PNL a dezamorsat ultima bombă populistă: restricționarea plăților cash

Ideea limitării plăților cash a aprins societatea pentru câteva zile. Până când unul dintre cele două partide care formează coaliția de guvernare, e vorba de PNL, a reușit să comunice public faptul că dorește ca limitarea plăților cash să nu fie implementată, cel puțin până când nu se asigură instalarea de bancomate și terminale POS în mediul rural. Intervenția acestui partid este foarte bună, pentru că, într-adevăr, la sate nu exista o bază logistică pentru o astfel de schimbare. Dar e bună și pentru că, la ce bani au românii de la țară, ideea de a le băga plățile prin bănci era pur și simplu ridicolă. Șefii partidului care a gândit treaba asta, PSD, ar trebui să ia act cumva că sumele vehiculate la țară sunt cu totul altele decât cele cu care s-au obișnuit ei la muncile câmpului. Nu, în mod normal, o zi de coasă nu se plătește cu 1.250.000 de lei, acest tarif fiind valabil doar pentru șefii PSD și doar dacă ziua de coasă se finalizează cu un flagrant DNA. Altfel, banii sunt cu totul alții. De multe ori, ziua de muncă se plătește direct și exclusiv în țuică, iar pentru genul ăsta de plată trebuie montat robinet la bancomat, dacă se dorește trecerea plății prin bancă în vederea scoaterii ei la suprafață și a fiscalizării.

Scuza că se va mai putea plăti totuși cash, dar cu o limită de 2500 de lei, nu ține. E adevărat că puțini români au 2500 de lei la ei, ca să își pună problema ca nu pot face plăți mai mari. Dar românii au altceva la ei: neîncrederea în tipul ăsta de argument. Și suspiciunea că e primul pas către ceva mult mai restrictiv. Trebuie lucrat mai întâi la tratarea neîncrederilor și a suspiciunilor, după care se poate vorbi și de schimbări de acest tip.

A, intervenția PNL-ului mai e foarte bună dintr-un motiv: a anulat ideea populistă a celor de la AUR de a face scandal electoral și referendum pe tema asta. Doar din apărarea plăților cash nu făcuse AUR număr de circ, că în rest a bifat toate temele populiste.

Hits: 3

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *