Semne de îmbunătățire a ratingului României, după trei ani în care a fost declarat constant rating negativ
Agenția de rating Fitch a operat, după aproape trei ani, prima îmbunătățire a ratingului Românie și a revizuit perspectiva de țară de la negativă la stabilă. Economiștii confirmă astfel soluțiile bunei guvernări și importanța stabilității politice, sociale și economice în această perioadă complicată la granițele țării. Anul 2022 a fost în topul atragerii fondurilor europene, de investiții străine. O mare importanță în stabilirea acestui rating îmbunătățit l-a avut aportul de fonduri europene anunțate prin PNRR. O parte au sosit, restul urmează, dar iată, deja sunt luate în considerare drept factor de progres economic.
Hits: 3