislația românească ceea ce prevăd directivele UE. Europenizarea legilor cu privire la înregistrarea mărcilor trebuia făcută încă din ianuarie anul trecut. Cu chiu cu vai zilele acestea OSIM-ul (Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci) a reușit să facă să se discute pe acest subiect în Comisia de Industrii și Servicii din Camera Deputaților. Legea românească europenizată a primit avizul Comisiei juridice a Camerei Deputaților, al Consiliului Legislativ din Parlamentul României, al Consiliului Economic și Social și al Consiliului Superior al Magistraturii. Legea 84/1998 este o lege specială, adică are atribuții, termeni, concepte speciale față de alte legi. Acum urmează ceva special românesc pentru blocarea europenizării Legii 84/1998. În Comisia de Industrii și Servicii din Camera Deputaților deputatul Ovidiu Sitterli a început să facă paradă cu priceperea sa în chestiuni de drept. Mai exact a început s-o jignească pe jurista de la OSIM. Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci este instituția care a transpus directivele UE în Legea 84/1998, care a obținut avizele menționate mai sus și care a propus ca noua formulă a legii să fie avizată de comisia din care face parte deputatul Sitterli și să fie apoi adoptată de Parlament. Marele jurist Sitterli, ignorând restul avizelor, a început de la microfonul comisiei să îi spună juristei OSIM că aceasta nu merita nici să treacă anul I de facultate, că nu cunoaște pic de drept și alte porcării de acest tip. Enervarea lui a pornit de la prezența a doi termeni, a două noțiuni: „motive absolute de refuz sau nulitate” și „motive relative de refuz sau nulitate” Deputatul a început să facă pe deșteptul că de fapt trebuie spus ceva de genul ”nulitate absolută”, că ce-i aia ”motive absolute”. În zadar i-a explicat jurista OSIM că este vorba de o lege specială, care acționează cu termeni și noțiuni speciale, deputatul o ținea pe a lui, că jurista este foarte nepregătită, că el dacă era profesor o pica din primul an, că în Codul Civil nu sunt astfel de noțiuni. Jignită mârlănește, jurista abia a mai putut argumenta că este vorba de o banală transpunere a legislației UE, că trebuie respectată terminologia din directivele UE, de altfel o terminologie valabilă în toate limbile în care este legiferată la nivelul UE chestiunea înregistrării mărcilor. Deageaba. Deputatul a desființat-o pe juristă și a desființat la pachet toate legile din Uniunea Europeană în care apar, în diverse limbi, termenii respectivi. Un fel de: „Ce mă interesează pe mine că e o lege specială, noi facem cum am văzut io în Codul Civil.” Ca să își convingă colegii parlamentari din Comisia de Industrii și Servicii că el are dreptate, deputatul Sitterli a declarat că el își va rupe diploma de studii juridice dacă se înșeală. Un fel de „să moară mama și ce am io mai scump pă lume dacă cu legea asta nu e cum zic io”. La așa ambiț, ce era să facă colegii domnului Sitterli? Au luat de bun ce a susținut el și au modificat terminologia. Practic, după doi ani de amânări, cu riscul de a fi amendați de UE, nu a fost transpusă în Legea 84/1998 cerința UE, terminologia și noțiunile cu care se operează în restul legilor similare din UE, ci s-a mers pe varianta Sitterli, care a început să facă spume la gură că știe el mai bine cum e cu legile astea. Argumentul lui suprem, că-și rupe diploma de studii dacă se înșeală, a fost mai presus de argumentele unei juriste care de doi ani se chinuie să transpună niște banale expresii în legea românească, expresii valabile în celelalte țări din UE. Nu și la noi, unde Sitterli știe el mai bine cum trebuie făcut, că a fost și el studinte la drept…
Mesaj pentru domnul dăștept Ovidiu Sitterli: Aveți alăturat variantele, în mai multe limbi de largă circulație din UE, a legii pe care ați măcelărit-o cu multa dumneavoastră știință de drept. Rugați un traducător să vă spună cum se transpun în românește pasajele subliniate. Apoi, așa cum ați promis de la microfonul comisiei în care ați măcelărit o lege specială, corect scrisă, rupeți-vă diploma de studii în public! Căci da, v-ați înșelat! Rupeți-vă diploma de studii nu doar fiindcă ați făcut aiurea pe deșteptul, nu fiindcă ați jignit o femeie, ci mai ales fiindcă infatuarea dumneavoastră costă statul român! Când va veni amenda de la UE s-o plătiți din banii dumneavoastră! Pentru că nu e drept ca statul român să plătească ca prostul fiindcă ați vrut dumneavoastră să faceți pe deșteptul în fața colegilor din Parlament!
Alexandru Căutiș
Hits: 630