Situație inedită în Justiția Română: toți judecătorii unui complet doresc să se abțină, dar li se refuză acest drept

Dacă ministrul Lucian Bode a plagiat în teza sa de doctorat și a produs prejudicii, acest lucru trebuie stabilit de o instanță de judecată, într-un proces corect. Prima condiție a acestui proces, pentru a fi corect, este ca între judecători și cazul aflat pe rol să nu fie relații de ordin personal. Intimații pot observa dacă sunt astfel de relații și pot cere recuzarea judecătorilor. Dar mai este situația când înșiși judecătorii au de declarat astfel de relații, care nu ar cadra cu imparțialitatea judecății și cer chiar ei abținerea. Între cele două situații, “recuzare” și “abținere”, abținerea este chiar mai puțin îndoielnică, fiindcă un judecător nu poate fi forțat să-și nege convingerile și conștiința. Și acum să vedeți dandana: toți cei trei judecători din procesul ministrului Bode au cerut să se abțină, dar li s-a respins cererea! Cu alte cuvinte, judecați forțat, chiar dacă nu cu imparțialitate, că doar un ministru nu este și el om, nu are dreptul la un proces corect. E ministru, trebuie batjocorit…. Într-o țară în care șeful statului poate fi condamnat la moarte după un simulacru de proces (indiferent că era un fost dictator, procesul lui Ceaușescu a fost o făcătură) ce mai înseamnă o sentință pentru plagiat dată de un complet lipsit de imparțialitate! Justiția Urii este deja tradiție.
Detalii despre cazul celor trei judecători AICI.

Hits: 5

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *