Șoșoacă își face gașcă de bătăuși ca să-l caftească pe Simion.
Ce citiți în titlu nu este un fel de a spune despre anumite înscrieri ale unor interlopi în partidul lu Șoșoacă. Chiar așa sunt prezentate, un pic voalat, noile achiziții. Ia uitați ce zice boxerul Călin Mărincuș, “o voce” a partidului Dianei Șoșoacă (SOS) în Cluj, despre faptul că în partid a venit și Marius David, alias “Gore de Cluj”:
”Având în vedere că în Parlamentul României este o golănie fără pereche, șeful Camerei Deputaților îl înjură pe Simion de mamă, George Simion o amenință cu violul pe Diana (Șoșoacă – n.red), noi SOS Cluj-Napoca nu o să mai fim descoperiți la niciun capitol. Astăzi, SOS Cluj-Napoca se întărește cu 300 la sută și vreau să vă arăt și de ce”, a fost o postare alui Mărincuș pe TikTok, unde l-a arătat pe acel Gore lângă el. Acest Gore, “are și cu ce”, vorba cântecului. Are cazier beton, a fost eliberat la începutul anului 2021 după 10 ani de închisoare, după ce a fost condamnat pentru tentativă de omor. “Locotenent” al lui Fane Spoitoru, Gore s-a remarcat drept unul dintre cei mai agresivi interlopi din Cluj-Napoca, provocând multe scandaluri în spații publice. Așadar, lupta electorală poate lua aspecte concrete de bătăi de stradă între Simion și alde Gore, iar Șoșoacă să urle încurajări de cafteală de pe margine. Ne vom obișnui cu apeluri la 112 pentru SOS. De la Frontul Salvării lui Iliescu, care chema minerii să bată lumea în București, ajungem în 2024 la SOS care-l cheamă pe Gore să rezolve treaba.
Hits: 9