Cea mai bună idee pe ultimii mulți ani: comasarea alegerilor
Nu știm a cui a fost ideea cu comasarea alegerilor, noi am auzit-o la premierul Ciucă și desigur că vrem să o salutăm. Oricare variantă se va adopta, dacă se va adopta vreuna, ea e de salutat. Fie că se comasează localele cu parlamentarele, fie că se adaugă și primul tur al prezidențialelor la astea de dinainte, ideea e pur și simplu de salutat. E bună nu doar din perspectiva subțierii cheltuielilor cu organizarea alegerilor. E bună și din perspectiva răririi combinațiilor politice care se fac pe seama celor tot mai puțini care văd în vot o soluție la problemele lor reale. Dar e bine și pentru timpul nostru, al celor care ne încăpățânăm să mergem la fiecare votare fără a fi interesați de făină, ulei și mici cu bere. Sigur, ne facem cu drag timp sa votăm de fiecare dată când sunt alegeri, dar am prefera, dacă se poate, ca în anii cu alegeri să nu mai fim chemați de 3-4 ori la secția de votare pentru a da practic același vot.
Din orice unghi vezi treaba asta cu comasarea alegerilor, ideea nu poate fi decât bună. Se vede aici gândirea de militar a premierului, care vrea să ne concentreze la votare o dată și bine, nu de 3-4 ori și diluat, doar de dragul de a fuma o țigară și a servi un mititel (cu bere) în spatele cazarmei.
Hits: 2