Filmul Moscovei se redifuzează la București: Iliescu chema minerii, Șoșoacă cheamă tractoriștii
Nicușor Dan a refuzat cererile de miting ale transportarilor, dar a acceptat cererea lu Șoșoacă de a veni cu 100 de tractoare în Piața Victoriei. „Ce are Șoșoacă cu agricultura?” se întreabă orice om sănătos la cap. În ce calitate acaparează ea mitingurile unor oameni care trudesc pe câmp, care se chinuiesc în cabina tirurilor? Răspunsurile sunt evidente: În primul rând, Șoșoacă vrea să conducă mitingurile tractoarelor în calitate de batoză. În al doilea rând, este scenariul pe care bolșevicii ruși l-au mai experimentat la București. Iliescu a procedat la fel. Pe chinul minerilor, pe care i-a condus în București, s-a ridicat și Ilici și a prostit un popor întreg, inclusiv pe mineri înșiși. Șoșoacă doar a schimbat categoria profesională. Tractoriștii, transportatorii, acești oameni care au păsurile lor, care sunt îndreptățiți să ceară prin protest schimbări legislative, sunt pentru Șoșoacă doar o masă de manevră, cum au fost și minerii pentru Iliescu. Este cineva sănătos la cap care și-o poate imagina pe Șoșoacă suferind pentru transportatori? Este cineva sănătos la cap care își poate imagina că lu Șoșoacă îi tremură inima de dragul de a ajuta transportatorii? Este cineva sănătos la cap care poate crede că Șoșoacă nu vrea nimic altceva decât să le fie mai bine șoferilor? Trebuie să ai suflet mare și intenții bune, nu doar gura mare și propagandă electorală, ca să suferi pentru un om chinuit. Trebuie să-ți poată tremura conștiința pentru semenul tău, nu doar chiloții ca să ajungi la putere, când faci din mâini gesturi de revoltă. Trebuie să faci binele cu idei, nu doar clăbuci la gură cu injurii. Transportatorii care ar participa la mitingul lu Șoșoacă își bat joc de cele 8 zile petrecute pe străzi. Și-ar bate joc de chinul îndurat 8 zile. S-ar chema că s-au chinuit pentru Șoșoacă. Aceasta în cel mai bun caz. Căci în spatele acestei batoze ce vrea să încoloneze tractoarele este altceva. Este politica mincinoasă care defila cu ”secera și ciocanul” pe vremuri. „De dragul țăranilor” și comuniștii le-au luat pământurile țăranilor. De mult ce-i iubeau pe lucrătorii câmpurilor i-au trimis pe mulți să taie stuf, fix în perioada asta a anului, în bălțile înghețate, care au fost cea mai cruntă pușcărie în aer liber. „De dragul țăranilor” care trudeau la culesul grâului, comuniștii le-au luat acestora pâinea de la gură. Vă mai amintiți lozincile comuniste? Puneți-le în gura lu Șoșoacă și nu vor părea ciudate. Dar să nu se aștepte vreun fermier sau vreun transportator că această istorie repetată ar putea avea o revenire doar ca formă. Formele colosului rusesc vin și cu strivirea de sub ele.
Transportatori, faceți mitingul vostru, cereți lui Nicușor Dan să accepte un miting al vostru! Nu are cum să nu accepte! Nu vă bateți joc de bunicii voștri uitând cum au fost mințiți și umiliți de unii care cică luptau pentru drepturile lor tocmai luându-le drepturile!
Hits: 12