De ce ar trebui făcută comasarea alegerilor

De ce ar fi bine să se comaseze măcar alegerile locale și cele parlamentare? Nu, nu neapărat pentru a se economisi bani. Deși și acesta ar putea fi un obiectiv valid la vremuri de austeritate. Dar să trecem peste el, să spunem că aia e, democrația costă. Principalul argument în favoarea acestei comasări este că se va obține pentru Parlament o reprezentare mult mai corectă a cetățenilor. De ce se va obține asta? Datorită liderilor locali, a candidaților pentru posturile de primari și consilieri locali. Acești oameni, orice s-ar spune, sunt principalul link al cetățeanului cu politicul. Ei sunt reprezentanții reali ai cetățenilor în politică, deoarece ei cunosc cel mai bine problemele oamenilor, având contactul direct și permanent cu aceștia. Astfel, prin contaminare, rezultatul alegerilor parlamentare va fi la rândul lui rodul acestui contact la firul ierbii dintre politic și cetățean la nivel local. Se întrevede din această situație o mai bună reprezentare a intereselor cetățenilor în Parlament, deoarece știm cu toții că în campania pentru locale se abordează problemele concrete ale oamenilor, spre deosebire de celelalte campanii, unde dezbaterile au un caracter mai general. Sigur, mai departe e nevoie ca parlamentarii să țină cont de aceste aspecte, pentru a nu dezamăgi și mai tare. Dar ar fi un început bun pentru apropierea dintre Parlament și alegători.

Hits: 5

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *