Exclusiv! Securitatea e vie la Brăila sub ministrul Vela
Pe data de 31 Iulie 2020 ministrul Vela a numit-o în funcția de subprefect al Brăilei pe Simona Drăghincescu. Mișcarea a fost pregătită pentru un alt ordin care a venit la câteva zile. Prin ordinul 121 al ministrului Vela, din data de 11 August 2020, subprefecta Drăghicescu este avansată prefect, fiindcă prefectul în funcție candidează la președinția CJ Brăila. Este evident că încă din 31 Iulie Vela știa că o va pune prefect pe Drăghincescu. Se pune întrebarea de ce nu a numit-o direct prefect. Poate fiindcă bătea prea mult la ochi. Ce anume?
Să vedem ce palmares are Drăghincescu
- De la CNSAS aflăm că în studenție doamna Drăghincescu, pe atunci domnișoara Cărâc, fostă Radu, “a fost racolată de compartimentul antiterorism al Inspectoratului Județean Galați în vederea supravegherii informative a cetățenilor străini și români aflați la studii în Centrul Universitar Galați; la data de 25.11.1982 a semnat un Angajament, primind numele conspirativ Ioana”.
- De la ANI aflăm că doamna Drăghincescu, fostă Cărâc, fostă Radu, fostă “Ioana” era în 2019 în incompatibilitate, ocupând deopotrivă funcția de consilier județean la Brăila și pe cea de director adjunct la Regia Autonomă “Administrația Zonei Libere Brăila”.
Ca și cum nu era de ajuns “Ioana” vrea să lucreze sub acoperire în continuare
Din datele de mai sus se vede de ce Vela nu a numit-o direct pe “Ioana” ca prefect, ci prin alunecare. Și pentru că “Ioana” era instruită în 1982 să nu semneze cu numele ei în clar la Securitate, i s-a dat ocazia să nu semneze în clar nici la Prefectura Brăila în anul 2020. Să vedeți de ce: După numirea ciudată ca subprefect în 31 Iulie, după numirea ca prefect prin alunecare în 11 August, “Ioana” a cerut să delege și ea mai departe pe altcineva în locul ei ca să semneze documentele prefecturii, adică pe alt subprefect, pe Vâlcu Vasilica… Dacă este permis de lege ca un ministru MAI ca Vela să pună special pe post de subprefect o “Ioana” pentru ca apoi să o delege să preia atribuțiile de prefect, legea nu dă voie ca un subprefect să delege el însuși atribuțiile de prefect unui alt subprefect. Ca detaliu: prefectul sau subprefectul delegat să preia atribuțiile prefectului este garantul aplicării legii în județ și garanția aceasta și-o asumă Guvernul, în speță ministrul Vela. În cazul nostru Vela a pus prefect o “Ioana” care nu numai prin trecutul ei, dar și prin intențiile ei este garanția inversă, a încălcării legii. Aș invoca și încălcarea bunului-simț, dar este deja prea mult pentru un sudor din anii ‘80 ajuns să fie ministru MAI în 2020 și o “Ioană” ajunsă prefect, nu oricum, ci subversiv, prin mijloacele specifice altei meserii din epoca ceaușistă, care începe tot cu “s”.
Hits: 348