Greta Bernad (fostă Niță), prim-balerină și în premieră mămică: „Trebuie să învățăm că tiparele, comparația și încadrarea copiilor în cutii și cutiuțe doar taie aripi și frâng zboruri.”

Pe data de 8 iunie la Opera Națională București a fost pus în scenă spectacolul de balet “Lacul Lebedelor”. A fost urmărit din sală de o fostă “lebădă neagră”, prim-balerina Greta Bernad (fostă Niță), azi mămică. Povestea unui pui de lebădă și povestea unui pui de om s-au regăsit pe un scaun.

Reporter: Greta, te rog să vorbim puțin despre perspectiva unei prim-balerine aflate în ipostaza de a legăna primul ei copil. Se știe că a fi balerină presupune un mare efort. Cum ai resimțit rolul de mămică?
Greta Bernad: Da, într-adevăr, a fi balerină presupune un efort imens, atât din punct de vedere fizic, cât și psihic, putem lua ca reper efortul pe care îl depune un sportiv de performanță, la care însă se adaugă și consumul emoțional aferent artei. A fi mamă însă este la cu totul alt nivel, rolul de părinte nu se termină odată cu spectacolul sau programul instituției, nu există pauze sau vacanțe, și nici nu te aplaudă nimeni la sfârșitul zilei. Cred însă că în ambele cazuri, ca de altfel în orice alegi să faci în viață, este vorba și de exercițiu, acum nefiind în formă, doar gândul la a dansa 4 acte într-o seară îmi face picioarele să tremure, la fel cum în trecut, a avea grijă de un bebeluș pentru o zi m-ar fi obosit mai tare decât o repetiție generală. Nu există comparație, sunt eforturi diferite care bineînțeles îți oferă satisfacții diferite, trebuie să îți dorești cu adevărat și să îți placă ceea ce faci ca să te poți bucura de întreg procesul așa cum este el, cu părți bune și cu provocări.
Reporter: Multe femei evită să aibă copii, motivând că le-ar stopa cariera. În cazul unei balerine cred că a deveni mamă e chiar renunțarea la partea profesională. Ce le-ai spune colegelor tale balerine din noua perspectivă și, în general, femeilor care au rezerve de a deveni mămici?
Greta Bernad: Consider că este o alegere personală și fiecare femeie este liberă să facă ceea ce consideră că este mai bine pentru ea în contextul vieții sale. Fiecare om are o piramidă proprie a valorilor, pentru mine familia a fost mereu înaintea carierei însă fiecare trebuie să își urmeze vocea interioară și dorințele sufletului. Ce pot spune este că, în cazul balerinelor, a deveni mamă nu înseamnă neapărat renunțarea la carieră, și dacă alegi să le îmbini, nu există o rețetă standard. Am colege care au dansat însărcinate și s-au intors la studii la doar cîteva luni după naștere, altele care au stat acasă doi ani în concediul de creștere copil și încă mai dansează, am prietene care nu își doresc deloc copii, și evident că există și categoria celor care și-au încheiat cariera de dansatoare odată cu sosirea bebelușilor. Depinde de fiecare, de priorități și de momentul în care alegi să devii mamă.
Reporter: Pe 8 iunie la Opera Națională București este reprezentația “Lacului Lebedelor”, care transpune în grația dansului și în armonia muzicii lui Ceaikovski o situație despre încrederea în sine. Ce ți-ai dori să transmiți puiului tău din experiența ta de balerină care a interpretat roluri grele, cum este și cel de pui negru devenit lebădă albă?
Greta Bernad: Aș dori în primul rând să le urez mult succes colegilor mei pentru această reprezentație, “Lacul Lebedelor” este unul din cele mai grele spectacole din repertoriul clasic, atât pentru ansamblu cât și pentru soliști. Odette/Odile este testul de foc pentru orice balerină și întâmplarea face că a fost și primul meu rol de prim-balerină. Mereu mi-am imaginat că dacă voi avea șansa să îl dansez, va fi undeva pe la sfârșitul carierei, însă am fost “aruncată în Lac” la propriu la numai 22 de ani, fără vreo altă experiență ca prim-solistă. Nu știu dacă a fost noroc sau ghinion, însă atunci când realizezi lucruri care în trecut ți se păreau aproape imposibile capeți curaj și încredere în propriile puteri, iar perspectivele se schimbă. După episodul acesta, atunci când aveam emoții înainte de spectacole și chiar și acum când rolul de mamă mă obosește, încă mai glumesc cu colegele spunând: “am dansat Lacul, nimic nu mă mai sperie”. Îmi doresc să îi pot crea fetiței mele un mediu de creștere în care să nu fie nevoită să treacă prin situații dificile ca să își dovedească ei sau altora că poate, să aibă încredere în propria persoană și să aibă curajul să fie autentică și sinceră chiar și atunci când pare că eșuează în ochii lumii. Exact ca în povestea cu rățușca cea urâtă devenită lebădă, trebuie să învățăm că tiparele, comparația și încadrarea copiilor în cutii și cutiuțe doar taie aripi și frâng zboruri.
Reporter: Ce este baletul azi pe muzica unui compozitor rus într-o lume în care rușii sunt considerați răul zilelor noastre?
Greta Bernad: Este ce era și ieri, și acum 150 de ani când a fost creat: artă. În opinia mea arta este un dar oferit omenirii de către Divinitate, prin intermediul talentului sădit în oameni, noi fiind doar instrumentele prin care această esență se exprimă. Nu contează ce naționalitate au compozitorii, emoția are propriul limbaj care atinge direct sufletele spectatorilor, fie ei din România, Rusia sau alte țări.
Reporter: Social-media a accentuat nevoia oamenilor pentru aprecieri, vor “like-uri”, vor “aplauze”, fie ele și aplauze mute. Ție îți lipsesc aplauzele de final de spectacol?
Greta Bernad: Am auzit de multe ori afirmații precum “aplauzele mă fac să merg mai departe” sau “aplauzele mă fac să uit de toate problemele” însă eu nu rezonez cu aceste idei. Consider că în artă accentul nu trebuie pus pe ceea ce primești, ci pe ce dăruiești, și sper că vorbesc în numele multor colegi când spun că noi dansăm la fel chiar dacă în sală sunt 2 sau 2000 de spectatori. Da, evident că este foarte satisfăcător să știi că munca îți este apreciată însă este ultima piesă dintr-un puzzle foarte vast. Nu îmi lipsesc neapărat aplauzele, ci împlinirea de a ști că am schimbat poate seara cuiva care a plâns și a râs alături de mine, sau poate chiar faptul că am trezit dorința unei fetițe de a deveni balerină. Din punctul meu de vedere nu trebuie să muncim pentru aplauze, însă ele fac parte din magia spectacolului completând echilibrul dintre a da și a primi, așa că le savurăm din plin și mulțumim cu un révérence.