Termocentrala de la Mintia privatizată pentru 91,2 milioane de euro și investiții de 1 miliard de euro
Pe 27 decembrie a fost achitată în totalitate suma de 91,2 milioane de euro în procesul de privatizare a Termocentralei de la Mintia. Noul proprietar, compania Mass Global Energy a achitat suma de bani stabilită prin contract și și-a asumat totodată investiții de 1 miliard de euro până la 31 decembrie 2026, când proiectul ar trebui să fie finalizat în proporție de 100%. În plus, deși inițial investiția urma să fie pentru realizarea unei capacități energetice noi cu o putere instalată de minimum 1.290 MW, noul proprietar a stabilit deja soluția tehnică pentru o putere de 1700 MW.
Mass Group Holding este un grup din Iraq, înregistrat în Insulele Cayman, cu sediul central în Aman, Iordania. Potrivit site-ul Mass Group Holding, grupul are circa 7.100 MW în unități de producție a energiei în Iraq, dar și un proiect de energie eoliană în Iordania, de 100 MW. Grupul are activități și în industria cimentului și a oțelului.
„Expert Insolvență SRL, în calitate de administrator judiciar al Societății Complexul Energetic Hunedoara SA, anunță finalizarea tranzacției prin care Termocentrala Mintia este cumpărată de Mass Global Energy Rom, parte a Mass Group Holding, un important producător global de energie care deține capacități de peste 8500 MW”, se arată într-un comunicat de presă.
Termocentrala a aparţinut Complexului Energetic Hunedoara SA şi a fost valorificată prin licitaţie publică. “Astăzi a fost făcut un nou pas pentru independența energetică a țării noastre. Îi doresc mult succes noului investitor și să finalizeze cât mai repede proiectul de la Mintia!”, a declarat ministrul Energiei, Virgil Popescu.
Hits: 3