Marcel Ciolacu vrea să fie rugat frumos să se lase numit premier, deși abia așteaptă să fie numit
Marcel Ciolacu nu știe cum să facă să lase impresia că ne face nouă, tuturor românilor, o favoare că se lasă uns premier în aceste vremuri de profundă restriște. Când nu vrea să fie premier până ce nu se rezolvă toate problemele de care va trebui să se ocupe el, cum ar fi reforma pensiilor speciale sau criza din educație, când nu vrea să fie premier până nu îl roagă Iohannis personal, cu mandatul în mână.
Domnule Ciolacu, uitați cum stă treaba. Dvs conduceți un partid care este dependent de funcțiile de la stat. Nu avem nimic împotriva acestui partid, dar așa stă adevărul – așa funcționează partidul pe care îl conduceți. Fără funcții în aparatul de stat, partidul intră în derivă. În schimb, dacă deține și funcția de premier, partidul începe să se simtă ca peștele în apă sau, pe înțelesul tuturor, ca Hrebenciuc în trezoreria națională. Așa că nu mai umblați cu manipulări – toată România știe că abia așteptați să ajungeți premier. Ca să vă serviți și controlați mai bine partidul, nu ca să ne faceți nouă, cetățenilor, vreun favor. Și nu, nu preluați nicio “grea moștenire”. Și nici nu veți căpăta una de ochii lumii lăsându-vă chipurile rugat să ne fiți premier la greu. Nu o să aveți această scuză a grelei moșteniri, oricât v-ați strădui. Preluați o țară funcțională, o economie care performează mai bine decât majoritatea celorlalte economii membre UE. De fapt, preluați cea mai performantă economie din această parte a lumii. Dacă o veți duce în gard, o veți duce în gard nu pentru că ați fi preluat-o fără direcție. Ci pentru că asta vă e direcția.
Hits: 3