George Simion a ratat anul ăsta Nobelul pentru Economie, dar poate îl ia în 2024, că sunt și alegeri atunci
George Simion și-a descoperit dimensiunea de clarvăzător pe partea economică și promite printr-un afiș salariu minim pe economie de 5000 de lei – o performanță pe partea bunăstării generale la care se va ajunge prin reducerea cu 25% a taxelor pe muncă. Domnul Simion nu a mers cu calculele mai departe de atât, așa că nu are de unde să știe ce catastrofă ar lovi bugetul de stat dacă s-ar aplica o astfel de măsură. Pe scurt, statul ar trebui să se lipsească de câteva zeci de miliarde, ceea ce ar arunca țara mai întâi în recesiune, apoi în incapacitate de plată, apoi în brațele instituțiilor financiare internaționale pe care chiar el le detestă, iar la final într-o penurie de salarii cum nu s-a mai văzut prin România de pe la mijlocul anilor 90. Dar, altfel, evenimentul merită menționat: domnul Simion a descoperit că se poate face gargară populistă și pe partea economică, nu doar pe cea a naționalismului prost înțeles. El înțelege și economia la fel cum înțelege naționalismul – deci să te ții de-acum reforme. Asta cu scăderea taxelor pe muncă cu 25% e doar uvertura. Și nici nu e cine știe ce reformă. Adevărata reformă va fi atunci când domnul Simion, redescoperind regula de 3 simplă, va afla că salariul minim pe economie s-ar putea apropia de 10.000 de lei dacă se taie taxele pe muncă nu cu 25%, ci cu 80%. Iar dacă se taie taxele pe muncă de tot, atunci salariul minim pe economie ar ajunge atât de mare încât multinaționalele ar rămâne fără angajați, aceștia fugind să se angajeze ca bibliotecari la țară pe minimul pe economie. Doi iepuri dintr-un foc pentru domnul Simion: multinaționalele se vor închide, că nu vor mai avea angajați, iar satul românesc, dacic, va reînflori prin cultură. Nobelul nu mai poate fi ratat pe anul electoral 2024.
Hits: 7